Braşovul va avea de anul acesta primul sistem de iluminat inteligent din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul va fi monitorizat din dispeceratul Primăriei. FOTOAdevărul
Sistemul va fi monitorizat din dispeceratul Primăriei. FOTOAdevărul

Braşovul a obţinut o finanţarea europeană de 10 milioane de lei. Iluminatul inteligent presupune un sistem prin care să se aprindă lumina pe un stâlp sau mai mulţi în funcţie de necesităţi.

O singură firmă s-a arătat interesată de implementarea, la Braşov, a unui sistem integrat de iluminat public. Dacă această companie va trece de toate evaluările atunci va fi desemnată şi câştigătoare.

Noul sistem va aduce economii importante la facturi. Se estimează o scădere a consumului cu 30-35%, adică cam 250.000- 300.000 de lei.

Becurile vor avea o intensitate mai mare pe timp de noapte, iar când se luminează intensitatea acestora va fi redusă. Totodată, avariile vor putea fi reparate în foarte scurt timp, fiindcă acum, din cauza faptului că este o reţea destul de mare, dacă nu anunţă cineva, nu se ştie exact unde sunt defecţiuni şi uneori se intervine foarte târziu. Echipamentele vor fi monitorizate dintr-un dispecerat ce se va afla la Primăria Braşov.

Proiectul  prevede şi montarea a 43 de camere de supraveghere video în cele 26 de zone de risc din Braşov, identificate de Poliţie, de exemplu, pe anumite străzi din cartierele Noua, Bartolomeu Nord, Tractorul, dar şi în zona centrală. Vor fi şi butoane de panică conectate la dispeceratul Primăriei.

Pe aceeaşi temă:

Guvernul finanţează stadionul de cinci stele de la Braşov

Anul 2014 este anul parcărilor la Braşov

Braşovul va avea trei autrostrăzi în 2018

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite