Răzvan Gogan a fost, la numai cinci ani, preşedinte pentru o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El este copilul care sub atenta supraveghere a preşedintelui României, a semnat pe 2 iunie 2007, pe când avea cinci ani, Decretul Prezidenţial pentru Drepturile Copiilor.

Este un puşti care-l face până şi pe celebrul iepuraş de la Duracell să cadă epuizat. Plin de energie, dar şi dotat cu un talent ieşit din comun, Răzvan Gogan cutreieră ţara în lung şi-n lat alături de sora sa şi susţin împreună concerte de muzică pentru copii.

Părinţii sunt cei care au văzut potenţialul celor doi copii şi care i-au canalizat să-şi folosească talentul, nu să-l irosească.

Răzvan a început să cânte, cum se spune, după ureche, la numai doi ani şi jumătate.

„Nu a fost greu să încep să cânt. Sora mea, Andra era deja cunoscută din spectacolele pentru copii. Când ea cânta în casă, cântam şi eu cu ea. Eram puţin cam gelos pe succesul ei. Toată lumea o cunoştea, toată lumea o striga şi pe mine nu mă cunoştea nimeni. Aşa că am început să cânt odată cu ea", ne-a povestit Răzvan, aflat la Brăila pentru un spectacol.

La vârsta când alţi copii încă stâlcesc cuvintele, Răzvan îşi făcea debutul în televiziune. La numai trei ani şi jumătate, debuta în emisiunea lui Horia Moculescu, „Atenţie se cântă!".

„Mi-a plăcut de la bun început la televiziune. Sunt toate luminile puse pe tine şi dacă nu te sperii poţi să începi să cânţi pentru că nimeni şi nimic nu te deranjează. La televizor poţi să greşeşti pentru că se poate relua, lucru care nu se întâmplă pe scenă. Dar eu şi sora mea suntem în permanenţă gata să cântăm ca pe scenă în spectacol şi nu ne încurcăm, pentru că în faţa publicului nu ai voie să te încurci", ne-a explicat, cu simplitate copilărească, Răzvan.

Record mondial

De ziua copilului, în 2007, într-o acţiune demarată de un post de televiziune, un copil anume desemnat devine preşedinte pentru o zi. În ziua de 2 iunie 2007 educatoarea l-a învoit pentru o zi de la grădiniţă pe Răzvan, motivat.

Pentru o zi, Răzvan Gogan a fost oaspetele special al preşedintelui Băsescu şi a participat la toate activitatile publice de la palatul Cotroceni, sub supravegherea părinţilor, dar şi a surorii sale, geloase ea acum pe succesul fratelui.
Fusese desemnat ca să fie preşedinte României pentru o zi.

„A fost o zi care s-a terminat foarte repede. Am semnat decretul pentru drepturile copiilor care a fost publicat în Monitorul Oficial al Copiilor chiar cu stiloul preşedintelui. Am fost plimbat prin palatul Cotroceni, am cunoscut consilieri şi i-am surprins pe toţi pentru când am zis că eu nu vreau să fiu preşedinte jucător, ci preşedinte haiduc", ne-a povestit Răzvan, între două apariţii pe scenă, alături de sora lui mai mare cu trei ani.

Evenimentul petrecut la Palatul Cotroceni în data de 2 iunie 2007 este înregistrat în Guiness Book World Records. Răzvan Gogan este menţionat în celebra carte ediţia din anul 2008 ca fiind cea mai tânără persoană care a ocupat o funcţie prezidenţială, fie şi simbolic, din lume.

Întrebări şi răspunsuri

Cum te ştie lumea mai bine: cântăreţ sau preşedinte?

R.G.: Cântăreţ. Cei care vin la spectacolele noastre sunt copii şi vin pentru cântecele noastre. Unii dintre părinţi ştiu că am fost preşedinte pentru o zi dar pentru copii acest lucru contează foarte puţin. Pentru cei de seama noastră, politica este ceva ce nu interesează şi este normal aşa.

Ce carieră vei urma? Politician sau muzician?

Nu cred că o să fiu vreodată polician. Oricum, pentru a spune că fac o carieră, mai am mult de învăţat. Sunt însă bucuros că am învăţat să cânt la chitară şi acum fac tot posibilul ca pe zi ce trece să cânt tot mai bine.

Ce-i place?

Ca oricărui copil îi place să se joace. Se joacă pe calculator dar şi afară, la copii. Îi place enorm să se dea cu rolele. Cum este chemat la o partidă de fotbal ţâşneşte din casă. Chiar şi la şcoală, în pauze, este abonat permanent la meciul de fotbal dintre clase.

Ce nu-i place?

Deşi are note excelente la ea, nu-i place matematica. Nici limba română ca obiect nu-i prea place dar nu are încotro ştie că pe scenă un cuvânt spus aiurea te poate face de râs. Dacă facă o boacănă acceptă să fie certat dar în niciun caz nu-i place să fie cicălit.

Profil
Născut: 5 iulie 2001, Buzău
Studii: clasa a III-a
Ocupaţie: elev şi solist vocal
Familie: o soră mai mare

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite