Documente inedite. Cum putea fi evitată Răscoala de la 1907, cu o semnătură: „La primăvară, ţăranii îşi vor lua pământul înapoi. Arendaşii sunt de vină”

Documente inedite scoase la iveală în ultimii 20 de ani de istoricii botoşăneni demonstrează că Răscoala de la 1907, ultima revoltă ţărănească de amploare din Europa, ar fi putut fi prevenită, cu o singură semnătură. Totodată, unul dintre marii boieri din Botoşani a prevestit dezastrul ce avea să cuprindă toată ţara.

Pe 21 februarie 1907, la Flămânzi în judeţul Botoşani a izbucnit ultima mare răscoală ţărănească din istoria Europei. Ţăranii, săraci,obijduiţi şi ţinuţi în mizerie şi analfabetism s-au înarmat cu furci şi topoare.  Au atacat casele arendaşilor care stăpâneau marile moşii, au atacat conace şi au gonit pe cârciumarii evrei din Botoşani, fiindcă erau de aceeaşi etnie cu arendaşii. 

Răscoala s-a extins cu repeziciune de la un judeţ la altul, până a cuprins întregul regat.  Culmea, deşi a izbucnit în Moldova, cele mai violente lupte s-au dat în Oltenia. În luna martie era decretată stare de urgenţă, de către Guvern, iar armata a fost mobilizată, inclusiv rezerviştii. În Oltenia în special, soldaţii au deschis focul asupra ţăranilor care dădeau foc la conace. În luna iunie, revolta era deja înăbuşită. 

Cifrele oficiale indicau un măcel în toată regula. Au murit peste 11.000 de ţărani iar încă 10.000 au fost arestaţi şi condamnaţi ca şi criminali la ani grei de ocnă. Dezastrul de la 1907, spun istoricii botoşăneni putea fi prevenit printr-o banală semnătură pe nişte acte de învoială între ţărani şi arendaşii de la Flămânzi. De altfel un boier din Botoşani, prevestise catastrofa, cu un an înainte, dar strădaniile sale de a dezamorsa conflictul au fost zădărnicite de minciună şi trădare, aşa cum arată documentele vremii.

 ”Ţăranul român la 1907 era măcinat de sărăcie şi mizerie”

Situaţia ţăranilor botoşăneni, dar şi a celor români în general era precară. După cum erau descrişi şi de scriitorii sau intelectualii vremii, Coşbuc, Vlahuţă sau Spiru Haret, scot în evidenţă mizeria trăită de ţăran şi abuzurile îndurate. ” "Astazi situaţia tăranului este foarte tristă. El nu mai are pământ sau nu are cât îi este de nevoie. De asemenea, nu are păşuni şi, din pricina lipsei hotărniciilor, drumuri de ieşire la moşii nu are, învoielile sunt apăsătoare, iar administraţiunea publică nu-i i-a niciodată partea”, spunea Vasile Kogălniceanu în 1904. 

Totodată după împroprietărirea din 1864, boierii au rămas tot cu cele mai bune pământuri, iar ţăranii aveau pământ prost şi puţin . ”Ţăranul român la 1907, era măcinat de sărăcie şi mizerie. Muncea mult pe nimic. Doar cuminţenia îl ţinea să nu se revolte. Marilor boieri le plăcea viaţa la oraş, nu mai stăteau pe moşii. Au dat în arendă pământurile lor, unor profesionişti în ale arendăşiei. Oamenii care vroiau să scoată profit din agricultură. Luau şi dădeau pe cămată la ţărani, iar îndatoririle le fixau la nişte cote inumane. Ţăranul trebuia să muncească întâi pe moşia arendaşului şi apoi pe a sa. Putea răscumpăra zilele de muncă cu bani, care era din ce în ce mai mulţi. Se ajungea şi la 250-300%. Scopul arendaşilor era să facă profit şi atât. Boierilor nu le păsa de ce fac arendaşii, că pământul era dat”, spunea în 2005 istoricul botoşănean Ionel Bejenaru.

 Tarani batuti FOTO www.2012en.ro

Cuminţeania i-ar fi ţinut pe mai departe în obijduire pe ţăranii românii. Şi asta în condiţiile în care îndurau bătăi şi umilinţe după cum reiese din nişte documente inedite găsite de istoricul Ionel Bejenariu. ”Se arată în aceste documente, nişte plângeri ale ţăranilor botoşăneni, mai ales a celor din regiunea Flămânzi, care reclamau comportamentul oamenilor arendaşilor. Se vorbeşte de ţărani umiliţi, de femei bătute pe ţarină, de copi luaţi abuziv la muncă şi aduşi bătuţi şi dezbrăcaţi”, spunea Ionel Bejenaru.

Premoniţiile prefectului Văsescu

În 1906, marile moşii ale lui Mihalaki Sturdza de la Flămânzi, o regiune care bătuse recordul la producţia de porumb în anii 1904-1906, era disputată de doi arendaşi evrei, două personaje care aveau adevărate ”trusturi” arendăşeşti,. Unul dintre aceştia era renumitul Mochi Fische, arendaş de orgine evreiască venit din Bucovina austriacă şi care deja avea în zona Moldovei arendate de la boieri 11 moşii, cu câteva sute de mii de hectare. Rivalul în afaceri pe moşia mănoasă a Flămânziului era Berman Juster, cumnatul său. Pentru a obţine sprijinul ţăranilor de pe moşie, omul arendaşului Fischer, adminstratorul Gheorghe Constantinescu a promis oamenilor învoieli avantajoase, adică muncă puţină pe domeniile arendaşului şi contracte cu 25 de lei falcea de pământ şi 15 lei falcea de imaş. 

”Pentru a obţine sprijinul ţăranilor, omul arendaşului a promis tot ceea ce doreau să audă ţăranii. Sunt documente în acest sens. În primul rând că vor avea mai mult timp pentru a-şi ara ogoraşele. De altfel despăgubirea pentru zilele de muncă la care nu se prezentau era acceptabilă. Oamenii au crezut şi l-au susţinut pe Fischer”, povestea Ionel Bejenaru. Mochi Fischer câştigă moşia Flămânzi pentru care trebuie să plătească în urma procesului cu  Berman Juster o despăgubire de un milion de lei, o sumă uriaşă în aceea perioadă. ”Gândurile arendaşului era departe de a-şi ţine promisiunea. Nu avea cum să ofere avantaje ţăranilor, fiindcă era un arendaş profesionist, trebuia să scoată profit din acele terenuri şi mai ales să acopere răscumpărarea”, afirmă Ionel Bejenariu.

 Casa Prefectului Văsecu din Botoşani. Se presupune ca prefectul se afla in fata casei sale( în dreapta imaginii pe trotuar) FOTO bibliotecabotosani.ro

Prefectul Botoşaniului, Jules Văsescu, din renumita familie boierească Văsescu, care avea moşii în comuna botoşăneană Coţuşca se afla la al doilea an în funcţie. Dealtfel Jules Văsescu, un om şcolit la Paris, intuise în mod uimitor ce avea să se întâmple. Primise plângeri de la ţărani despre comportamentul administratorilor şi vechililor, despre bătăi şi umilinţe, dar aflase în primul rând despre promisiunile făcute de arendaşul Fischer ţăranilor. 

”Există mărturii că prefectul Văsescu intuise ce avea să se întâmple. Spunea apropiaţilor, încă din 1906 că dezastrul este aproape. Afirma deseori că dacă se porneşte scânteia în rândul ţăranilor, ”ăştia cuminţi şi supuşi”, se va întinde în toată ţara. Prefectul Văsescu a fost primul care a afirmat că ”va muri multă lume dacă nu se schimbă lucrurile” şi mai ales dacă arendaşii nu se ţin de cuvânt. Totodată prefectul Văsescu a precizat  că ţăranului, mai bine nu-i promiţi nimic, dacă îi promiţi şi nu te ţii de cuvânt îl strârneşti”, povestea istoricul botoşănean. 

Omul care a încercat să prevină măcelul

Imediat ce a auzit de promisiuni, prefectul a vizitat moşiile, a vorbit cu oamenii să le vadă starea de spirit şi ar fi încercat să-i facă pe arendaşi să lase deoparte abuzurile şi să se ţină de promisiuni. ”Plîngerea ţăranilor este justă lor şi este de dorit ca domnii arendaşi să o îndeplinească. Ei sunt vinovaţi şi numai ei pot remedia la asemenea stare de lucruri. Ba din contră, e de prevăzut că la primavară( n.r. în anul 1907) arendaşii nevoind a da pămînturi la locuitori, aceşti din urmă le vor lua singuri şi prin acest mijloc vor provoca o stare de lucruri îngrijorătoare pentru viitor. Din nenorocire, administraţia, din cauza insuficienţei legei, nu va putea preveni asemenea dezordine”, se plângea Ministerului de Interne, prefectul Văsescu, disperat să împiedice izbucnirea unei răscoale. 

Propriu-zis arendaşul Fischer, nu şi-a îndeplinit promisiunea imediat, iar ţăranii aştepatu răbdători să semneze contractul cu arendaşul. În funcţie de acest contract ei ştiau câte zile vor avea de lucrat pe pământul lor, cât pământ pot lua de la arendaş, lucruri vitale pentru viaţa lor. ”Ţăranii erau dependenţi de aceste contracte. Fără ele nu ştiau câte zile pentru a-şi lucra propriile pământuri. În funcţia de asta îşi planificau lucrările agricole. Dacă lucrările erau planificate greşit sau nu se putea îndeplini, mureau de foame, ei şi familiile lor”, explica Bejenariu.  A început şi anul 1907, iar arendaşul încă nu a încheiat contractele. Oamenii era neliniştiţi şi nemulţumiţi. ”Îndurau multe fără să se răscoale. Se plângeau doar preotului şi prefectului prin peniţa învăţătorilor din sat că mulţi erau analfabeţi. Putea să primească şi condiţii mai puţin avantajoase şi tot nu se răsculau. Dar lipsa învoielilor agricole a umplut paharul. Era vorba de supravieţuirea lor.”, adaugă istoricul botoşănean. Mai mult decât atât oamenii au început să îi ameninţe pe oamenii arendaşului. 

La 8 februarie 1907, 200 de ţărani din Flămânzi se duc la Primărie chemaţi de administratorul moşiei, Gheorghe Constantinescu în numele lui Mochi Fischer, pentru a încheia tocmelile. Administratorul nu vine. Ţăranii, care se adună tot mai mulţi se duc la secretarul Primăriei, numit în acte Ciornei, cumnat cu administratorul. În cele din urmă apare şi Constantinescu, care îi bate pe doi ţărani cu pumnii şi biciul şi îi ameninţă că ”vor sta 7 la o capră” şi că nu văd nicio învoială. Trei ţărani, mai săraci şi mai înverşunaţi, Dumitrache, Grigore Trifan şi Gheorge Zamfirescu îl prind pe administrator şi îl bat. ” Cu milă”, fiindcă Constantinescu ar fi primit doar câţiva pumni în cap şi două picioare în fund.  Speriat administratorul anunţă Prefectura. 

Jules Văsescu se întâlneşte cu Mochi Fischer şi îl somează să încheie odată înţelegerile şi să nu mai stârnească pe ţărani. Merge şi el la Flămânzi şi îşi dă seama că nu este prea târziu pentru a dezamorsa conflictul, dacă arendaşul se ţine de cuvânt. ” Locuitorii au fost calmi şi respectuoşi, dar bine decişi a nu mai primi pe moşie pe administratorul Constantinescu, care îi maltratează, şi a nu rămîne fără pămînt de hrană. Am pus în vedere domnului Fischer că locuitorii cer îndeplinirea promisiunilor făcute de el anul trecut, fiind el responsabil de turburările actuale, fruct al imprudenţei de anul trecut”, se arată în raportul prefectului Văsescu

Indiferenţa care a parafat dezastrul

Prefectul face o vizită fulger şi la Frumuşica, unde un alt arendaş Avram Zaharia îşi bătea joc de ţărani şi nu încheiase înţelegerile agricole. Acesta se lăuda că are la degetul cel mic, administraţia şi justiţia. A fost ameninţat cu judecata de prefect şi mai ales i-a cerut să înceteze bătăile şi umilinţele în rândul ţăranilor. Deşi prefectul dăduse termen final luna februarie pentru încheierea înţelegerilor cu ţăranii, nici la 28 februarie, acestea nu erau încheiate. 

Soldaţi  escortează ţărani răsculaţi la 1907 FOTO cocoon.ro

”Pe arendaşii de pe aceste moşii îi interesa doar să îşi scoată acel milion de lei pierdut în proces. Sfidau pe toată lumea. Oamenii nu au mai rezistat. Simţeau că dacă nu îşi i-au singur pământul, vor pieri de foame”, spunea Ionel Bejenariu. În februarie oamenii au atacat moşiile şi casele arendaşilor. Mochi Fischer speriat a fugit la Cernăuţi şi i-a lăsat pe oameni fără contractele semnate. Răscoala a aprins scânteia nemulţumirilor şi s-a extins din sat în sat în tot Vechiul Regat. Au fost mobilizaţi 140.000 de soldaţi care până la urmă au ucis 11.000 de ţărani din toată ţara. Când a auzit de începutul revoltei, prefectul Văsescu, ar fi exclamat neputincios  ” De ce nu au vrut să mă asculte. Pentru o amărâtă de semnătură”. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Clădirea în care a funcţionat Primăria din Flămânzi va fi transformată în Muzeul Răscoalei de la 1907

Răscoala din 1907: Care este cifra reală a celor ucişi? Au fost omorâţi 11.000 de români?