FOTO Arhiepiscopia Tomisului, zguduită de un nou scandal. Preot de la Catedrală, traficant de etnobotanice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Gabriel Bucică din Constanţa botează un copil FOTO Facebook
Preotul Gabriel Bucică din Constanţa botează un copil FOTO Facebook

Preotul Gabriel Bucică, vasluian de fel, a fost prins joi, 7 februarie, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Vaslui. El furniza traficanţilor din Vaslui colete cu etnobotanice pe care le lua din Portul Constanţa.

Preotul Gabriel Bucică (32 ani) este acuzat de anchetatori că a livrat în cursul anului 2012 marfa ilegală care ajungea în rândul tinerilor consumatori din municipiul Vaslui, care erau inclusiv liceeni.

Gabriel Bucică este născut la 11 martie 1980, fiind absolvent de seminar teologic de la Huşi, apoi de facultate teologică de la Universitatea Ovidius din Constanţa.

Stabilit la Cumpăna, Bucică slujea la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Petru şi Pavel din Constanţa, ca preot misionar. În calitatea sa, el îl însoţea pe ÎnaltPreasfinţitul Teodosie la slujbele oficiate, făcând parte din soborul de preoţi.

Arhiepiscopia Tomisului va transmite vineri dimineaţa un punct de vedere oficial. Cel mai probabil, preotul Bucică va fi suspendat, iar pe măsură ce ancheta va stabili vinovăţia lui se poate ajunge la excluderea sa din cler.

Preotul va fi prezentat vineri la Judecătoria Vaslui cu propunere de arestare preventivă.

Alţi 5 membri ai reţelei de trafic de etnobotanice au fost arestaţi săptămâna trecută la Vaslui. Ei sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional, aderare la un grup infracţional şi efectuarea de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive. La percheziţiile domiciliare, poliţiştii au confiscat 675 pliculeţe cu substanţe etnobotanice, care urmau să fie vândute cu 10 lei bucata.

Aceasta este a doua lovitură de imagine primită de Arhiepiscopia Tomisului în decurs de numai o săptămână.

La 31 ianuarie, consilierul cultural Valeriu Roman, preot la Biserica Sfântul Mucenic Mina, a provocat un accident în lanţ pe Bulevardul 1 Mai din Constanţa. În carambol au fost avariate 3 maşini şi au fost rănite 4 persoane, dintre care 2 copiii.

Preotul Roman a fost suspendat pe loc din toate funcţiile deţinute. Analizele au relevat că a condus cu o alcoolemie de 2,45 în sânge.

Tot în luna ianuarie, un alt preot a primit sancţiune de la Arhiepiscopia Tomisului pentru efectuarea unor slujbe care tulbură enoriaşii. Părintele Dănuţ Costan, paroh la biserica din Viişoara, face slujbe de exorcizare în timpul cărora eructează. Preotul nu mai are voie să le oficieze şi este asistat în biserică de alt preot.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite