Fostul viceprimar Nicuşor Ciumacenco acuză autorităţile locale din Galaţi că nu fac nimic pentru scăderea şomajului
0Ciumacenco a afirmat astăzi că de doi ani şi jumătate, de când s-a schimbat conducerea atât la nivel de primărie cât şi la Consiliul Judeţului Galaţi, asistăm la un fenomen extrem de periculos: economia Galaţiului este într-un declin continuu şi, din câte se pare, de neoprit.
Deşi din 2012 România nu mai este în recesiune economică, şomajul a crescut în Galaţi cu 22%, în perioada iulie 2012 – iulie 2014 faţă de ultimul an din mandatul meu şi al primarului Dumitru Nicolae.
Am primit provocarea de a fi viceprimar al Galaţiului în cea mai grea perioadă prin care a trecut România în ultima vreme: criza economică din 2008-2012. Chiar şi aşa, în ultimul an al mandatului meu şi al primarului Dumitru Nicolae, respectiv în perioada iulie 2011 – iunie 2012, înregistram în medie un număr lunar de 14.748 şomeri, cu o rată a şomajului variind între 6,7 şi 7,6%.
În iunie 2012, când noii lideri au preluat conducerea Galaţiului, erau înregistraţi 13.656 şomeri. După doar jumătate de an, numărul lor se ridica, în decembrie, la 18.069!
În iunie 2013, după un an de Nou Galaţi, aveam 18.853 şomeri, cu 5.197 mai mulţi faţă de luna similară a anului precedent!
Nivelul catastrofal la care a ajuns în doar un an economia locală este reflectat de statistică: avem o medie lunară de 16.981 şomeri în perioada iulie 2012 – iunie 2013.
Decăderea accentuată economică este reflectată şi de situaţia din următorul an administrativ: avem o medie lunară de 17.957 şomeri în perioada iulie 2013 – iunie 2014. Mai mult, am ajuns ca în august acest an să înregistrăm un procent record de 9,4% şomeri (19.254 şomeri)!
„Doar în doi ani, sub noua administraţie şomajul a sporit cu 22%, în condiţiile în care în toată acestă perioadă economia României nu doar că nu a fost în recesiune, ci a crescut. Avem în medie, lunar, 3.209 mai mulţi şomeri decât erau în ultimul an din mandatul meu de viceprimar”, a explicat Ciumacenco.
Primarul Marius stan nu a dorit să comenteze pe marginea acestor afirmaţii.