Marian Oprişan a aterizat de la New York direct la şefia PSD Vrancea. La final, a spus: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oprişan a fost reales preşedinte PSD Vrancea
Oprişan a fost reales preşedinte PSD Vrancea

După realegerea lui Oprişan ca lider al filialei judeţene, participanţii la conferinţa de alegeri a PSD Vrancea au mandatat delegaţia care va participa la congresul din 11 octombrie să-l susţină la conducerea partidului pe Liviu Dragnea.

Marian Oprişan a fost reales astăzi în fruntea organizaţiei Vrancea a PSD, fără nicio emoţie, cu unanimitate de voturi, unanimitate care s-a manifestat pe toată durata lucrărilor conferinţei judeţene.

O conferinţă începută cu 45 de minute întârziere, lucru care nu a părut să-i deranjeze prea mult pe cei 450 de delegaţi care au aşteptat cuminte în bănci apariţia liderului suprem.

Care lider le-a mărturisit că azi noapte a coborât din avionul de New York, fiind mai mult îngrijorat că ar putea avea probleme cu fusul orar.

Conferinţa s-a desfăşurat pe repede înainte, cu alegeri înaintea dezbaterilor, în care punctul central pentru cei din sală a fost discursul lui Marian Oprişan.

1

Acesta a trecut în revistă toate realizările Guvernului PSD, dar nu s-a sfiit să atace toate guvernările de dreapta, inclusiv cea a partenerului de coaliţie, Călin Popescu Tăriceanu.

Oprişan nu a ezitat să se victimizeze, amintind de deplasările lunare la instanţa din Cluj, unde în accepţiunea sa este pedepsit pentru faptele bune pe care le-a făcut.

El le-a spus celor prezenţi că a luat în calcul să şi renunţe la politică, dar s-a răzgândit în secunda doi cu motivaţia că nu poate părăsi poporul pesedist din Vrancea.

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, s-a folosit Marian Oprişan de vorbele lui Alexandru Lăpuşneanu pentru a-şi impresiona publicul din sală, în special publicul tânăr feminin, aşezat special pe primul rând.

1

În prezidiu s-au aflat toţi parlamentarii PSD de Vrancea, unii ajunşi cu întârziere de la dezbaterea moţiunii de cenzură, absent fiind doar primarul Decebal Bacinschi.

Delegaţii la conferinţa PSD i-au mandatat pe cei care vor reprezenta Vrancea la congresul partidului din data de 11 octombrie să-l voteze în fruntea PSD pe Liviu Dragnea, dar şi pe Marian Oprişan ca vicepreşedinte PSD la nivel naţional..

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite