Primarul de la Străoane, greu de lăsat fără funcţie. Prefectul pasează decizia Înaltei Curţi de Justiţie în sarcina secretarului comunei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Zbârciog
Vasile Zbârciog

Deşi în judeţul Bacău subprefectul a emis ordine de încetare a mandatelor a doi primari condamnaţi cu suspendare, iar la Caraş Severin prefectul vrea să facă acelaşi lucru în cazul a cinci edili, în Vrancea, prefectul Nicuşor Halici spune că nu are atribuţii în acest sens.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în data de 8 iunie Decizia nr. 18/2015, care schimbă radical măsurile care trebuie aplicate în cazul primarilor condamnaţi cu suspendare.

Potrivit Deciziei, edilii condamnaţi cu suspendare îşi pierd automat mandatul.

Au păţit-o săptămâna trecută doi primari din Bacău, Laurenţiu Neghină şi Eugen Antica, condamnaţi cu suspendare în dosarul Mită la BAC, cărora subprefectul, care ţine locul prefectului, le-a semnat ordinul de încetare a mandatului.

În Vrancea, într-un caz tras la indigo, cu primar condamnat cu suspendare în anul 2014, respectiv Vasile Zbârciog, edilul comunei Străoane, prefectul refuză să repete gestul omologului său de la Bacău, pe considerentul că este atributul secretarului comunei.

“Nu ştiu ce pregătire are subprefectul de Bacău, dar chiar dacă ar fi jurist există vorba aceea că unde sunt doi jurişti avem trei păreri. Ceea ce nu se are în vedere este faptul că cea ce a emis Înalta Curte este o hotărâre pronunţată pe un dosar. Dacă îmi este dat un certificat constatator al secretarului comunei, este absolut obligatoriu să îndeplinim acel document. Fiecare face ce consideră de cuviinţă. Instituţia Prefectului nu a fost parte în aceste cauze. Nici ministerul nu are un punct de vedere unitar, cum nici instanţele de judecată nu au”, ne-a declarat prefectul Nicuşor Halici.

Contactat telefonic, secretarul comunei în cauză, Străoane, a invocat că nu poate purta o discuţie prin telefon pentru că nu are semnal. Ulterior, la insistenţele noastre de a afla punctul de vedere al secretarului comunei Străoane în acest caz, nu ni s-a mai răspuns deloc la telefon.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a plecat de la o sesizare a Tribunalului Caraş Severin, unde sunt cinci primari condamnaţi cu suspendare şi unde Prefectura a emis ordine de încetare a mandatelor, atacate în instanţă de aleşi.

Potrivit presei locale, prefectul Nicolae Ciobanu spune  că urmează să emită noi ordine de încetare a mandatului de primar înainte de termen şi va sesiza instanţa cu privire la Decizia ÎCCJ nr. 18/2015 în privinţa noilor dispoziţii.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite