VIDEO Jocul tradiţional care trece graniţa. Cum dansează bulgarii geamparaua dobrogeană

VIDEO Jocul tradiţional care trece graniţa. Cum dansează bulgarii geamparaua dobrogeană

Geamparaua - jocul Dobrogei interpretat de ansamblul folcloric Tracia din Bulgaria Sursa captură Youtube

Există un joc în sud-estul Europei pentru care nu există graniţe. Ritmul săltăreţ al acestei muzici balcanice este considerat folclor tradiţional de două regiuni alipite care fac parte din ţări vecine.

Săltăreaţa geampara, jocul popular al Dobrogei, reprezintă folclor tradiţional şi pentru bulgari. Dansul şi cântecul de influenţă orientală este specific regiunii din sud-estul Europei care astăzi este împărţită în două: partea de nord se află în România, iar partea de sud în Bulgaria (Cadilaterul).

Geamparaua face parte din tezaurul culturii balcanice. Numele său vine de la turcescul „čalpara“, care denumeşte acele castaniete pe care dansatoarele le ţineau în podul palmei şi le loveau ritmic în timpul jocului. Jocul dobrogean este uşor de recunoscut datorită ritmului său asimetric („aksak“ în termeni de specialitate sau „şchiop“ în termeni populari) format din trei bătăi: două scurte şi una lungă accentuată.

În Dicţionarul de Termeni Muzicali (ediţia 2010), definiţia jocului dobrogean sună astfel: „Giamparale, joc popular românesc, cu multiple variante şi denumiri (giambaralele, mărânghile, zlata etc.), răspândit în Câmpia Dunării şi Dobrogea. Are forme de desfăşurare variate (cerc de mână, în linie, perechi, solistic etc.) ca şi multiple prize (lanţ de braţe, de o mână, de ambele mâini etc.). Melodii în ritm aksak [v. sistem (II, 6)] de trei timpi, cu ultimul alungit, încadrate în două fraze pătrate - înrudite sau nu - mai rar din mai multe fraze. Elementul esenţial al unităţii variantelor este ritmul asimetric, care îşi găseşte expresia coregrafică în diferitele forme cinetice (mers în stil de horă, mers pe diferite direcţii, învârtiri, bătăi, balansuri, flexiuni adânci etc)“

Etnomuzicologii remarcă personalitatea geamparalei. „Folclorul coregrafic dobrogean arată o omogenitate impresionantă. Nordul nu se deosebeşte cu nimic de sudul zonei. Repertoriul aproape acelaşi, fiind răspândit pe toată întinderea dintre Dunăre şi Mare. Dansul dobrogean are un specific bine conturat: ritmicitatea puternică, lejeră şi accentuată. Păstrează forme simple de cerc şi excelează în hore bătute. Chiar jocurile de perechi au aspect dinamic şi colorat şi o mişcare generală săltată şi vie. Ritmica este de o bogăţie excepţională: 2/4, 3/4, 3/8, 5/4, 5/8, 7/8, 9/8“, scrie Daniela Roxana Gibescu în Revista „Muzica“ a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. 

În prima monografii a unei regiuni a României, intitulată „O călătorie în Dobrogea“ (tipărită la Iaşi, în 1880), culegătorul de folclor Teodor T. Burada descria multitudinea de dansuri autohtone: hora de brâu, hora în bătaie (pe care o joacă numai flăcăii), hora ţigănească, cadâneasca, bătuta, tropanca, joienica, mărămile, sârbeasca, căzăceasca, raţa, leasa, bulgăreasca, mocăncuţa, cerchezasca, greceasca şi altele ce se joacă la sunetul cimpoiului, al fluierului sau al cavalului.

Cum se juca la 1900 în Dobrogea

Dansurile şi obiceiurile populare ale dobrogenilor au fost cercetate la începutul anilor 1900 de profesorul Pompiliu Pârvescu, care a descris felul în care se distrau ţăranii Dobrogei.

În anul 1900, Academia Română iniţiază un proiect etnografic care va aduna date semnificative din viaţa poporului român. Ideea îi aparţine filologului Ion Bianu (1856, Alba - 1935, Bucureşti), preşedinte al Academiei Române şi creator al şcolii româneşti de biblioteconomie şi bibliografie.

Fiu al locului, profesorul Pompiliu Pârvescu a fost autorul primei lucrări din seria de culegeri şi studii din viaţa poporului român, „Hora din Cartal“, tipărită în anul 1908 de Academia Română. Cartal este actuala localitate Vulturu din judeţul Constanţa („kartal“ înseamnă „vultur“ în turcă). 

„De sus, din umbra dumbrăvilor Topologului, până devale, pe dealurile din spatele Medjediei, coborând albiile văilor spre dunga de oţel a apelor Dunării sau înaintând spre soare, până în şesurile de la Tariverde şi în preajma nisipurilor mării, se rotesc aproape aceleaşi hori şi ai să vezi că se frământă aproape aceleaşi brâie. Sînt câteva deosebiri. La Seimeni, Boaşcic, prin satele de lângă baltă, o să mai găsim căzăceasca, jucată domol, în horă de fete.

O să vedem romanul, ciurdelul învârtit iute, ca o ciubotărească de flăcăi. O să auzim frânturi de ceardaş, mişcat însă uşor ca o horă domoală, în două părţi. Colo sus la Dăeni se joacă polca în şapte paşi şi se învârte hora săltată ca un fârlicundac bulgăresc. La Tortoman se roteşte ciocârlia, iar mai devale, pe lângă surpăturile Cavargicului, se mişcă în fugă valul furios ca o ţigănească. Şi mai devale, pe o uliţă a Caramuratului o să vezi cum se joacă un padecatru ori o craiţpolcă şi un padepatiner.

Şi în tot mijlocul acesta al Dobrogei o să dai peste o grădină de jocuri din care fiece horă de flăcăi o să rupă ce-i place“, scria Pompiliu Pârvescu.

În aşezarea dunăreană Cartal se cântau peste 30 de hori şi aproape 15 învîrtite. Dar dacă în partea de răsărit, flăcăii îndrăgeau horele şi polcile, băltăreţilor (locuitorilor de pe lângă baltă - cum spun localnicii apelor) le plăcea să se legene numai în hori şi să tropăie numai în brâuri. 

„De aceea, la Boascic, Seimeni, Dăieni învîrtitele se mulţămesc numai cu cinci-şase melodii, aşa că nu-i de mirare să găsim pe lângă Dunăre oiţa jucată ca o horă, iar la Cartal o să vedem şovăind între gustul de a se învârti lin-încetişor sau de a aprinde vânt în paşi de polcă. Sau s-auzim ţânţăraşul îngăduind pe lângă baltă rotiri domoale de horă“, consemna profesorul Pârvescu.

Cercetătorul observa cum naţiile se amestecă şi la distracţie, pe limbajul universal al muzicii, al folclorului, al armoniei Dobrogei.

„În Râmnic, de pildă, ai să vezi feciori de români prinzându-se alături de bulgăroaice cu faţa ca floarea de muşeţel. N-ai să vezi decât braţe încrucişate prinse de brâuri late ori de şurţe scurte învâstrate frumos, cu roşu, şi legate uşor de mijloc. Şi n-ai să vezi decât picioare albe, curate, lepăind scurt sub fruntea neagră a papucilor. Odată va sări unul în sus şi va striga pe româneşte: <Foaie verde şi-o lalea / Şi la dreapta iar aşa!>“, scria el la 1908.

Profesorul remarcă faptul că jocurile „în favoare“ în Dobrogea sînt horele, brâurile şi învârtitele. „Muşamaua am văzut-o numai la Seimeni. Danţurile se răspândesc prin flăcăi sau lăutari. După ce a început să se facă uz de instrumente muzicale, cântecele de danţuri şi-au pierdut valoarea. Cea mai mare parte s-a uitat şi n-au mai rămas din ele decât versuri singuratice, cari în răstimpuri plutesc ca un chiot pe deasupra horelor şi îmbie picioarele în fierbinţeala ropotului“, nota Pompiliu Pârvescu. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Cum se dansează Geamparaua, dansul ritmat şi săltăreţ al Dobrogei. Străinii învaţă să joace româneşte

Cum se distrau ţăranii Dobrogei la 1900. Cântecele şi jocurile cu care se încingeau la dans diferitele naţii

citeste totul despre: