Călătorie rituală în Olimpul ortodoxiei, enigmaticul Munte Athos: „Care femeie e mai vrednică decât Fecioara să meargă“
0
Enigmaticul Munte Athos, unde femeile au călcat doar în legende pe piatra sfântă, reprezintă pentru fiecare creştin ortodox ceea ce este Mecca pentru musulmani. Pe locul unde în urmă cu 2.000 de ani se înălţau idoli păgâni, sihaştrii se roagă în chilii.
Legenda spune că Fecioara Maria dorea să ajungă în Cipru, unde era aşteptată de episcopul Lazăr, cel care a înviat a patra zi din morţi. În timp ce traversa marea, s-a pornit o furtună puternică şi barca în care se afla Fecioara Maria a ajuns la poalele muntelui Athos.
Când fecioara a pus piciorul pe ţărm, spune legenda, s-a petrecut o minune şi toţi idolii de piatră s-au sfărâmat în mii de bucăţi. În vârful muntelui, statuia lui Apollo, care strălucea de-ţi lua ochii, s-a făcut şi ea una cu pământul. Şi, de atunci, Muntele Athos este considerat a fi tărâmul Maicii Domnului.
Cu toate acestea, surprinzător, femeile nu au voie să calce pe Sfântul Munte. „Care femeie este mai vrednică decât Fecioara Maria să meargă“, spun preoţii.
Mai renumit decât Olimpul
Despre pelerinajul la Muntele Athos ne vorbeşte şi preotul constănţean Claudiu Banu, de 34 de ani, care slujeşte la biserica „Sfântul Mina“ din Parcul Tăbăcăriei, care a făcut călătoria rituală înainte de sfintele sărbători de Paşte. „Nu mai fusesem niciodată la mănăstirile de acolo“, mărturiseşte el.
„Am plecat un grup de 24 de persoane şi am stat pe Sfântul Munte trei zile. La poalele muntelui am ajuns cu feribotul de la Ouranopoli, o localitate din nordul Greciei. Vreau să vă zic că am avut parte de ispite încă de pe drum. Stăteam şi mă întrebam: «Ce caut eu aici? Biserica mea e în reparaţii, iar construcţia pe care o ridic la Techirghiol pentru copiii abandonaţi e în lucru». Aveam desaga plină de demoni. Dar, o dată ce am păşit pe Sfântul Munte, am simţit o uşurare a gândurilor. La fiecare mănăstire lăsam câte un gând rău“, mărturiseşte preotul.
În drum spre Sfântul Munte FOTO Arhivă personală Claudiu Banu
Prima mănăstire în care a intrat a fost Sfântul Pantelimon, vestită pentru faptul că aici este o bucată de piatră despre care se spune că a fost pe mormântul lui Iisus. Apoi, s-a recules la Marea Lavră, mănăstirea întemeiată prin anul 963 de către pustnicul Athanasie, cu ajutoare date de împăraţi bizantini. În grădina de la Marea Lavră se află cel mai vechi chiparos din lume, care a fost plantat de Sfântul Athanasie.
„Legenda spune că în acest chiparos străjuiau mulţi demoni care îl ispiteau pe sfânt şi el s-a rugat la Dumnezeu ca să-l izbăvească, iar răspunsul primit a fost acela că ispita este necesară“, ne spune preotul Banu.
O altă legendă legată de acest lăcaş de cult vorbeşte despre un turc care a tras cu pistolul într-o icoană. Al treilea glonţ a ricoşat şi l-a lovit pe turc în piept omorându-l.
La majoritatea mănăstirilor de pe Sfântul Munte, slujbele se ţin la ore târzii, din noapte, întrucât ele funcţionează după ora bizantină.
Pe lângă fiecare lăcaş de cult există într-un colţ un mic cimitir. Surprinzător, în niciunul nu există mai mult de două morminte. Care este explicaţia? „La împlinirea a şapte ani de la înmormântare, trupul se deshumează pentru a se vedea dacă este vorba de sfinte moaşte sau nu, iar apoi resturile pământeşti se pun într-un osuar şi sunt păstrate cu sfinţenie“, explică preotul.
În chilia călugărului Iulian
În mica excursie de reculegere, preotul constănţean a avut onoarea să-l întâlnească pe călugărul Iulian, care îşi duce viaţa într-un schit românesc. „Iniţial, ni s-a spus că bătrânul călugăr este bolnav, însă Dumnezeu a făcut o minune şi m-a putut primi în chilia sa de la schitul Podromu.
Muntele Athos FOTO Centrul de pelerinaj
Bătrânul, care cred că are 90 de ani, locuieşte într-o cămăruţă simplă, cu un pat sărăcăcios, dar cu foarte multe icoane pe perete. M-am pus în genunchi în faţa lui şi călugărul m-a pus să citesc din Sfânta Scriptură. Am citit un mesaj în care se vorbea despre faptul că omul aleargă după bani, dar nu se mai îngrijeşte de sufletul său. A fost ca o lecţie pentru mine, o lecţie uitată. Să mă gândesc mai mult la suflet şi mai puţin la alte lucruri, de o mai mică importanţă“, mărturiseşte Claudiu Banu.
Peste toate acestea, preotul spune că a fost cuprins de un sentiment de linişte. „Faptul că pe munte nu există semnal la telefonul mobil şi presă şi nici măcar televizor face să te poţi simţi mai aproape de cele sfinte. Eram angrenaţi doar la realitatea dumnezeiască“, mărturiseşte preotul. „Am descoperit că grupul nostru, la început, era cel mai gălăgios. Aşa suntem noi. Suntem gălăgioşi acasă, chiar la biserică uneori. Dar aici am înţeles că dincolo de gândurile noastre sunt gândurile celorlalţi, care trebuie să fie mult mai importante“. Este fericit că a putut să se uite la stele, atât de senină pe bolta cerească şi a admirat Calea Lactee, pe care nu o mai văzuse demult.
La plecare, s-a simţit mult mai ortodox ca la venire. „Am decis că trebuie să aducem un colţ de Athos şi în comunităţile noastre“, spune pelerinul pe Sfântul Munte. Străinii cu care plecase la drum i-au devenit prieteni de suflet şi spune că va repeta experienţa ori de câte ori va avea ocazia.
Izvorul cu agheasmă
Preotul spune că pe munte nu există sistem centralizat de alimentare cu apă, şi atât mănăstirile, chiliile cât şi cei care vin în reculegere beau doar apă de izvor. „Sunt mai multe izvoare pe insulă. Aproape toate seacă în lunile de vară. Apa lor este sălcie. Însă, pe Sfântul Munte există un izvor al Sfântului Athanasie, care nu seacă niciodată. Apa de la acest izvor este dulce. Este izvorul de la care curge agheasmă“, ne povesteşte preotul. Legenda spune că Sfântul Athanasie a bătut cu toiagul în piatră seacă şi de acolo a ţâşnit apa, apă care curge de atâtea veacuri.
Călugării tineri erau seduşi de femei care se camuflau în ciobani
O frumoasă descriere a Muntelui Athos, tărâmul pustnicilor şi al călugărilor, a fost făcută în anul 1882 de Teodor T. Burada, folclorist, etnograf şi muzicolog român, membru al Academiei Române. „Muntele are o poziţiune pitorescă, încântătoare. E acoperit de jaduri răcoroase şi grădini pline cu flori şi pomi roditori. Legumile pe cât şi fructele ajung la o mărime de necrezut; aşa am văzut păstăi de fasole de o lungime până la patru palme domneşti, încât din două păstăi poţi face o mâncare pentru mai mulţi omeni; cât despre bostănei (n.r. – dovlecei) ei ajung la o lungime colosală, aprope până la un col şi jumătate. Poma (n.r. – strugurele) care se cultivă în mare câtime, ajunge iarăşi la o mărime de bobiţi aprope cât aceea a unei prune, şi este de o dulceaţă ca mierea.
Piersicele ajung până la mărimea unui mer domnesc, şi smochinele din acest munte sunt vestite prin mărimea şi bunătatea gustului lor. În genere, această regiune este bine cuvântată de natură şi nu fără temeiu a ales-o călugării drept adăpost a vieţii lor“, descrie regiunea Teodor Burada.
Conform scrierilor cărturarului, interdicţia ca femeile să pună piciorul pe munte a fost dată de împăratul Constantin Monomac, în anul 1406. Restricţia a fost impusă după ce unii călugări tineri au fost seduşi de femei care se dădeau ciobani şi urcau la chilii pentru a-i corupe şi a întreţine relaţii sexuale cu ei. Teodor Burada povesteşte că atât timp cât a stat la Sfântul Munte nu a văzut niciun „animal de parte femeiască: precum vaci, capre, epe, mâţe, nici măcar găini. Dacă călugării ar fi stăpâni şi pe văsduh, ar opri desigur şi păsările sburătoare de partea femeiască să profaneze aerul respirat de ei“, spune el. Situaţia nu s-a schimbat nici până în ziua de astăzi.
Masă călugărească: cremă de măsline şi gem de dovleac
Pe lângă apa cu care şi-au potolit setea, Preotul Claudiu Banu şi drumeţii care l-au însoţit s-au ospătat doar cu daruri naturale, ale pământului. „Mâncam dimineaţa cremă de măsline cu pâine de casă şi gem de dovleac. O minunăţie. Fiind în post, nu se gătea cu ulei de niciun fel. Dar nu ne era foame. Ne dispăruse senzaţia de foame“. Preotul spune că niciun călugăr de pe munte nu mănâncă produse dincarne, fiind acceptat pe masă doar peştele, pe care îl prind tot ei din apele Mării Egee, care scaldă Sfântul Munte.
Cine doreşte să plece cu amintiri de pe Sfântul Mune poate cumpăra icoane care se vând la mănăstiri, tămâie, mir sau miere de castani. „Sincer, nu ştiu cât am dat pe ele. Nu m-a interesat, dar nici nu am sărăcit“, mărturiseşte preotul, care nu ne-a putut pune la dispoziţie nici multe fotografii cu locurile sfinte întrucât, spune el, nu s-a dus ca turist acolo, ci ca să se reculeagă. Întreaga excursie l-a costat în jur de 350 de euro.
Au dormit în camere cu 14 paturi, însă acest lucru nu a fost o problemă. Au mers pe jos şi au descoperit la toate colţurile semne ale lui Dumnezeu, pe un pământ despre care se spune că este sfânt. Mijloacele de transport sunt puse la dispoziţia turiştilor de mănăstiri, contra cost, însă cine doreşte să urce în vârful muntelui, la altarul de pe vârful Athon, la 2.013 metri, nu o poate face decât pe jos, fără niciun fel de bagaj în spate. Inclusiv preoţii care fac acolo slujbe pornesc la drum fără haine preoţeşti, pe care le găsesc însă la altar.
Muntele Athos FOTO http://marturieathonita.ro/
Când vine sfârşitul lumii
Preotul Claudiu Banu spune că nimeni nu are nimic cu femeile, însă nicio urmaşă a Evei nu se va ridica la înălţimea Sfintei Fecioare, cea care a stăpânit muntele. „Va veni sfârşitul lumii când vor călca femeile pe Sfântul Munte“, spun călugării. Aici nu are voie să trăiască nici un animal de sex feminin. Singura excepţie sunt pisicile. „Acestea au fost primite pe munte de Maica Domnului pentru că sunt singurele care pot omorî viperele, care au ucis mulţi călugări de-a lungul timpului“, spune preotul constănţean.
El mărturiseşte că atât timp cât a stat acolo nu a simţit niciun fel de misoginism din partea bărbaţilor. „Din contră, ei, la plecare, au spus că îşi iubesc şi mai mult soţiile, poate şi datorită Maicii Domnului pe care o simţim încă prezentă pe Sfântul Munte“. El spune însă că Sfântul Munte este reprezentat, la scară mai mică, în altarul fiecărei biserici ortodoxe. „Aşa cum Maica Domnului este stăpâna Muntelui Sfânt, imaginea ei este reprezentată şi pe pictura din altar. Deasupra Sfintei Mese, pe bolta cupolei este reprezentată Maica Domnului“, spune Claudiu Banu.
Istoria Muntelui Sfânt
În prezent, pe Muntele Athos, care se întinde pe 360 de kilometri pătraţi, sunt mai multe mănăstiri: Careia, Marea Lavră, Vatoped, Iviron, Hilandar, Dionisiu, Cutlumus, Pantocrator, Xiropotamu, Zografu, Dochiaru, Caracalu, Filoteu, Simonos Petra, Sfântul Pavel, Stavronikita, Xenofont, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon şi Constamonitu şi două schituri româneşti: Lacu şi Podromu.
De pe site-ul oficial al Muntelui Athos aflăm că primii sihaştri au ajuns aici din Asia Mică şi Efes încă din cele mai vechi timpuri.
Viaţa călugărească de aici a luat fiinţă mai întâi sub formă de sihăstrii şi de schituri. Pe vremea împăratului Teodosie I, în anul 395 existau câteva mănăstiri care au fost pustiite de barbari. Către sfârşitul secolului al VIII-lea, tocmai de la Roma a urcat muntele Petru Athonitul, după ce Maica Domnului i s-a arătat în vis şi l-a îndrumat către acest munte.
Şi-a căutat adăpost într-o peşteră plină de târâtoare otrăvitoare, pe care le-a alungat numai cu rugăciunea şi s-a hrănit cu ierburi. Prin anul 867, la Sfântul Munte a ajuns pustnicul Ioan Colibaşul. Pilda lui a fost urmată şi de alţii, aşa încât înălţimile muntelui au fost populate cu sihaştri.
Vasile Macedon, împăratul Bizanţului, ascultând rugămintea sihastrului Ioan Colibaşul, le-a dăruit lui şi urmaşilor săi acest colţ de Rai, care s-a numit „Sfântul Munte“.
Muntele Athos FOTO http://marturieathonita.ro/
Pe aceeaşi temă:
FOTO Fascinantele chipuri ale Dobrogei, la început de secol XX
FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei
Se încarcă comentariile...
