Povestea dramatică a Nadiei Russo, pioniera aviaţiei româneşti. A fost tratată sălbatic de regimul comunist
0
Ororile comunismului au adus uneori şi raze de speranţă în sufletul românilor. O frumoasă poveste de dragoste s-a scris în Bărăgan şi i-a avut protagonişti pe doi tineri care suferiseră cumplit în detenţie şi apoi au fost trimişi cu domiciliu forţat în inima Ialomiţei.
Nadia Russo a fost una dintre pionierele aviaţiei româneşti. Rusoaică refugiată de revoluţia bolşevică, aceasta îşi ia brevetul de pilot la vârsta de 35 de ani şi începe o cariera remarcabilă de pilot sportiv.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a activat ca pilot în „Escadrila Albă”. După război a fost închisă şi deportată în Bărăgan. Calvarul detenţiei şi viaţa grea pe care a trăit-o în Bărăgan au fost însă estompate de povestea de iubire care a trăit-o alături de inginerul Guy Bossie.
În 1957 când a ieşit din penitenciar, Nadia Russo este trimisă cu domiciliu forţat în lagărul de la Lăteşti, în Bărăgan, unde mai stă încă cinci ani, până în 1962. Aici le cunoaşte pe Maria Antonescu, soţia fostului mareşal şi conducător al statului, şi pe Elena Zelea Codreanu, soţia Căpitanului Gărzii de Fier.
Tot aici îl cunoaşte pe Guy (Gheorghe) Bossie, cu care se va şi căsători. Guy era văr cu diplomatul Raoul Bossie (Bossy), destul de cunoscut între cele două războaie mondiale. Informaţiile apar în Proiectul Recensământul populaţiei concentraţionare 1945-1989, proiect al Centrului de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet
Obligat să se recalifice
Conform Centrului de Studii al Memorial Sighet, Nadia Russo şi Guy Bossie s-au căsătorit în ianuarie 1962 în perioada când amândoi se aflau cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, după anii de detenţie. Guy Bossie este trimis cu DO la Lăteşti în toamna anului 1956, după ce petrecuse 7 ani în închisorile comuniste.
Tot la Lăteşti ajunge 4 luni mai târziu, în ianuarie 1957, şi Nadia Russo, după 6 ani şi jumătate de detenţie. Căsătoria celor doi are loc în 22 ianuarie 1962, fiind înregistrată la Sfatul Popular din Lăteşti. În anii de domiciliu obligatoriu inginerul Bossie este obligat să se ”recalifice”. În 1956 se angajează pe un post de electrician mecanic la SMT-ul din Făcăeni, raionul Feteşti.
În 1960 se transferă la GAS Vlădeni, raionul Feteşti. Din noiembrie 1960 lucrează ca tehnician mecanic la Fabrica de ţigle şi cărămizi din Ţăndărei. La ridicarea restricţiilor domiciliare, la începutul anului 1964, familia Bossie se stabileşte pentru o vreme la Călăraşi.
Ing. Bossie a făcut diverse munci în Bărăgan FOTO Arhiva foto a Memorial Sighet
Fragment din scrisoarea unei prietene către Nadia Russo Bossie:
Joi, 13 februarie 1964
Dragă Nadia,
…Nu ştiam unde sunteţi şi unde puteţi fi găsiţi în Bărăganul nesfârşit. …În sfârşit la Călăraşi! Şi în condiţii omeneşti! Celelalte neajunsuri şi lipsuri au să se aranjeze cu încetul – esenţialul e că în sfârşit aţi scăpat teferi din Bărăgan!
Acum vine însă sănătatea în primul rând, nu uita că ai un regim de viaţă obligator, cu odihnă şi medicaţie strictă etc. etc…. ca să nu o mai iei de la început! Mai ales că şi tovarăşul tău are nevoie de linişte şi menajamente, cine ştie peste ce greutăţi o fi dat şi el pe acolo… Noroc şi sănătate, spor la lucru, căci aveţi destule de făcut şi de împlinit, dar să nu întreceţi măsura, nici unul, nici altul, căci puterile ne sunt măsurate (Arhiva Memorialului Sighet, fond Nadia Russo)
Guy Bossie reuşeşte să se angajeze în februarie 1964 ca tehnician la CCM Călăraşi. În 1969 familia Bossie se mută la Buftea, unde Guy este angajat la Fabrica de Ambalaje Metalice, pe un post de tehnician, pe care îl va ocupa până la pensionare, în 1975.
Trăiau într-o colibă acoperită cu paie
Condiţiile de viaţă la Lăteşti erau mai mult decât precare: Nadia trăia într-un fel de colibă acoperită cu paie, cu lut pe jos, cu o improvizaţie de mobilier, înconjurată de o mică grădină de legume pe care şi-o înjghebase... În sat nu exista evident nicio biserică, aşa că s-a gândit să improvizeze una într-o baracă părăsită. Pe peretele dinspre răsărit L-a pictat, mare, pe Hristos răstignit...
Guy Bossie şi Nadia Russo în anul 1965 FOTO Arhiva foto a Memorial Sighet
Căsătorită cu Guy Bossie, cu opt sau zece ani mai tânăr decât ea, Nadia va avea parte după eliberarea din lagăr (1962) de o existenţă modestă, dar liniştită. După peregrinări la Ţăndărei şi Călăraşi, în căutare de lucru, cei doi s-au stabilit în cele din urmă la Buftea, unde lui Guy i se repartizase o minusculă garsonieră.
Acuzată de spionaj în favoarea englezilor
Nadia Russo, pilot sportiv, pilot militar, membră a escadrilei sanitare care evacua răniţii de pe front (1940-1943) a fost arestată la 22 august 1950 şi condamnată – prin sentinţa nr. 1383/27.09.1951 a Tribunalului Militar Bucureşti – la 8 ani temniţă grea pentru „crimă de înaltă trădare” într-un proces de spionaj în favoarea englezilor.
Nadia Russo în anul 1965 FOTO Arhiva foto a Memorial Sighet
Faptul că a acceptat ca în apartamentul ei din Piaţa Romană (Bucureşti) să aibă loc două întâlniri secrete între generalul Mihail Romanescu, George Polizu-Micşuneşti şi un colonel englez din Comisia Aliată de Control, va duce la deschiderea unui proces politic. Dacă Romanescu şi Polizu aveau să fie acuzaţi de spionaj şi executaţi, Nadia a beneficiat de o sentinţă mai „blândă”: o condamnare, în 1951, la şapte ani închisoare, din care a executat şase, la Mislea şi Miercurea Ciuc.
La data aceea, la Mislea funcţiona cel mai mare penitenciar pentru femei din ţară. Atmosfera generală şi condiţiile de aici sunt evocate foarte sugestiv de o altă deţinută care a trecut prin această închisoare în anii ’50, artista Lena Constante: „Mislea era singura închisoare-manufactură din ţară. Femeile ţeseau acolo covoarele înflorate ale tradiţiei populare. Învăţau să facă nodurile covoarelor persane. Munca cea mai grea era confecţionarea plaselor de pescuit. Picături de sânge pătau, adesea, cu urmele lor uscate, sfoara ochiurilor. Dar majoritatea femeilor lucrau în atelierele de lenjerie masculină. Tăiau şi coseau miile de cămăşi vândute în marile magazine din Bucureşti. Fără marca fabricii. Ca nu cumva să le împiedice vânzarea...”.
Nadia Russo, una dintre pionierele aviaţiei româneşti FOTO Arhiva foto a Memorial Sighet
Cu o condamnare de şapte ani, Nadia Russo a fost totuşi „eliberată” după şase ani de închisoare, datorită faptului că a lucrat în fabrică, la Mislea. În 1957 iese din penitenciar, dar este trimisă cu domiciliu forţat în lagărul de la Lăteşti, în Bărăgan, unde mai stă încă cinci ani, până în 1962. Aici îl întâlneşte pe Guy Bossie de care va fi despărţită definitiv în 1986.
Moartea lui Guy, din cauza unui cancer pulmonar, a afectat-o profund. Conform unui articol publicat în revistamemeoria.ro, treptat, Nadia îşi pierde memoria, devine extrem de tăcută, nu-i mai recunoaşte pe cei din jur – cu excepţia Marianei, o bună şi veche prietenă. Se mută la Bucureşti, unde e îngrijită de două verişoare în vârstă. Seară de seară, petrece ceasuri lungi la mormântul lui Guy, până la căderea nopţii. Acest mormânt pare să fie acum singurul loc care o mai interesează, din oraşul tinereţii ei... Revenită la Buftea, Nadia Russo-Bossie se stinge din viaţă la 19 ianuarie 1988.
Pedeapsa de după pedeapsă
Domiciliul obligatoriu a fost o pedeapsă inventată de sistemul opresiv comunist care a urmărit dislocarea a întregi comunităţi rurale ai cărei membri erau consideraţi periculoşi pentru noua orânduire, dar şi de prelungire a unei pedepse privative de libertate în cazul unor deţinuţi politic.
Istoricul Marius Oprea, fondatorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), spune că domiciliul obligatoriu a fost, în arsenalul represiv al comunismului, o măsură de inspiraţie pur stalinistă.
Ea a urmărit, într-o primă etapă, dislocarea unei întregi comunităţi rurale, din raţiuni de „securitate a statului“, fiind urcate în noaptea de Rusalii a anului 1951 în vagoane de marfă nu mai puţin de 40.320 de persoane, respectiv 12.791 de familii, considerate a fi periculoase, din zona Banatului, şi trasportate în locuri izolate şi pustii din Bărăgan, unde au apărut astfel noi aşezări.
Nadia Russo şi-a luat brevetul de pilot la 35 de ani FOTO Arhiva foto a Memorial Sighet
Când li s-a permis să se întoarcă acasă, au lăsat în urmă locuinţele din chirpici şi acoperite cu paie, dar acestea nu au stat pentru prea multă vreme goale. Izolarea din câmpie, ca şi mâna de lucru aproape gratuită pentru IAS-urile din zonă, a făcut ca noile localităţi să fie repopulate cu foşti deţinuţi politic, după eliberarea lor din penitenciar la executarea pedepsei.
Astfel că, printr-o simplă decizie semnată într-un birou, se dispunea ca aceştia să fie trimişi cu domiciliu obligatoriu în satele aproape pustii, unde mai trăiau câteva familii de deportaţi bănăţeni cărora, din cauza „problemelor la dosar“, li se prelungise perioada deportării.
Consideraţi „elemente contrarevoluţionare, care în timpul detenţiei nu au dovedit dorinţa de a se reabilita“, sau „deosebit de periculoşi pentru securitatea Statului“ cum precizează formularul tip în baza căruia erau deportaţi, ei apar în statisticile ulterioare privitoare la satele noi din Bărăgan, sub numele de „elemente cu DO“.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
