Cercetătorul italian care a renunţat la malul Adriaticii pentru ceţurile Clujului: „Cunosc Salina Turda mai bine decât propriul meu apartament“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italianul Gianluca D’Amico a lăsat în urmă Pescara, un oraş de lângă Marea Adriatică, şi a venit în Cluj-Napoca în urmă cu câţiva ani, cu o bursă. Toată experienţa din Transilvania l-a convins să se stabilească aici.

Gianluca D’Amico (36 de ani), cercetător la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, a venit pentru prima dată în România cu o bursă Erasmus şi s-a îndrăgostit de ţara noastră. Acum, el este cel care le prezintă România străinilor care vin la USAMV. 

Vorbeşte româneşte aproape impecabil şi mărturiseşte că are locurile lui preferate din zonă pe care le prezintă vizitatorilor străini: „Cunosc Salina Turda mai bine decât propriul apartament! Cum vine o delegaţie din afara ţării, cum îi duc pe toţi prin locuri interesante din România, iar salina este una dintre cele mai impresionante şi accesibile“.

În ceea ce priveşte alegerea pe care a făcut-o când a primit bursa Erasmus, Gianluca arată că s-a decis asupra României tocmai pentru că pe atunci era la modă să mergi la studii în Spania, iar el voia altceva. „România părea o ţară mai austeră, nu era un obiectiv de distracţie, spre deosebire de Spania. M-am gândit că îmi văd de studii, îmi dau examenele şi mă întorc acasă“, spune italianul. 
 

S-a întâmplat exact pe dos. Grupul studenţilor cu care învăţa era compus din mulţi italieni, aşa încât Gianluca nu prea a apucat la început să guste specificul Clujului. „Nu ştiam nicio boabă româneşte, la şcoală se vorbea italiana sau engleza, aşa că am trăit foarte detaşat în primul an. Aveam multe examene şi puţine ieşiri“, îşi aminteşte cercetătorul.

„Ştiu România mai bine decât Italia“

D’Amico nu s-a oprit aici: a aplicat şi la Erasmus Placement, un stagiu de lucru prin care a ajuns la disciplina de Parazitologie în laboratorul  aceleiaşi universităţi, în mijlocul unei comunităţi de studenţi autohtoni. „Eram singurul italian. Nu a fost uşor, dar a fost momentul care mi-a deschis porţile spre România. Colegii aveau o viaţă socială foarte activă şi mă luau cu ei. Am vizitat atunci multe locuri din ţară şi am stabilit că vorbim doar în limba română. Acum pot spune că ştiu mai bine România decât Italia“, spune acesta. 

În anii care au urmat, cercetătorul a bătut ţara noastră în lung şi-n lat, şi în excursii, şi în proiecte de cercetare, din Delta Dunării până pe crestele munţilor. Momentul în care a decis să dea Italia pe România a fost, de fapt, întâlnirea cu Parazitologia, domeniul în care activează. 

image

„Când am ajuns la Cluj, eram în anul IV la Medicină Veterinară şi aveam o pasiune pentru animalele exotice. Îl cunoscusem la o conferinţă în Italia pe profesorul Andrei Mihalca, m-am împrietenit cu el şi, după ce am venit, am început să colaborez cu echipa lui. Mi-a plăcut din ce în ce mai mult ceea ce studiam. Mi-am dat seama că am o perspectivă mai bună. Era mult mai fain să învăţ aici. Am început să merg în expediţii cu cercetătorii români, chiar şi în Africa, şi am decis să rămân în România“, explică cercetătorul. 

Italianul s-a transferat astfel la Cluj, a început studiile doctorale, după care îşi va continua carierea universitară la catedră, unde îşi doreşte să le împărtăşească studenţilor din experienţa sa. Echipa de la Parazitologie este acum cea de-a doua familie a sa. În ceea ce priveşte limba română, Gianluca D’Amico a învăţat-o din mers, fără să urmeze cursuri în acest sens. L-a ajutat şi faptul că s-a căsătorit cu o clujeancă. 

„Studiem ţânţarii şi căpuşele“

Şi-a dat seama, în tot acest timp, de siguranţa pe care o oferă Clujul. „Soţia mea iese noaptea în Mănăştur să plimbe câinele, iar asta nu poţi să faci la Roma sau la Milano, de fapt în multe dintre oraşele Europei. Ai mei se miră, de pildă, că se poate locui la parterul unei clădiri fără gratii la geam, lucru de neconceput în Italia. Mă simt mult mai liniştit la Cluj decât în Italia“, dezvăluie doctorandul. 

Despre Cristina, soţia sa, D’Amico spune doar că îi împărtăşeşte pasiunea pentru cercetare, însă lucrează la o companie multinaţională. „E foarte interesantă experienţa schimbării culturii. La început nu înţelegeam de ce se tot spune că limba română seamănă mult cu italiana, eu nu pricepeam nimic. Mi se părea imposibil de crezut că am fi un fel de verişori cu românii, dimpotrivă. După atâţia ani, însă, eu simt că nu suntem verişori, ci fraţi!“, zâmbeşte acesta. 

Diferenţele între cele două popoare ar ţine doar de amprenta lăsată de anii comunismului asupra românilor. „Un grad mai redus de civilizare se mai vede în detalii cum ar fi comportamentul în trafic sau faptul că nu toţi proprietarii de căţei au grijă să strângă după ei pe stradă. În rest, modul de a gândi şi a relaţiona cu ceilalţi este asemănător. Aşa se explică de ce românii merg în Italia şi le prieşte, însă, dacă se duc în Germania, o ţară unde se trăieşte mai bine, nu se pot adapta. Originea comună a românilor şi a italienilor se vede de departe“, apreciază cercetătorul. 

image

În ceea ce priveşte dorul de casă, italianul spune că îi lipseşte marea, dar se bucură mult mai mult de oportunităţile pe care i le oferă Clujul în cercetare, inclusiv şansa a merge în expediţii în Africa. Este mai mereu pe teren, alături de profesorul Andrei Mihalca. „Studiem, între altele, ţânţarii şi căpuşele şi avem o reţea bine pusă la punct în care lucrăm. Sunt conştient că suntem pe o insulă fericită, ca să zic aşa, având în vedere că cercetarea din România nu e într-o situaţie bună. Pe nişa noastră lucrurile s-au mişcat bine. Sunt convins că în Italia nu aveam aceeaşi şansă“, explică Gianluca. 

Toată familia în România de sărbători 

O altă pasiune de-a sa este fotografia. Expediţiile pe care le efectuează vară de vară în Africa îi aduc mereu în faţă imagini fabuloase. De fiecare dată, la final, organizează şi câte o expoziţie foto alături de prietenul şi conducătorul lui de doctorat, profesorul Andrei Mihalca. În restul timpului, italianul îşi potoleşte setea de călătorie hălăduind la fiecare sfârşit de săptămână prin România: „Îmi pun soţia şi câinele în maşină şi plecăm două zile pe Transfăgărăşan, pe Transalpina şi peste tot“. 

Studiile sale de doctorat se vor finaliza în curând, aşa că speranţele sale de viitor se îndreaptă spre o carieră didactică la USAMV. Nici prin gând nu îi trece să se mute înapoi în Italia, iar familia lui s-a obişnuit cu ideea, deşi prima dată când l-au vizitat rudele nu a fost prea frumos. „Era o iarnă de Transilvania, cu ploaie şi noroi peste tot, iar eu i-am plimbat cu frenezie prin zona Braşovului şi a Sighişoarei. Au ajuns la Cluj după două zile extenuaţi, însă a fost greşeala mea: eram prea entuziasmat de România. De atunci, au mai fost de zeci de ori: dacă nu merg eu în Italia de sărbători, vin ei încoace. Acum le place foarte mult, îmi cer mereu să le fac rezervări la o cabană la munte“, încheie italianul. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Mintea sclipitoare de la Cluj: povestea profesorului care coordonează 100 de cercetători din 32 de ţări

Asemănarea izbitoare dintre un castel din Italia şi Turnul Chindiei. Fortificaţia lui Ţepeş a fost ridicată la trei secole distanţă

Şase lucruri care te pot scăpa de cancer, dezvăluite de un medic oncolog din Cluj. Cât de periculoase sunt carnea şi alcoolul

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite