Sexul la români în Evul Mediu: boierii făceau orgii, unii voievozi aveau relaţii homosexuale, iar poporul era pedepsit în numele moralei creştine

Sexul la români în Evul Mediu: boierii făceau orgii, unii voievozi aveau relaţii homosexuale, iar poporul era pedepsit în numele moralei creştine

FOTO Arhiva

Sexul la români în Evul Mediu a fost un subiect tabu, la nivel teoretic. Legislativ, deviaţiile sexuale sau ceea ce era considerat preacurvie erau aspre pedepsite. Voievozii şi boierii însă nu respectau niciun fel de regulă când venea vorba de sex şi plăceri.

Pentru români, în Evul Mediu, sexul era, cel puţin la nivel oficial, considerat tabu. Societatea trăia după principii religioase severe şi stricte. Orice practică sexuală considerată o deviaţie sau o încălcare a principiilor religioase era pedepsită deosebit de aspru, de la umilirea publică şi mutilare până la moarte. Automat cele mai aspre pedepse erau adresate homosexualilor şi prostituatelor, dar şi femeilor infidele sau violatorilor. 
 
Cu toate acestea aceste reguli stricte erau aplicate cu precăderea celor din clasele de jos, care oricum aveau o moralitate puternic influnţată de religia ortodoxă. Stăpânii domeniilor feudale, dar şi voievozii de multe ori îşi dădeau frâu liber patimilor fără să fie pedepsiţi. Nu de puţine ori, boierii ”păcătuiau“ cu roabele, iar voievozii îşi făceau de cap cu slujitorii, slujitoarele sau chiar cu fiicele de boieri luate cu forţa în iatacurile acestora. Sexualitatea în Principatele Române a ţinut cont de statutul social, dar şi de regulile impuse de Biserică.
 
Homosexualitatea, o practică pedepsită cu moartea
 
Practica homosexualităţii a fost atestată din vechime în cadrul societăţilor umane. Era chiar încurajată, în Sparta sau Teba, vechi cetăţi ale Greciei Antice şi accepată în Roma veche de exemplu. Biserica creştină şi implicit cea ortodoxă a considerat însă homosexualitatea o deviaţie sexuală abominabilă şi care contravenea învăţăturilor creştine. Ca atare era interzisă şi pedepsită aspru. În Ţările Române, homosexualitatea era văzută ca o deviaţie sexuală ce trebuia contracarată şi pedepsită. Orice bărbat care iubea un altul şi era prins asupra faptului sau bănuit era ca şi pierdut. Mai ales dacă acesta provenea din clasele de jos ale societăţii sau mai precis dacă nu era boier sau voievod. În aceste condiţii, până în secolul a XVIII lea, în Principatele Române, homosexualii dovediţi sau bănuiţi erau decapitaţi, iar averea erau confiscată de către oamenii domniei. Se practica totodată arderea pe rug în public a celui prins că se iubea cu un alt bărbat. 
 
Doar călugării prinşi asupa faptului primeau un tratament mai blând. Sau altfel spus scăpau de moarte rapidă. În schimb erau izolaţi în mănăstiri, unde primeau doar apă şi pâine. Dacă voievozii erau ceva mai severi, călugării şi chiar înalţii ierarhi, dacă erau prinşi că practică homosexualitatea, sfârşeau în chinuri. Elocventă este pedeapsa dată de Ioan Vodă cel Cumplit în secolul al XVI lea, unui vlădică bănuit de sodomie. ”Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralităţi; divanul domnesc execută întocmai o legiuire din Codicele Teodosian. Sodomitul să piară prin flăcări în prezenţa poporului; mărşavul episcop fu ars de viu”, scria Bogdan Petriceicu Haşdeu. Nu exista niciun fel de rabat nici pentru femeile care practicau lesbianismul. Femeile suprinse sau dovedite cu martori erau invariabil omorâte. ”Oricare muiere de va mearge la altă muiere ca un bărbat, şi frecându-să ele acolo, de vor face acel lucru desăvârşit să să stâmpere de poftă, atunce pre amândouă să le omoare”, se arăta într-o pavilă medievală românească din secolul al XVII lea.
 
Doar sex normal, la români
 
În vechile pravile rămase din Evul Mediu se atestă faptul că doar sexul normal dintre un bărbat şi o femeie era acceptat. Era interzis sexul oral sau anal, chiar între persoane de sex diferit. Cel dovedit că făcea altfel şi se deda patimilor sexuale considerate ”nesănătoase” în special de Biserică plătea cu viaţa pentru o partidă de sex, mai altfel. ”Cela ce se va împreuna cu singură muierea sa într-alt chip, iară nu cumu-i obiceiul muierilor, răspunsul lui este de ispravă să-i facă moarte şi nu-i va folosi de-are cât şovăi, de vreme ce iaşte mai grea această greşeală, când să împreună omul prespre fire că femeia sa decât cu străină”, se arăta într-o pravilă a lui Vasile Lupu în secolul al XVII lea.

Bineinţeles că zoofilia era chiar mai aspru înfierată. Iar bărbatul care se împreuna cu animalele sale era decapitat şi apoi aruncat în foc cu animalul pe care îl spurcase. Conform legilor medievale, sex putea exista doar între un bărbat şi o femeie căsătoriţi, fără jocuri erotice de altă natură şi bineînţeles în afara postului. Ideal era ca sexul să fie pentru procreere, fără să fie folosite metode de contracepţie cunoscute în vreme.
 
Prostituţia, o slujbă periculoasă
 
Femeile care-şi vindeau trupul erau la rândul lor aspru pedepsite. La fel şi cei care intermediau aceste târguri sexuale. Astfel în vremea lui Matei Basarab prostituatele, inclusiv cele de ocazie, erau mutilate şi omorâte. Mai precis li se tăia nasul şi erau înecate. Mai explicit este Paul din Alep, un călător străin care explică ce păţea aceste femei la mijlocul secolului al XVII lea. Mama care-şi punea copila să se prostitueze rămânea la rândul său fără nas, iar cel care ţinea prostituate în casa sa rămânea fără proprietate. ”Matroanele” care învăţau fetele arta dragostei carnale erau pedepsite la rândul lor prin turnarea de plumb încins pe gât. 
 
Voievozii păcătuiau cu slujitorii sau fetele boierilor
 
Legea era lege. Dar de multe ori nu şi pentru stăpânii vremurilor. Teoretic, sexul era o chestiune tabu la românul medieval de la vlădică la opincă. În practică, patimile sexuale controversate îi bântuiau chiar pe cei care trebuiau să dea pravile şi să ofere un exemplu. Sunt întâlnite cazuri de voievozi care scandalizau prin desfrâu. De exemplu Iliaş Rareş, în secolul al XVI lea, domn al Moldovei şi fiu al lui Petru Rareş, se spune că se distra sexual fără ruşine cu turcoaice şi era bănuit că practica şi homosexualiatea. Cea pentru care orice poporean simplu risca să fie decapitat sau ars de viu. ”Că avându lângă sine sfetnici tineri turci, cu cari ziua petrecea şi să dezmierda, iar noaptea cu turcoaice curvind, din obiceele creştineşti s-a îndepărtat”, scria cronicarul Grigore Ureche despre Iliaş. Nici nepotul lui Alexandru Lăpuşneanu, renumitul domn moldav, nu era uşă de biserică. 
 
Mai precis, Alexandru Iliaş, voievod al Moldovei şi al Ţării Româneşti, în repetate rânduri de-a lungul secolului al XVII lea era renumit pentru iubirea ce o purta unui protejat. Nu se sfia faţă de nimeni, deşi legea ţării condamna homosexualitatea în aceea perioadă. ”Ce cârpeau boierii cum puteau trebile ţării, iară domniia mai mult îşi petrecea cu Batiste Veveli (n.r. protejatul său). Cum au venit ştire de domniia lui Alexandru-vodă la boieri, mare mîhniciune şi voie rea în toată curtea, mai ales în boieri, ştiind cu toţii firea acelui domn”, scria Miron Costin despre Alexandru Iiaş. Totodată sunt renumite cazurile lui Iancu Sasul, Mihnea cel Rău, Alexandru al III-lea cel Rău sau Ştefan al VI-lea Rareş, domni în Moldova şi Ţara Românească, cunoscuţi pentru apetitul lor sexual dar şi pentru faptul că obişnuiau să tragă cu forţa în patul plăcerilor fete sau neveste de boieri. 
 
Fără ruşine aceştia îşi împlineau patimile cu ştiinţa tuturor, fără să fie pedepsiţi conform legilor ţării. Mai mult decât atât, voievozi precum Ştefan cel Mare, Alexandru cel Bun sau Mircea cel Bătrân erau cunoscuţi pentru relaţii extraconjugale şi numărul mare de bastarzi lăsaţi în urmă. Până şi Mihai Viteazul se afişa făţiş cu amanta şi chiar îi ameninţa soţul în mod explicit. În aceste condiţii moralitatea sexuală era doar o chestiune teoretică la cei care conduceau destinele Principatelor Române. Plăcerile carnale nu cunoşteau niciun fel de oprelişte.
 
Boierii şi sexul. Orgii cu roabe şi lecţii de amor
 
Deşi teoretic boierii ar fi trebuit să se supună legii, mai marii pământului nu aveau inhibiţii sau reguli când venea vorba de sex. În unele mărturii chiar de la început de secol XIX, se arată că de fapt îşi făceau de cap cu roabele. ”Cu desăvîrşire odios era chipul în care se uza de fetele şi de femeile acelor nenorociţi. Plecând de la principiul că trupul robului este lucru al stăpânului, ţigancele, fete mari şi femei măritate în toate regula, în faţa altariului, erau privite de stăpîni ca adevărată carne pentru plăcere. Se uza de ele în această însuşire cu ştirea părinţilor şi a soţilor”, scria Radu Rosetti în cartea sa jurnal „Amintiri. Ce-am auzit de la alţii“, capitolul VII „Din vremea regulamentară“. Boierii nu se sfiau nici măcar de soţii să păcătuiască cu aceste roabe. Mai mult decât atât, se pare că boierii preferau tinere virgine, cărora le făceau bastarzi ţinuţi pe lângă casă. „Boierul Cantacuzino-Paşcanu a dezvirginat-o pe roaba Maria (atunci în vârstă de vreo paisprezece ani), care a rămas însărcinată. 
 
Evenimentul a fost tratat ca ceva normal. Nimeni din familia Mariei sau din familia conaşului nu s-a impacientat. Dimpotrivă, soţia boierului, „cocoana Profiriţa“ (fiica marelui vornic Alexandru Beldiman), a avansat-o pe ţigăncuşă pe post de „prima ei cameristă“, iar pe băiatul Dincă, născut din relaţia necuvenită, practic l-a înfiat“, scrie specialistul Andrei Oişteanu în articolul „Ius primae noctis. Privilegiile sexuale ale boierilor asupra roabelor ţigănci“, din „Revista 22“, din 20 noiembrie 2012. Aceste roabe foloseau şi ca material didactic sexual pentru fii de boieri, care trebuiau să-şi înceapă viaţa sexuală. Nici călugării nu se dedau de la astfel de practici, deşi ei reprezentau chiar simbolul moralităţii impuse oamenilor de rând. „Şi să nu se creadă că numai stăpînii mireni uzau de drepturi regaliene asupra ţigancelor aparţinîndu-li: aceste roabe alcătuiau adevarate haremuri pentru igumenii mănăstirilor pe cari generozitatea pioşilor donatori le înzestrase cu număroase suflete de ţigani”, adăuga acelaşi Radu Rosetti. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
citeste totul despre: