Noul model Ford Ka+ ar putea fi ansamblat la fabrica din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Următoarea miză la fabrica din Craiova este noul Ka+, deoarece modelul prezentat de către Ford la nivel de concept ar putea fi asamblat în România.

Compania americană a prezentat noul Ford Ka+, model de clasă mică, care va concura în Europa cu Dacia Sandero, având un preţ de pornire de 9.900 de euro cu TVA inclus. „Ford are o îndelungată tradiţie în a oferi autoturisme de mici dimensiuni la preţuri avatajoase,care sunt practice, economice şi plăcute de condus”, a declarat Jim Farley, vicepreşedinte executiv şi preşedintele diviziei Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, Ford Motor Company.

Fabrica din Craiova ar putea începe în curând producţia de Ford Ka. „KA+ este puţin mai scurt decât Fiesta, dar este cu 29 de milimetri mai înalt, cu un interior optimizat care oferă cel mai mare spaţiu în zona capului pentru pasagerii din faţă şi spaţiu pentru picioare pentru pasagerii din spate în clasa din care face parte. KA+ este un autoturism foarte practic, având un portbagaj cu capacitate de 270 de litri – suficient pentru două valize mari – plus plierea 60/40 a  banchetei spate şi 21 de spaţii de depozitare pentru obiecte mici în habitaclu“, au mai precizat reprezentanţii Ford.

Uzina Ford din Craiova producea anul trecut 375 de vehicule pe zi, însă în acest moment producţia a scăzut la 280 de unităţi pe zi. Modelul Ford B-Max este produs exclusiv la fabrica Ford de la Craiova şi este disponibil în trei variante de echipare - Ambiente, Trend, Titanium - şi trei motorizări pe benzină şi două diesel.

Compania Ford a anunţat în luna mai că va produce modelul EcoSport la Craiova, din toamna anului 2017.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite