Prognoza meteo: gerul pune stăpânire pe toate regiunile. Cum va fi vremea de Crăciun, cât şi unde va ninge viscolit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi miercuri, 14 decembrie se anunţă o zi însorită, frigul pune stăpânire pe toată ţara. Spre seara şi noaptea norii se înmulţesc în jumătatea nordică, pe unde ar putea să cadă câţiva fulgi de zăpadă.Vremea se menţine rece în zilele următoare, mai ales dimineaţa şi noaptea,  în sudul ţării fiind aşteptate temperaturi care să coboare sub minus 10 grade, mergând spre minus 20 – minus 22 grade în partea de est a Transilvaniei.


Joi temperaturile cresc, dar va fi în continuare frig dimineaţa şi noaptea. La munte, în nord, în centru şi în est vin ninsori locale, iar în sud-est va fi lapoviţă şi se poate forma polei.
Vremea se menţine rece şi în zilele următoare, mai ales dimineaţa şi noaptea, în timp ce precipitaţiile sub formă de ninsoare vor fi prezente la nivel trecător spre mijlocul săptămânii în regiunile estice, centrale şi la munte.

Până de Crăciun, vremea continuă să fie deosebit de rece, fără să prezinte variaţii semnificative. Prognoza până pe 25 decembrie,  fost publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) pentru fiecare regiune
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată(ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Deosebit de rece în Banat

Valorile termice diurne nu vor prezenta variaţii semnificative pe tot parcursul intervalului de prognoză, urmând a se înregistra, în medie, maxime termice de 1...3 grade. Nopţile vor fi reci, cu valori de temperatură ce se vor situa sub limita de îngheţ, cu precădere în intervalul 12-14 decembrie, când media regională va fi în jur de -8 grade, caracterizând o vreme deosebit de rece pentru această perioadă din an. Probabilitatea apariţie a precipitaţiilor de va fi mai ridicată în jurul datelor de 12 şi 14 decembrie, precum şi în intervalul 19 - 20 decembrie şi 23 – 25 decembrie.

În Crişana, se încălzeşte uşor

La începutul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 0 grade, apoi aceasta va marca o creştere uşoară şi treptată şi va fi de 1...3 grade. Minimele nocturne vor fi mai coborâte decât mediile climatologic specifice acestei perioade şi se vor încadra, în medie, între -6...-4 grade, mai scăzute în noaptea de 13 spre 14 decembrie, spre -10 grade. Probabilitatea apariţie a precipitaţiilor de va fi mai ridicată în jurul datelor de 12 şi 14 decembrie, precum şi în intervalul 19 - 20 decembrie şi 23 – 25 decembrie.

În Transilvania, frig pătrunzător

În prima săptămână, media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de -3 grade, apoi vor marca o creştere şi vor depăşi uşor pragul de 0 grade. Temperaturile minime vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie de - 9....-7 grade, mai scăzută spre -15...-13 grade, în noaptea de 13 spre 14 decembrie şi din nou în cursul nopţilor din intervalul 17-19 decembrie. Probabilitatea apariţie a precipitaţiilor de va fi mai ridicată în jurul datei de 12 decembrie şi în intervalul 14 - 16 decembrie, dar şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză.

Ninsori în fiecare zi în Maramureş

În prima săptămână valorile maxime de temperatură vor fi coborâte, sub 0 grade, în primele două zile chiar şi sub -2 grade, pentru ca mai apoi acestea să creasă uşor, până spre valori medii, de aproximativ 0...1 grad. Minimele nocturne se vor situa pe tot parcursul intervalului de prognoză mult sub pragul de îngheţ, cu valori medii de aproximativ -9...-7 grade, dar în noaptea de 13 spre 14 decembrie şi din nou în intervalul 17-19 decembrie va fi ger, media regională situându-se sub -10 grade. Cu excepţia intervalului 16-18 decembrie precipitaţiile vor fi prezente în fiecare zi, dar mai ales pe 12 şi 19 decembrie, respectiv în intervalele 14-16 şi 23-25 decembrie, acestea se vor semnala pe arii relativ extinse şi vor fi posibil mai însemnate cantitativ.

Variaţii termice în Moldova

La începutul intervalului temperaturile maxime vor scădea accentuat, de la medii regionale de 7 grade până spre -1 grad, după care vor varia uşor de la o zi la alta şi se vor situa în jurul pragului de îngheţ, în medie, de -2...-1 grad în intervalul 16-18 decembrie şi spre 1...2 grade în restul zilelor. Minimele nocturne vor fi mult sub 0 grade, caracterizând o vremea deosebit de rece pentru această perioadă, cu valori în medie regională de -9...-8 grade în noaptea de 13 spre 14 decembrie, respectiv în intervalul 16-18 decembrie şi valori de -6...-5 grade în rest. Vor fi precipitaţii îndeosebi în zilele de 12,14,15,19 şi 20 decembrie, când se vor semnala pe arii mai extinse şi posibil mai însemnate cantitativ.

Temperaturi negative şi în Dobrogea

La începutul intervalului vremea se va răci accentuat. Temperaturile maxime vor scădea de la medii în jurul a 9 grade, până spre -1...0 grade, valori mai mici decât mediile multianuale specifice perioadei. Începând din 14 decembrie, va exista o uşoară creştere termică până la medii de 2...3 grade, iar până la sfârşitul intervalului vor fi doar uşoare variaţii în jurul acestora. Valorile termice nocturne vor fi predominant negative şi vor varia uşor de la medii de -6...-4 grade, la medii în jurul a -2 grade. Vor fi precipitaţii în jurul datelor de 12, 16 şi 20 decembrie, dar şi în restul intervalului, mai ales în a doua săptămână, se menţin condiţiile de apariţie a acestora.

Zăpadă în Muntenia

După scăderea accentuată a valorilor termice diurne din primele două zile de la medii în jurul a 9 grade, până spre 0...1 grad, acestea vor marca o uşoară creştere până la valori, în medie, de 2...3 grade, iar până la sfârşitul intervalului variaţiile vor fi nesemnificative. Minimele termice vor fi negative şi vor varia uşor de la medii de -8...-7 grade în jurul datelor de 14, 17 şi 18 decembrie, la medii de -6...-5 grade în restul intervalului. Vor fi precipitaţii în zilele de 12, 15, 19 şi 20 decembrie, dar şi în restul intervalului, mai ales în a doua săptămână, se menţin condiţiile de apariţie a acestora.

Puţine ninsori în Oltenia

La începutul intervalului vremea se va răci accentuat şi astfel, temperaturile maxime vor scădea de la medii în jurul a 7 grade, până spre 1...2 grade. Începând din 14 decembrie, va exista o uşoară creştere termică până la medii de 3...5 grade, iar până la sfârşitul intervalului vor fi doar uşoare variaţii în jurul acestora. Minimele termice vor fi negative şi vor varia uşor de la medii de -8...-7 grade în jurul datelor de 14 şi 18 decembrie, la medii de -6...-5 grade în restul intervalului. Vor fi precipitaţii în jurul datelor de 12 şi 24 decembrie, iar în restul intervalului condiţiile de apariţie a acestora vor fi reduse.

Ninsori abundente la munte

La începutul intervalului vremea se va răci accentuat. Temperaturile maxime vor scădea de la medii în jurul a -3 grade, până spre -9...-8 grade. Începând din 14 decembrie, va exista o creştere termică, mai importantă în a doua săptămână, până la medii de -2...0 grade. Valorile termice nocturne vor varia de la medii de -14...-12 grade în prima săptămână, la medii de - 9...-7 grade în a doua săptămână. Vor fi precipitaţii pe arii relativ extinse şi posibil mai însemnate cantitativ în jurul datelor de 12, 15, 20 şi 24 decembrie, dar şi în restul intervalului, însă pe spaţii mai mici şi în general slabe.

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: România, lovită de un nou val de aer polar. Vreme de coşmar, cât de frig se anunţă şi în ce zone ninge

Prognoza meteo: ce se anunţă la iarnă. Cum va fi vremea de sărbători, când loveşte gerul cumplit şi unde vine viscolul

Avertizare de vreme rea. Trei zile de ploi, temperaturi scăzute şi ninsori la munte

Prognoza meteo: vine un nou val de aer polar. Cât de frig se face, unde lovesc ploile, când se anunţă brumă şi ninsori

Prognoza meteo: vreme de coşmar, cât de frig se face. Ce vreme se anunţă până la sfârşitul toamnei, unde va fi cel mai cald

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite