VIDEO FOTO Sute de dansatori de Salsa au invadat străzile Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atmosferă de carnaval, sâmbătă, pe străzile Buzăului. Peste 200 de dansatori de salsa, de la cele mai bune şcoli din ţară, au oferit buzoienilor un spectacol inedit. TIR-uri transformate în ringuri de dans, costumele extravagante, muzică latino şi dansatoarele neobosite au fost vedetele paradei Salsa, organizate pentru al doilea an consecutiv la Buzău.

Startul caravanei, din care au făcut parte majorete, clowni,  motociclişti, fanfare, mulţi dansatori pe ritmuri latino şi o trăsură cu cai, a fost dat din faţa Parcului Crâng. Îmbarcaţi în trei TIR-uri care au fost amenajate special pentru acest eveniment, dansatoarele din cele mai bune şcoli de Salsa din România au oferit trecătorilor un spectacol cu totul inedit.

„De la an la an, acest eveniment devine tradiţie pentru Buzău. Sunt peste 30 de şcoli de dans din toată ţara invitate iar spectacolul pe care aceşti dansatori îl propun în aceste momente sper să îi încânte pe numeroşii buzoieni prezenţi în Piaţa Dacia”, a precizat Daniel Vulpe, organizatorul evenimentului.

Caravana a parcurs bulevardul N. Bălcescu iar apoi a ajuns în centrul oraşului.

Pe o scenă amenajată în Piaţa Dacia, participanţii sosiţi din mai multe judeţe, dar şi din Bulgaria, şi-au etalat costumele extravagante dar şi calităţile de dansatori, în cadrul unui spectacol care a durat două ore. Prezentatori au fost actorii Iustin Radu şi Daniel Ilie („Varză” de la emisiunea Taxi Driver), glumele lor fiind gustate din plin de public.

Peste 2000 de buzoieni au venit pe platoul din centrul oraşului pentru a se distra alături de dansatorii de Salsa.

După încheierea spectacolului din centru, destinaţia petrecăreţilor a fost ringul de dans al unui club din Buzău, acolo unde fiecare dansator şi-a demonstrat valoarea.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite