O primă victorie a Asociaţiei Sfântul Mina. Instanţa îi dă dreptate în disputa pe cadastru contra Arhiepiscopiei Tomisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele Nicolae Picu - caterisit de Arhiepiscopia, iubit de enoriaşi
Părintele Nicolae Picu - caterisit de Arhiepiscopia, iubit de enoriaşi

Asociaţia Aşezămintelor Sfântului Mare Mucenic Mina a repurtat o primă victorie în lupta cu Arhiepiscopia Tomisului. Asociaţia părintelui Nicolae Picu făcuse plângere împotriva Încheierii de Carte Funciară pentru proprietatea din Parcul Tăbăcărie şi a obţinut anularea Încheierii emisă de Oficiul de Cadastru pe numele Arhiepiscopiei Tomisului

Judecătoria Constanţa a dat câştig de cauză Asociaţiei Aşezămintelor Sfântului Mare Mucenic Mina. Magistraţii au admis vineri, 1 noiembrie, plângerea depusă de asociaţie care cerea anularea Încheierii nr. 25568/17.05.2013, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa.

Arhiepiscopia Tomisului înregistrase la Cadastru pe numele său proprietatea pe care se află lăcaşul de cult şi aşezământul social din Parcul Tăbăcărie.

Instanţa a dispus aşadar menţinerea Încheierii nr. 103144, emisă de aceeaşi instituţie la data de 28.01.2012, pe numele Asociaţiei Sfântul Mina. Sentinţa nu este definitivă, putând fi făcut apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Părintele Nicolae Picu de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina a fost caterisit la începutul lunii martie de Consistoriul Eparhial (tribunalul bisericesc) al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru că a trecut lăcaşul de cult în proprietatea asociaţiei sale. Ca reacţie, asociaţia a luat decizia să pună lacăt pe uşa bisericii din Parcul Tăbăcărie.

Biserica din Parcul Tăbăcărie din Constanţa a fost construită la iniţiativa părintelui Nicolae Picu, în anii `90. Preotul a pus atunci bazele unei societăţi filantropice numită Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina.

La 31 iulie 1994, fostul arhiepiscop Lucian Tomitanul a pus piatra de temelie la biserica din Parcul Tăbăcărie. Slujbele religioase au fost oficiate aici, într-un cort militar, până când biserica a fost gata în 1997.

La 11 noiembrie 1997, când este sărbătorit Sfântul Mina, a fost oficiată prima Liturghie în noua biserică. Lăcaşul de cult nu a fost trecut însă în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, ci a fost înscrisă în proprietatea Asociaţiei Sfântul Mina.

Arhiepiscopia Tomisului a declanşat o anchetă în toamna lui 2012 pentru lămurirea statutului bisericii. „Asociaţia aparţine unui grup de credincioşi care s-au declarat autonomi faţă de Arhiepiscopia Tomisului. Conform Statului Bisericii Ortodoxe Române, o biserică, imediat după sfinţirea ei, trece în proprietatea şi în folosinţa unităţilor de cult din cadrul eparhiei, cu tot terenul şi clădirile afectate ei şi stă sub dispoziţiile prezentului statut, ţinându-se seama şi de actele de fundaţie“, precizează Biroul de presă al arhiepiscopiei.

Reprezentanţii asociaţiei fac câteva precizări: „Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina sunt un ONG (o Asociaţie Neguvernamentală laică, cu scop filantropic). Statutul BOR e un regulament care e dat prin Hotărâre de Guvern, nu are statut de lege, deci nu poate schimba regimul proprietăţii. Conform statutului BOR exista biserici de spital, de penitenciar şi de asociaţie - cum este şi „Sfântul Mina“. Conform statutului BOR, prin sfinţire bisericile trec în patrimoniul BOR, nu în proprietate. Tot conform statutului BOR, patrimoniul BOR este format din bunurile aflate în proprietate şi bunuri aflate în folosinţă.

Biserica Sfântul Mina este o biserică ce a fost în folosinţa BOR atât timp cât părintele Nicolae Picu a slujit la altar. Acum e ocupată abuziv de către Arhiepiscopie. Arhiepiscopie pentru al cărui brav conducator sute de credincioşi practicanţi din Constanţa au semnat că nu îl mai recunosc ca episcop“.

În luna februarie, părintele Nicolae Picu a fost suspendat din funcţia de paroh şi a fost oprit de la slujire. El nu s-a prezentat la judecata tribunalului, care a stabilit că a încălcat legea BOR. Fiind găsit vinovat de înstrăinarea bunurilor Bisericii, preotul Picu a fost caterisit.

Când Arhiepiscopia Tomisului a reuşit să deschidă biserica şi a trimis alţi preoţi să slujească acolo, unuia dintre ei i s-a făcut rău. A căzut în pridvorul bisericii suferind un atac cerebral. Preotul Remus Dumbravă a intrat în comă şi a încetat din viaţă câteva zile mai târziu. Un alt preot desemnat slujitor la Sfântul Mina, Valeriu Roman, a comis un accident rutier în lanţ, conducând sub influenţa alcoolului.

Vă mai recomandăm

FOTO „Duşmanii se vor împrăştia ca puful de păpădie“ Enoriaşii părintelui Picu fac petiţie pentru îndepărtarea lui Teodosie de la Arhiepiscopia Tomisului

EXCLUSIV Tulburare mare la „Sfântul Mina“. Preotul Nicolae Picu, îndepărtat de la biserică

Măsuri extreme. Preotul Nicolae Picu a fost caterisit, iar Biserica Sfântul Mina - închisă

Preoţii de la Biserica Sfântul Mina continuă slujirea. Afară, în parc

Singura salvare a preotului Nicolae Picu - Patriarhul Daniel

Mesajul preotului Picu: „Mergeţi acolo unde aveţi pace în suflet“

Enoriaşii Bisericii Sfântul Mina se strâng din nou. Părintele Picu vine la Liturghie

FOTO Întoarcerea părintelui Picu. Enoriaşii de la Sfântul Mina şi-au reîntâlnit duhovnicul la slujba de Florii

FOTO Părintele Nicolae Picu se întoarce în Duminica Floriilor la Biserica Sfântul Mina. Preotul caterisit va fi în mijlocul enoriaşilor

FOTO Enoriaşii de la Biserica Sfântul Mina, probă de credinţă. S-au rugat afară în frig, la 0 grade, ţinând flori în mâini

Enoriaşii de la Sfântul Mina, rugăciune comună la Liturghia de duminică

FOTO Preot în colaps, la Biserica Sfântul Mina, chiar la slujba Sfântului Maslu pentru suferinzi. Starea lui este gravă

Părintele Remus Dumbravă, în moarte cerebrală. Preotul nu şi-a mai revenit de la colapsul de la Sfântul Maslu

Preotul Remus Dumbravă a murit. Atacul cerebral suferit la slujba de Sfântul Maslu i-a fost fatal

Părintele Remus Dumbravă, pentru ultima dată alături de credincioşi

Preotul Valeriu Roman, autorul unui accident în lanţ - alcoolemie de 2,45

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite