Ce proprietăţi au, de fapt, nămolul şi apa de la Techirghiol. Infertilitatea şi bolile neurologice, vasculare sau respiratorii, tratate cu „aurul negru”

Ce proprietăţi au, de fapt, nămolul şi apa de la Techirghiol. Infertilitatea şi bolile neurologice, vasculare sau respiratorii, tratate cu „aurul negru”

La Băile reci din Techirghiol FOTOGRAFII Mariana Iancu

De sute de ani, oamenii bolnavi vin să-şi caute vindecarea cu nămolul din lacul lui Techir sau sunt în căutarea leaucului împotriva îmbătrânirii. În prezent, Techirghiolul este cea mai vestită staţiune balneară din România

Ştiri pe aceeaşi temă

Legenda spune că Techir, un bătrân olog şi orb, care călătorea pe un măgar, a ajuns pe malul lacului care azi îi poartă numele şi a rămas împotmolit în mâl. Mult timp s-ar fi chinuit turcul să iasă din nămol, însă când a reuşit să scape, a întrezărit o geană de lumină, iar picioarele i-au dat ascultare. Acesta este şi motivul pentru care bătrânul turc îi aşteaptă, nemişcat, sub forma unei statui, pe cei care cred în minuni, în mijlocul localităţii.

Dincolo de legendă, însănătoşirile celor care s-au îmbăiat în apa lacului au dus faima acestui loc până departe. Astăzi, Techirghiolul, situat la 16 kilometri de oraşul Constanţa, este cea mai vestită staţiune balneară din România. La Sanatoriul Balnear Techirghiol vin anual peste 14.000 de pacienţi din ţară şi din străinătate pentru a-şi căuta sănătatea.

UNDE VĂ PUTEŢI CAZA

La dispoziţia turiştilor şi pacienţilor sunt 1.000 de paturi în cele două paviloane, A şi B, renovate complet. Primul are şapte nivele, iar cel de-al doilea – cinci. Singura clădire care are nevoie de modernizare este secţia exterioară a sanatoriului unde sunt trataţi copiii şi care se află la mică distanţă de sanatoriu, în faţa Mănăstirii Sfânta Maria din localitate. Aici sunt trataţi copiii cu vârste între 3 şi 16 ani. Cei care au împlinit 16 ani sunt primiţi la unul dintre pavilioanele sanatoriului.

CE AFECŢIUNI SE TRATEAZĂ LA TECHIRGHIOL

Directorul medical Elena Valentina Ionescu spune că la Sanatoriul Balnear Techirghiol se tratează în special afecţiunile degenerative reumatismale şi posttraumatice, însă lista de indicaţii este foarte mare: neurologice, vasculare, periferice, respiratorii şi ginecologice.

„Principalul efect al nămolului este cel antiinflamator. Doar că este o mare diferenţă între efectul antiinflamator al nămolului, care este natural şi nu are multe reacţii adverse, şi pastilele antiinflamatoare de pe piaţă“, spune medicul. Nămolul protejează articulaţiile şi are efect împotriva durerii.

Plaja de pe malul lacului este plină. Pacienţii care aparţin de sanatoriu au intrare gratuită, iar restul achită o taxă de 15 lei. Aici am găsit-o pe Mihaela din Bucureşti. Femeia spune că vine la Techirghiol din anul 2000. „Odată cu vârsta, devii client“, glumeşte ea, unsă cu nămol din cap până în tălpi. A avut mai multe fracturi şi anual vine aici pentru tratamente: pe lângă kinetoterapie, se răsfaţă zilnic cu o baie de soare. „După ce vin aici, funcţionez bine un an de zile“, spune ea.

COPII ADUŞI DE BARZĂ SAU DE NĂMOL?

În ultimele decenii, foarte multe femei au venit la Techirghiol ca la o ultimă speranţă de a deveni mame, aflând că aici se tratează infertilitatea. Şi nu s-au înşelat, însă este vorba doar de problemele inflamatorii pelvine.

Mioara Ciuchindel, care în prezent este asistent medical la sanatoriu, a urmat acum 30 de ani un tratament de infertilitate şi a avut noroc. „Aveam vreo şapte-opt ani de când îmi doream să devin mamă şi, în ciuda tratamentelor pe care le-am urmat, nu rămâneam însărcinată. Am fost şi la Centrul de infertilitate din Constanţa, dar nimic. Atunci m-am internat ca pacientă la sanatoriu“, povesteşte femeia.

A făcut irigaţii cu apă de ghiol, câteva şedinţe de acupunctură şi mai multe băi reci de nămol. „Tratamentul a durat vreo şase luni. Acum am doi copii: Georgiana, de 29 de ani, şi Emil, de 28 de ani, iar cât de curând voi avea şi nepoţi de la fată“, spune mândră femeia.

EFECTELE NĂMOLULUI

Nămolul, supranumit „aurul negru de la Techirghiol“, are mai multe aplicaţii, ne explică directorul medical. Pacienţii pot primi recomandări de la specialişti pentru baie de nămol, împachetare generală, compresie sau cataplasmă.

În prezent, la sanatoriu se desfăşoară un studiu care vrea să dovedească efectele nămolului împotriva îmbătrânirii. „Este un efect pe care noi l-am observat în timp la pacienţii fideli ai noştri. Sunt oameni care vin de două ori pe an“, explică medicul Elena Valentina Ionescu. La acest studiu, care se va concretiza într-o teză de doctorat, lucrează opt medici şi trei doctoranzi.

Medicii recomandă, de asemenea, curele cu aerosoli dimineaţa şi seara, când se degajă vaporii din apa lacului tămăduitor. Pe lângă tratamentele cu nămol, la sanatoriu se fac multe alte proceduri: hidroterapie în căzi sau bazine cu apă sărată, băi de plante, termoterapie, electroterapie, fototerapie, cu lampa cu ultraviolete, masoterapie (masaj), kinetoterapie, inhaloterapie cu 12 aparate de aerosoli.

CONTRAINDICAŢIILE NĂMOLULUI

Nămolul nu are efecte adverse, ci doar contraindicaţii. Niciun pacient nu primeşte vreun tratament înainte de a fi consultat de un specialist. Dintre contraindicaţiile generale enumerăm: bolile infecţioase în perioada de contagiozitate şi convalescenţă, bolile venerice, tumorile maligne, perioada de menstruaţie, sarcina patologică sau sarcina normală peste trei luni, lăuzia, epilepsia, alcoolismul cronic, diabetul zaharat care este greu de controlat prin dietă şi tratament medicamentos, insuficienţa cardiacă.

ACTE NECESARE PENTRU TRATAMENT

Unitatea de tratament este plină tot anul. Internarea pacienţilor în secţiile de recuperare se face după o prealabilă programare: la telefon sau la recepţie, iar în cea sanatorială  – în urma obţinerii unui bilet de tratament, eliberat de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS).

După un control medical, specialistul vă va întocmi un program terapeutic, o dietă corespunzătoare şi eventual vi se vor prescrie investigaţii suplimentare.

La internare, pacientul trebuie să aibă asupra sa cardul de sănătate sau o adeverinţă emisă de casa de asigurări de sănătate. În cazul pensionarilor, pentru secţia sanatorială este nevoie de un bilet eliberat de CNPAS, bilet de trimitere de la medicul de familie, act de identitate. Dacă optaţi pentru secţia de recuperare, aveţi nevoie de bilet de trimitere eliberat de medicul de familie, cupon de pensie şi actul de identitate.

În cazul salariaţilor, ei trebuie să deţină bilet de trimitere de la medicul de familie, adeverinţă de salariat în care să fie menţionat numărul de zile de concediu medical pe care l-au efectuat în ultimul an, copie după ultimul ordin de plată pentru asigurările sociale de sănătate, actul de identitate.

Persoanele asigurate achită pentru cazare 70 de lei pentru un salon, 90 de lei pentru o rezervă sau 130 de lei pentru un apartament. La complexul balnear, un apartament costă 175 de lei pe zi. În cazul persoanelor neasigurate, preţurile sunt mai mari: 180 de lei salonul la complexul balnear şi 232 de lei apartamentul. Tariful include masa, cazarea şi tratamentul.

CUM S-A FORMAT „MEDICAMENTUL NATURAL“

Lacul Techirghiol s-a format prin bararea gurii de vărsare a unui râu cu aluviuni şi nisip adus de valuri. Apa de mare s-a infiltrat în lacul format în spatele cordonului de nisip. Concentraţia de săruri a acestuia era foarte mare, de 80-95 g/l. „Datorită salinităţii crescute, aici s-a dezvoltat o specie de crustacee care, după moartea lor, s-au descompus în materie organică. Cu această ocazie, în atmosferă se degajă hidrogenul sulfurat, care dă şi mirosul nămolului, dar şi amoniac“, explică cercetătorul Glicherie Caraivan.

În urmă cu mai mulţi ani, lacul era în pericol. Apa dulce provenită de la irigaţii se infiltra în lac şi scădea salinitatea apei, adică mediul propice care permitea producerea nămolului. Cu această ocazie, compania Apele Române a derulat un proiect de captare a apelor dulci, provenite din irigaţii, din precipitaţii şi din şenalul Canalului, şi le-au deversat la mare distanţă. Calitatea apei lacului a avut totuşi de suferit din cauza defrişărilor şi a viiturilor din anii 2004-2005.

Sanatoriul Techirghiol este unic exploatator de nămol, deţinând licenţă de la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale. Nămolul folosit la tratamente este deversat din nou în lac. Sanatoriul vinde acest produs către alte unităţi hoteliere.

Barca nămolarilor

În faţa Sanatoriului de la Techirghiol stă barca nămolarilor, care recreează astmosfera de altădată a micului târg dobrogean. Barca a aparţinut companiei Serenissima, care deţinea concesiunea nămolului de pe lac în anul 1928. Cu ea, nămolarii plecau în mijlocul lacului pentru a scoate nămol. „Doi oameni învârteau butucul mare din lemn pe care se încolăcea cablul trecut prin scripeţi, unul conducea cu o funie cupa care se ridica plină, iar un altul agăţa cupa şi deşerta nămolul. Aşa barca primea în pântecul ei povara urât mirositoare“, povesteşte Aurelia Lăpuşan, autoarea lucrării „Monografia oraşului Techirghiol“.

Istoria oraşului balnear: „Ghiolul este doctorul nostru“

În secolul al XIX-lea, Techirghiol avea puţin peste 1.000 de locuitori. Bolnavii veneau în număr mic în timpul verii, întrucât nu erau decât locuinţele sătenilor unde să poată trage. Unii stăteau pur şi simplu la marginea lacului, încercând să se vindece miraculos. „Ghiolul este doctorul nostru“, se spunea la acele vremuri, localnicii recurgând la apa şi nămolul lacului pentru a se tămădui de diferite boli de piele sau umflături ale încheieturilor.

Anul 1893 este important pentru viitoarea staţiune. C.G. Herbert, şeful economatului CF din Dobrogea, a vizitat Techirghiolul încurajat de nenumăratele aprecieri ale zonei. După ce s-a convins, a luat legătura cu inginerul I. Romniceanu, directorul Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti, o organizaţie care administra spitalele din  Muntenia şi Moldova. Împreună s-au hotărât să cumpere un teren şi să înfiinţeze un azil pentru copiii bolnavi care în fiecare vară erau duşi la Eforia Spitalelor din Lacul Sărat.

Primele analize ale apei lacului au fost făcute de doctorul Alfons Saligny, fratele inginerului Anghel Saligny, şi de M. Georgescu. În acelaşi an a fost lansat proiectul clădirii spitalului Eforiei Civile. Lucrările la stabiliment au durat cinci ani.

EFECTE MIRACULOASE

În acest răstimp, medicii N.Chernbach şi Sadoveanu au făcut primele rapoarte cu privire la efectele miraculoase ale băilor de Techirghiol asupra scrofulozei (boală cronică de natură tuberculoasă), limfatismului, reumatismului şi asupra manifestărilor tuberculozei.

Data de 26 octombrie 1894 marchează primul pas pentru construirea staţiunii balneare din preajma lacului. Pe baza Legii privind înstrăinarea bunurilor statului, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a vândut 100 de hectare de teren societăţii de binefacere Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti. Pe acest loc s-a ridicat primul sanatoriu al Eforiei, aflăm din monografia oraşului scrisă de Aurelia şi Ştefan Lăpuşan. Spitalul maritim era compus din două săli mari pentru scrofuloşi şi patru rezerve, dependinţele, sala de mese şi camera personalului.

Hagi Pandele a fost unul dintre primii proprietari de terenuri la Techirghiol. Om întreprinzător, a amenajat în vara anului 1891 un grajd vechi al proprietăţii sale cârpit cu pământ şi împărţit în odăi.

Peste zece ani se păstrau încă urmele primei destinaţii a stabilimentului: „un cazan vechi de rufe şi nişte pirostrii ce constituiau aşa-zisa instalaţie tehnică pentru băile calde“.

Ulterior, el a parcelat moşia şi a început să vândă locuri de casă încurajând astfel construirea de noi locuinţe şi stabilimente. În 1894, mai mulţi soldaţi din Divizia Dobrogeana, bolnavi de reumatism şi boli de piele, au venit şi au făcut băi în lac. Autorităţile locale militare au decis atunci să trimită regulat soldaţi la Techirghiol. În anii 1895, 1898, 1899, în corturi şi barăci de scândură, soldaţii au făcut băi de namol. Mai târziu, nămolul a fost transportat la Spitalul Militar din Constanţa, lucru mai puţin costisitor pentru autorităţi.

 

Turişti la băile reci FOTO Mariana Iancu

Imagini din aceeasi galerie
  • Turişti la băile reci FOTO Mariana Iancu
  • Turistă la techirghiol  FOTO Mariana Iancu
  • Pacienţi  FOTO Mariana Iancu
  • Proceduri medicale  FOTO Mariana Iancu
  • Barca nămolarilor  FOTO Mariana Iancu
  • Bătrânul Techir  FOTO Mariana Iancu
  • Directorul medical al sanatoriului  FOTO Mariana Iancu
  • Condţii de cinci stele  FOTO Mariana Iancu
  • Techirghiolul altădată 
  • Techirghiolul altădată 
  • Techirghiolul altădată 
Distribuie imaginea
citeste totul despre: