Mama ucigaşului plătit care a omorât-o pe soţia avocatului Victor Teodorescu a fost condamnată la 10 ani de închisoare
0Jolan Pulcă, mama lui Erwin Preşmereanu, a fost condamnată de Curtea de Apel Braşov, la zece ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnatură privată, într-un dosar de fraude informatice de peste un milion de euro, în care sunt judecate 36 de persoane, scrie Mediafax.
Femeia este acuzată, printre altele, că în martie 2012 a obţinut ilegal de la o bancă din Braşov un credit în valoare de 10.150 de lei pe numele celuilalt fiu al ei, Vivian Preşmereanu, care nu este inculpat în acest dosar. Jolan Pulcă s-a sustras ispăşirii pedepsei, fiind însă prinsă de poliţişti sâmbătă, apoi încarcerată la Penitenciarul Codlea. În dosarul de infracţiunui informatice de peste un milion de euro au fost trimise în judecată 36 de persoane, între care 16 femei, iar 19 bănci şi societăţi comerciale s-au constituit părţi civile. Grupul infracţional organizat era format din zeci de persoane din Bucureşti, dar şi din judeţul Braşov, Prahova, Olt şi Constanţa, precum şi din Italia şi Germania. Printre membrii grupării se număra şi un poliţist bucureştean, care a pus la dispoziţie datele personale a 55 de oameni din baza de date a Evidenţei Populaţiei, scrie Mediafax.
Joan Pulcă este mama lui Erwin Preşmereanu, care a fost plătit să o ucidă pe soţia avocatului Victor Teodorescu. Creierul asasinatului a fost chiar soţul femeii care este înglodat în datorii. Erwin Preşmereanu a primit 18 ani de puşcărie după ce a colaborat cu anchetatorii, iar Victor Teodorescu a primit 25 de ani de închisoare.