Deputatul Vasile Iliuţă, despre testul de integritate al PNL: „La Primării şi Consilii Judeţene se va tranşa situaţia foarte dur, dar nu se sperie nimeni”
0Partidul Naţional Liberal (PNL) a întocmit o listă cu 10 criterii de integritate pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor candida din partea liberalilor la alegerile din 2016. PNL a stabilit un set de criterii stricte pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidaţi ai partidului.
Astfel, cei care vor să candideze sub semnul săgeţii, trebuie să treacă un test al integrităţii care cuprinde 10 puncte referitoare la: lustraţie, traseism, nepotism, corupţie, contracte cu statul, plagiat, datorii la buget, fals în declaraţii, incompatibilitate şi conflict de interese sau probleme penale de orice fel.
Copreşedintele PNL Călăraşi, Vasile Iliuţă, deputat în Parlamentul României, spune că „bătălia” pentru noul set de reguli se duce pentru tierea, în principal, a candidaţilor la Primăriile de municipii şi la Consilii Judeţene. „ Aici se va tranşa situaţia foarte dur, dacă vom reuşi să aprobăm aceste reguli. Vom avea în continuare candidaţi, nu cred că se sperie nimeni, important este să eliminăm orice suspiciune care planează asupra oamenilor, pentru a nu se mai ajunge la compromiterea partidului din care fac parte. Ideea este că ar fi benefic să recurgă toate partidele la astfel de trieri”, e de părere Vasile Iliuţă, care ocupă şi funcţia de secretar executiv al Biroului Permanent Naţional. Acesta a anunţat în numeroase rânduri că şi-ar dori să candideze atât pentru CJ, dar nu exclude nici Primăria Călăraşi, deaorece ca şi parlamentar " nu mă regăsesc ca om politic pentru ceea ce înseamnă cetăţeanul şi binele pentru cetăţean".
Răducu Filipescu, de trei mandate la CJ
Aflat în fruntea Consiliului Judeţean Călăraşi de trei mandate, Răducu George Filipescu, liderul PNL Călăraşi, a anunţat că nu mai doreşte să candideze. În 2011 a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate(ANI), fiind acuzat că a alocat peste un milion de lei din bani publici pentru mai multe asociaţii conduse chiar de el sau în care era membru.
Răducu Filipescu a catalogat acest lucru drept un “joc politic” şi s-a apărat spunând că adversarii săi îl vor scos de pe scena politică. Doasarul nu a fost încă finalizat, iar Filipescu era la acea dată suspectat de abuz în serviciu şi s-ar fi aflat în incompatibilitate, după ce acesta, în exercitarea celui de-al doilea mandat, şi-ar fi dat bani singur. Din poziţia de preşedinte al CJ Călăraşi, Răducu Filipescu ar fi semnat alocarea a peste un milion de lei, în 2009 şi 2010, către două firme, pe care tot el le conducea.
Vă recomandăm şi: