Experimente inedite şi dezbateri despre misterele Universului la Noaptea cercetătorilor
0Experimente trăsnite, conferinţe despre misterele încă nedezlegate ale ştiinţei şi un maraton de fotografie, acestea sunt evenimentele organizate pe 27 septembrie, între orele 19.00 şi 24.00, la Cluj-Napoca şi în alte patru oraşe ale ţării.
“27 septembrie este Noaptea Cercetătorilor. Se sărbătoreşte în aceeaşi seară în peste 300 de oraşe din Europa. Te aşteptăm cu noi la Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Cluj să iei parte la experimente trăsnite şi conferinţe despre misterele încă nedezlegate ale ştiinţei”, se arată într-un comunicat al organizatprilor.
Ce se întâmplă la Cluj
La Cluj se vor desfăşura următoarele activităţi şi experimente distractive: viteza de propagare a undelor: unde electromagnetice şi unde sonore; experimente cu gheaţă, flacăra oblică, parabola fonică, baloane de săpun uriaşe; pentru cei mici, spărgătorul de nuci, plăcile Chladni, pasta de dinţi pentru elefanţi, plante criogenate, vulcanul chimic, şarpele negru şi focul verde, curcubeul chimic, semaforul chimic, butelia magică albastră, cerneala invizibilă; observaţii astronomice; concursuri: avioane de hârtie (copii cu vârsta de până la 12 ani); curse cu hidrobiciclete pe lacul din Parcul Central (copii cu vârsta de peste 12 ani)
Dezbatere interesantă
La „Science Cafe” vor fi dezbătute următoarele teme: particulele elementare “cărămizile” Universului , telefonul mobil şi sănătatea mea, Hermann Oberth, Clujul şi Astronautica, sângele artificial, Universul: prieten sau duşman? Evenimentele se vor desfăşura în: Parcul Central din Cluj-Napoca, Observatorul Astronomic din Cluj-Napoca, Universitatea Babeş Bolyai, Facultatea de Fizică.