Cum se ajunge la căsătorii nefericite şi de ce aleg oamenii să formeze cupluri ratate. Familia-simulacru, explicată de specialist
0
În prezent, coexistă o gamă largă şi bizară de tipuri de familie: căsătorii pe bază de contract, căsătorii în serie, conglomerate de familii şi o mare varietate de structuri intime, cu sau fără raporturi sexuale la bază.
Există familii în care tatăl şi mama locuiesc şi lucrează în localităţi diferite. Acestora li se mai pot adăuga: căsătorii homosexuale, grupuri de persoane mai vârstnice care se adună pentru a împărţi cheltuielile şi uneori chiar relaţiile sexuale, grupări tribale în cadrul anumitor minorităţi etnice etc.
„Societatea românească cunoaşte şi ea formule distorsionate sau mutilate de structuri familiale. Dintre aceste simulacre ale familiei, cele mai importante ar fi cele descrise mai jos”, spune lector univ dr. Onelia Pescaru, din cadrul Universităţii „Transilvania” Braşov.
Semi-căsnicia
Reprezintă un experiment neofamilial plasat sub semnul falselor soluţii, având drept scop prelungirea căsătoriei din punct de vedere legal, în ciuda modificărilor şi alterărilor de esenţă. Situaţia este întâlnită frecvent în cuplurile cu relaţii conflictuale cronice şi constă în adoptarea şi exercitarea incompletă a rolurilor în familie de către unul sau de către ambii soţi.
Se poate întâmpla ca un soţ să fie implicat parţial în viaţa familială, atât ca partener cât şi ca părinte.
„El poate fi angajat simultan într-o relaţie adulterină, evitând sau abuzând de partenerul conjugal, îşi poate exercita parţial funcţiile parentale (suport financiar fără a fi asigurat însă şi suportul emoţional necesar copiilor) sau poate participa la exercitarea în comun a menajului, dar nu şi la luarea deciziilor financiare”, precizează Onelia Pescaru.
Psihologul român Iolanda Mitrofan identifică următoarele variante:
1. „casa şi copiii împreună, sexul separat“,
2. „sexul împreună, casa şi copiii – mai mult tu, distracţiile separat”,
3. „sexul parţial împreună, casa numai tu, distracţiile parţial împreună, copiii – mai ales tu, banii – mai ales eu“
Este uşor de imaginat faptul că, în cadrul variantelor mai sus prezentate, dar şi al altora posibile, se conturează diverse structuri de cuplu disfuncţional, în care conflictele sunt acute şi există rivalităţi cu impact deosebit de violent în socializarea copiilor şi chiar în starea de sănătate psihică a membrilor familiei.
Destul de frecvent aceste formule sunt asociate cu alcoolismul, gelozia manifestată în contextul infidelităţii, lipsurile financiare şi dezordinea în programul de viaţă.
„Cuplu – copil” al unui „cuplu –adult”
Tot o variantă a căsătoriei cu roluri incomplet exercitate o constituie situaţia cuplurilor înlocuite sub aspectul exercitării rolului parental şi chiar administrativ- organizatoric de către bunici (părinţi şi socri), cuplu transformându-se în acest caz într-un „cuplu – copil“ al unui „cuplu –adult“.
În această situaţie, tânărul cuplu (numit şi imatur-dependent, în literatura de specialitate), tutelat de cuplul de părinţi şi socrii, este împiedicat practic în dezvoltarea sa ca entitate independentă, cu putere de decizie şi acţiune. Această stare de lucruri afectează gradul de maturizare şi responsabilizare a cuplului –copil şi alimenteză frustrări şi conflicte, de multe ori cu consecinţe psihice grave pentru întregul sistem familial.
Chiar dacă în aparenţă, ajutorul acordat cuplului tânăr de cuplul mai vârstnic este substanţial, chiar nepreţuit, intervenţiile părinţilor – bunici pot afecta sever buna funcţionare a noii familii şi dezvoltarea armonioasă a copiilor acesteia.
Onelia Pescaru, psihoterapeut
S-au semnalat frecvent cazuri de asemenea cupluri cu copii cu tulburări de personalitate şi/sau nevrotici, crescuţi exclusiv sau parţial de bunici. Explicaţia imediată ar putea costa în faptul că părinţii acestor copii, aflaţi în război psihologic cu “cuplul –adult”, dar şi între ei înşişi, de multe ori divorţează.
Aceste conflicte între cele două generaţii de “părinţi” generează influenţe educaţionale traumatizante din cauza contradicţiilor şi se soldează deseori cu un dublu eşec, atât parental, cât şi marital. De asemenea, convieţuirea sub acelaşi acoperiş cu socrii şi părinţii, are de cele mai multe ori efecte inhibitorii asupra vieţii sexual-afective a cuplului. În acest mediu relaţia, lipsită de farmecul intimităţii în doi, sărăceşte în conţinut şi comunicare.
Inhibiţia, pudoarea şi reticenţa comportamentală impuse în acest spaţiu afectează naturaleţea protagoniştilor, semnalizându-se numeroase cazuri de tulburări de dinamică sexuală : impotenţă, frigiditate, urmate apoi de infidelitate conjugală şi suferinţă nevrotică.
Pseudo-căsnicia sau „vieţile paralele“
Pseudocăsnicia reprezintă un simulacru în care atât rolul conjugal cât şi cel parental sunt deficitare . Ea nu presupune nici un fel de afecţiune reciprocă între soţi ci doar un sistem de interese reciproce, de obicei economice şi sociale.
Acest tip de alianţă se realizează de obicei sub influenţa sau hotărârea unor terţi (de obicei părinţii), pe baza unor înţelegeri cu caracter material, situaţie care încă persistă în condiţiile societăţii contemporane. Un exemplu în acest sens ar putea fi căsătoria de convenienţă, în scopul rezolvării unei situaţii sociale, ori pentru anumite interese economice.
În acest caz, cei doi parteneri îşi păstrează statutul de persoane căsătorite, dar sunt de obicei implicaţi afectiv şi sexual în relaţii exterioare, într-o relativă indiferenţă reciprocă cu partenerul oficial.
Formula căsătoriei asigură avantajul păstrarii aparente a unui statut, a unei locuinţe şi a investiţiilor materiale comune, efectuate într-o perioadă în care raporturile dintre cei doi soţi nu erau formale.
Un alt motiv important invocat pentru păstrarea căsătoriei ar fi legat de prezenţa copiilor, deşi este dovedit faptul că aceşti părinţi reprezintă, din punct de vedere educativ, modele comportamentale toxice, cu consecinţe importante privind constiturea unor atitudini antifamiliale la cei mici.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
