Cum au plănuit sovieticii să îl ucidă pe Ion Antonescu. NKVD-ul a trimis cinci paraşutişti legionari la Olăneşti, acolo unde urma să vină mareşalul

Cum au plănuit sovieticii să îl ucidă pe Ion Antonescu. NKVD-ul a trimis cinci paraşutişti legionari la Olăneşti, acolo unde urma să vină mareşalul

Mareşalul Ion Antonescu

În noaptea de 27 spre 28 iulie 1944, sovieticii au paraşutat lângă Olăneşti cinci legionari cu intenţia de a-l suprima pe mareşalul Ion Antonescu, care urma să vină la tratament în localitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

NKVD-ul se temea de Antonescu, în condiţiile în care se pregăteau de ofensiva pe aliniamentul Iaşi-Chişinău, iar mareşalul, după căderea lui Mussolini, ajunsese al doilea om al Axei, iar în al doilea rând, acest lucru este o mărturie indirectă a faptului că sovieticii considerau că principala forţă ce se putea opune eficient mareşalului, din interior, în acel moment, erau legionarii.
 
Despre atentatul de la Olăneşti au scris mulţi istorici. Documente inedite, care se află în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, au fost publicate de Florian Bichir, cercetător CNSAS. 
 
Conform lui Bichir, cinci legionari au fost paraşutaţi paraşutaţi în România: sublt. Miron Nicolae, sublt. Djonat Tudor, sublt. Gheracostea Constantin, Serg. Maj. Vlăsceanu Pandele şi fruntaş Buţă Dumitru. 
 
Iată câteva documente inedite din arhiva CNSAS.
 
Tudose P. Iorgulescu, un băiat de 13 ani, elev la Şcoala Primară cl. VII-a din Comuna Cheia, satul Gurguiata, va declara anchetatorilor: „În ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., a venit la casa tatălui meu un căpitan decorat (este vorba despre Tudor Djonat – n.a), care a cerut mâncare şi ţuică de băut. A băut o litră de ţuică şi a plătit 500 lei. S’a îmbătat şi a cerut tatei să mă lase să-l duc peste deal la Călimăneşti, dar fără să trecem din Băile Olăneşti. Când să intrăm în Băile Olăneşti, m’a ameninţat cu pistolul pentru a mă speria, eu am fugit. Am spus tot acasă. Tot în ziua de Sâmbătă pe la ora 3 după masă am plecat la oi la tata, pe coastele Gurguiatei, pe deal am văzut doi indivizi îmbrăcaţi în haine de culoarea armatei. Când am fost văzuţi de aceşti indivizi s’au luat după mine şi au tras focuri de revolver, eu am fugit şi m’am ascuns, apoi am plecat la tata la oi. Tata a povestit jandarmilor cari patrulau pe acolo cele întâmplate, am fost luat şi am dus pe jandarmi, la locul unde au fost ei”.
 
O altă localnică, Smaranda D. Drăghici, de 15 ani, din comuna Olăneşti, „lengereasă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, a povestit anchetatorilor: „în ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., pe la orele 14 după masă, am văzut pe un ofiţer care sta de vorbă la scară la vila LIVIU, cu o doamnă cu părul cărunt. Acest ofiţer l-am auzit cerând o adresă unde ar putea să găsească o maşină particulară să meargă la Călimăneşti unde are pe cineva bolnav. Doamna aceia a spus că ar putea găsi la hotelul Băilor din maşinile Domnului Mareşal, iar eu i-am spus să meargă la Primărie că poate găsi mai repede o maşină. El a spus că vrea repede şi o maşină particulară. Apoi a plecat spre hotelul băilor, eu l-am urmărit, el se uită iscoditor cercetând în toate părţile, apoi s’a întors înapoi şi a mers până dincolo de cartierul vilelor. Văzându-mă la casa D-lui Buzagiu, care l-a întrebat dacă nu este din cei cu paraşute, după vorba ce am avut-o eu cu ea înainte, el n’a răspuns, au venit doi copilaşi atunci ofiţerul acesta a scos 500 lei şi le-a spus că le dă bani dacă-i aduce o maşină. Noi ne-am vorbit să anunţăm un jandarm sau din garda D-lui Mareşal şi Elena Barbu a găsit doi subofiţeri de la Dl Mareşal şi l-a arătat, apoi a fost ridicat de jandarmi şi poliţia din parc”.
 
Elena Barbu de 42 de ani, din comuna Olăneşti, „băişiţă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, confirma cele spuse de Smaranda D. Drăghici. „A venit un ofiţer la noi care ne-a spus să-i găsim o maşină că ne dă bani. Dar eu cum vorbisem cu Smaranda despre paraşutişti l-am întrebat «Eşti din cei cu paraşute» el m’a întrebat imediat dacă mai sunt paraşutişti în Băi, eu nu am răspuns, atunci a văzut doi copii şi le-a spus că le dă 500 lei dacă aduc o maşină pentru el. A plecat cu copii iar eu am anunţat trei subofiţeri din garda Dlui Mareşal, care l-au înconjurat şi acest ofiţer a stat pe o bancă la intrarea în parc. Subofiţerul a anunţat şi acest ofiţer a fost ridicat de jandarmi dela garda Dlui Mareşal şi poliţie” .
 

 
Într-o primă declaraţie dată Securităţii, Iandola Serghie, comisar, şeful Biroului Poliţiei de Siguranţă din Poliţia Oraşului Râmnicul Vâlcea, nu-şi prea aducea aminte ce se întâmplase şi care era implicarea sa în acest caz. Era şi cazul să se ferească! „Cazul paraşutiştilor de la Olăneşti. În această chestiune nu am avut nici un fel de legătură după cum se constata din raportul meu către Direcţiunea Generală a Poliţiei, ci în mod întâmplător mă găseam la Olăneşti la restaurant, când s’a produs arestarea unui ofiţer la distanţa de 200 m. de mine, ce era paraşutat şi care mergea la postul de jandarmi ca să se predee şi m’am dus şi eu să văd cum s’a petrecut cazul şi am asistat la predarea lui postului de jandarmi Olăneşti împreună cu suma de 100.000 lei, un revorver şi o busolă. Ofiţerul era român şi se numea DJONAT THEODOR, nu am schimbat nici o vorbă cu el şi nici relaţiile nu mi s’a dat cum stau lucrurile deşi am cerut Comandamentului de jandarmi a Legiunei Vâlcea ”.
Ulterior, arestat în urma interogatoriului de la 2 martie 1954, comisarului Iandola Serghie avea să-i revină memoria. 
 
„Întrebare: În procesul verbal de interogatoriu din 1 Martie 1954, ai arătat că în Iulie 1944, în com. Băile Olăneşti-Vâlcea au fost lansaţi un număr de 4-5 paraşutişti de un avion sovietic. Care a fost activitatea Dtale în cadrul acestei acţiuni?
Răspuns: În cadrul acestei acţiuni eu nu am desfăşurat nici un fel de activitate.
Întrebare:Detaliază tot ce cunoşti în legătură cu cele de mai sus?
Răspuns: În luna Iulie 1944, am primit dela Legiunea de Jandarmi o notă telefonică prin care mi se cerea să iau măsuri de identificare şi arestare a unui număr de circa 4-5 paraşutişti ce au fost lansaţi de un avion sovietic în jurul com. Băile Olăneşti, în cazul că aceştia îşi vor face apariţia pe raza oraşului Rm. Vâlcea. După 2 zile dela primirea acestei note telefonice a venit la Rm. Vâlcea numitul Anton Vulcan fost comisar ajutor şi agentul Sava Ţurcanu, ambii din Direcţia Generală a Poliţiei, cari erau detaşaţi la Preşedenţia Consiliului de Miniştri şi cari la aceea dată făceau parte corpul de pază al poliţiştilor de pe lângă Mareşal Antonescu – care se găsea la Olăneşti.
 
Aceştia mi-au cerut să le pun la dispoziţie fişierul siguranţei fără a-mi spune despre ce este vorba. După ce au căutat în fişier au plecat la Olăneşti, şi mi-au spus că vor mai veni a doua zi cu maşina să mă ia la Olăneşti pentru a sta de vorbă cu Eugen Cristescu – Şeful S.S.I. A doua zi a venit o maşină şi am plecat la Olăneşti. Am aşteptat la hotel până la ora 12, 30 pe Eugen Cristescu – însă acesta nu a venit. – În timp ce aşteptam pe Eugen Cristescu – am discutat cu Ştefan Teodorescu fost Şef de Poliţie, care era Şeful echipei de pază şi cu Anton Milcan. – Dela ei am aflat că la punctul Comanca s’au lansat 5 paraşutişti – îmbrăcaţi în uniforme de ofiţeri români – cari erau legionari. Că după ce au fost lansaţi s’au luat la ceartă cu care ocazie unul dintre ei a împuşcat pe unul din acel grup după care cel care săvârşise crima a plecat şi s’a predat Postului de Jandarmi. Mi-au mai spus că unul din cei lansaţi se bănueşte că ar putea fi găzduit de o studentă din Rm. Vâlcea, în care sens urmam să mi se ceară relaţii de Cristescu Eugen.
 
La orele 12, 30 împreună cu cei doi am plecat să luăm masa la restaurant, unde am găsit la o masă mai mulţi ofiţeri împreună cu Eugen Cristescu şi Generalul Pichi Vasiliu – Ministru de Interne. În timp ce luam masa cu cei doi arătaţi mai sus a trecut prin faţa restaurantului un cetăţean îmbrăcat în uniformă de cpt. de artilerie (uniforma armatei române) cu bonetă în mână şi cu nasturii desfăcuţi la haină. Anton Milcan văzându-l s’a adresat şefului de Poliţie Teodorescu spunându-i că ofiţerul îmbrăcat în uniformă de căpitan este legionarul Djonat Teodor pe care el l-a filat timp de 6 luni în Bucureşti când făcea serviciu la Dir. Generală. Atunci Teodorescu Ştefan l-a întrebat de circa 2-3 ori pe Anton Milcan dacă nu greşeşte, iar acesta susţinând cele arătate mai sus am plecat amândoi în urma ofiţerului căpitan pe care l-am oprit, iar căpitanul nevoind să se supună s’a petrecut o busculadă între ei.
 
 

 
Ofiţerii cari erau la masă cu Eugen Cristescu, văzând brusculada dintre 2 civili şi un militar au fugit întracolo cu care ocazie am plecat şi eu în acel loc. Ajungând acolo am auzit discuţia violentă dintre căpitanul arestat şi Colonelul de Jandarmi Ionescu al cărui nume l-am aflat ulterior. Căpitanul adresându-se colonelului i-a spus:«că nu stă de vorbă cu nimeni decât cu Generalul Şteflea sau Mareşalul Antonescu pentru că a venit într’o misiune».-Cu aceea ocazie am văzut la cei 2 poliţişti un pistol Bereta, mai multe bancnote a 500 lei şi o busolă.
 
Colonelul Ionescu a ordonat să fie dus la Postul de jandarmi, iar căpitanul a spus că refuză să meargă la postul de jandarmi şi că merge cu cei 2 poliţişti pe care îi cunoaşte. Eu împreună cu cei 2 poliţişti şi cu căpitanul am plecat la Postul de Jandarmi Olăneşti unde Teodorescu Ştefan a încheiat un proces verbal de predarea sus numitului Postului de jandarmi împreună cu corpurile delicte şi obiectele găsite asupra căpitanului (suma de 105.000 lei). Proces-verbal pe care l-am semnat atât eu cât şi Milcan Anton ca martori. Predarea s’a făcut Plut. Popa.
 
După aceasta a venit la Postul de Jandarmi colonelul Ionescu care ne-a cerut să părăsim postul şi astfel noi am plecat. După 30 minute am plecat la Rm. Vâlcea şi am raportat inspectoratului cele de mai sus menţionând că jandarmii au refuzat să-mi dea relaţii amănunţite în acest sens. Mai târziu am aflat că ei au venit ca să atenteze la viaţa Mareşalului Antonescu. După ce am citit cuvânt cu cuvânt prezentul proces-verbal de interogatoriu şi am constatat că corespunde întocmai cu cele declarate de mine susţin şi-l semnez”.
 
Comisarul de siguranţă nu minţea. Chiar Tudor Djonat recunoştea în prima declaraţie scrisă cum a fost arestat: 
„Ajuns în sat am găsit nişte ţărani cosind fân pe care i-am rugat să-mi dea explicaţii cum să ajung la Călimăneşti sau R. Vâlcea;ei mi-au spus că imediat merg şi ei. Mergând am ajuns la un şopron unde am cerut unui om un pic de apă şi acesta mi-a spus că nu-i bine să beau apă şi mi-a dat ţuică. De acolo am luat un băiat să mă conducă;ei mi-au spus că e mai bine să merg la Olăneşti şi de acolo să iau cursa spre R. Vâlcea.
 
Am mers circa vre’o două ore şi am ajuns la Olăneşti. Aci ajuns am văzut că era armată multă adică jandarmi şi se află Dl. General VASILIU. Eu atunci m’am întors înapoi spre centrul băilor Olăneşti şi aci am văzut de departe nişte civili care veneau spre mine;imediat i-am recunoscut că erau poliţişti din Prefectura Poliţiei Capitalei şi atunci am fost bucuros că voi putea să-i rog să mă ducă la cei în drept;ei s’au apropiat de mine şi au strigat Dl. Djonat, da el în persoană şi atunci au tăbărît asupra mea vre’o patru subofiţeri de jandarmi, cărora le-am spus d-lor fiţi vă rog puţin mai tacticoşi şi nu faceţi din aceasta un spectacol şi nici un act de bravură pentru Dvs. Au asistat la aceasta şi mai mulţi ofiţeri de jandarmi şi au văzut cât de paşnic şi liniştit eram.
 
Ceiace mă determină să mă duc la Călimăneşti sau Rm. Vâlcea era faptul că voiam să mă predau unor autorităţi care să înţeleagă adevărata situaţie şi să nu caute să-şi bată joc de mine şi pe spatele meu să-şi facă un titlu de glorie înscenând o întreagă poveste, căci ştiu felul cum procedează şefii de post şi modul barbar cum se comportă”.
 

 
„Dacă Mareşalul negocia cu Aliaţii, deci inclusiv cu sovieticii, de ce s-a încercat lichidarea fizică a lui? Prin descoperirea acestor documente, atentatul de la Olăneşti devine o bornă de neocolit în istoria neamului românesc“, scrie Florian Bichir.
 
A aflat Antonescu de tentativa de asasinat ?
 
Există două opinii pe acestă temă, este de părere istoricul Sorin Oane. Una este că directorul Siguranţei, Eugen Cristescu, i-ar fi luat pe Djonat şi Gheracostea şi i-ar fi dus la Antonescu, care tocmai venise în staţiune la tratament. Mai departe, lucrurile rămân învăluite în mister. Probabil că mareşalul însuşi nu a dorit să dea amploare acestui caz. În varianta folclorică, se spune că Vlăsceanu s-ar fi întâlnit cu Antonescu, la vila Scarlat, unde locuia mareşalul când stătea la Olăneşti. Acesta l-ar fi ascultat şi apoi i-ar fi spus : „Dacă or să mă omoare aştia (adică ruşii, n.n.), asta-i soarta mea!”
 
Cealaltă versiune este că mareşalului nu i s-a adus la cunoştinţă acest eveniment. Dovezile pledează pentru această versiune. Gheorghe Magherescu, aghiotantul mareşalului, în lucrarea „Adevărul despre Mareşalul Antonescu”, deşi pomeneşte copios şederea acestuia la Olăneşti, nu aminteşte de loc incidentul cu „atentatul” dejucat.
 
Cert este doar faptul că şeful Siguranţei vâlcene, Sereghie Iandola, prin adresa 540 /7 august 1944, primeşte o informaţie importantă de la garnizoana militară locală şi anume că în noaptea de 6 spre 7 august 1944, în jurul Olăneştiului au fost lansaţi alţi 17 paraşutişti. Ceea ce înseamnă că un atentat la adresa lui Antonescu ar fi putut fi posibil, grupul lui Miron fiind, mai curând, unul de culegere de informaţii utile unui asemenea demers.
 

Vă mai recomandăm:

Istoria miilor de români care au luptat voluntar pentru Armata Germană în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial

Poveştile bunicilor din Primul Război Mondial. Urmaşi sârbi veniţi să vadă unde au luptat înaintaşii în Dobrogea

Un soldat din Primul Război Mondial era doctor în matematică la Sorbona. O teoremă îi poartă numele, la fel şi Institutul de Matematică al Academiei

Eroii din Primul Război Mondial, omagiaţi prin caravana care va străbate judeţul Constanţa

 

 

citeste totul despre: