FOTO Producţia motorului EcoBoost  mutată de la uzina Ford din Craiova în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Motorul EcoBoost a început să fie produs anul trecut la fabrica Ford din Craiova
Motorul EcoBoost a început să fie produs anul trecut la fabrica Ford din Craiova

Ford România a început anul trecut în luna aprilie producţia motorului EcoBoost de 1,5 litri la Craiova. Propulsorul a fost livrat mai întâi pe piaţa chineză.

Compania americană retrage până la sfârşitul anului motorul de la Craiova, iar producţia EcBoost va fi mutată la o fabrică deţinută de Ford în Marea Britanie. La uzina din Bănie se produceau 1000 de motoare pe zi de 1,5 litri şi de 1,0 litri, însă volumul a scăzut în momentul de faţă cu aproximativ 300 de unităţi. „Producţia motorului de 1,5 litri se mută în Marea Britanie, la uzina din Bridgend. Volumul de motoare produse zilnic la Craiova a scăzut la 700-750 de bucăţi pe zi, de la 1.000. Probabil că în 2015 nu se va mai produce deloc acest motor la Craiova”, a spus Ovidiu Cioroianu, liderul de sindicat din cadrul fabricii Ford Craiova.

 Uzina de Motoare de la Craiova are în prezent aproximativ 1.000 de angajaţi care lucrează în două şi trei schimburi pentru a face faţă cererii de motoare Ford EcoBoost de pe piaţă.

Noul motor EcoBoost de 1,5 litri cu bloc-motor din aluminiu şi două axe cu came are unele dintre caracteristicile inovatoare lansate odată cu premiatul motor EcoBoost de 1 litru, inclusiv o galerie de admisie integrată în chiulasă.

Noul motor va oferi aceleaşi performanţe în materie de putere şi cuplu ca şi actualul motor Ford EcoBoost de 1,6 litri, în acelaşi timp asigurând un consum şi emisii de CO2 mai mici.

Motorul EcoBoost de 1,5 litri este primul motor Ford care încorporează un ambreiaj controlat de calculator pe pompa de apă acţionată de curea, ceea ce îmbunătăţeşte şi mai mult eficienţa, reducând timpul de încălzire. A fost adăugat şi un radiator cu răcire pe apă pentru o alimentare mai eficientă a motorului cu aer.  

Ford produce la Craiova modelul B-Max şi motoarele pe benzină EcoBoost de 1 litru şi 1,5 litri. Asamblarea B-Max a fost lansată la jumătatea anului 2012, modelul fiind produs exclusiv la fabrica din Craiova şi comercializat doar pe piaţa europeană.
 
Cifra de afaceri Ford România aproape s-au dublat anul trecut, de la 2,47 miliarde lei la 4,84 miliarde lei (1,09 miliarde euro), iar compania a trecut pe profit, consemnând un câştig net de 68,8 milioane lei (15,5 milioane euro), după pierderile de 480,6 milioane lei din 2012.



 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite