Destinul crunt al femeii care trăieşte de 44 de ani într-un azil. A fugit de acasă noaptea, după o bătaie cruntă încasată de la omul cu care tocmai se măritase

Destinul crunt al femeii care
trăieşte de 44 de ani într-un azil. A fugit de acasă noaptea, după o bătaie cruntă încasată de la omul cu care tocmai se măritase

Maria Toth stă de 44 de ani într-un azil de bătrâni    Foto: Angela Sabău

O maramureşeancă trăieşte de 44 de ani într-un azil de bătrâni. Femeia a ajuns acolo în 1973 şi, de atunci, căminul a devenit casa ei. Nu are copii, iar singura rudă în viaţă este un frate, care este paralizat. Femeia a devenit, astfel, cea mai veche „locatară” a căminului de la Baia Sprie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Retrasă şi destul de zgârcită la vorbă. Aşa a părut Maria Toth la prima întâlnire. Se deplasează cu greu, iar poziţia nefirească a piciorului justifică imediat cauza.

„Eram tânără şţi am căzut dintr-un pom. Eram la cules de mere. Dacă mă operam atunci, putem fi bine”, începe ea explicaţiile. Nu s-a operat că n-a avut bani şi nici diposziţie pentur asta, însă în timp, vindecarea viciată a dus la deformarea piciorului, pe care astăzi abia se mai sprijină.

Maria Toth este din Seini. Are 84 de ani, dintre care 44 i-a petrecut la Căminul de bătrâni din Baia Sprie. Avea doar 40 de ani când a ajuns acolo, împinsă de situaţia fără ieşire în care se găsea. Fără venituri, fără locuinţă, tocmai fugise de la soţul ei care a devenit agresiv. „Când m-am căsătorit aveam 39 de ani, dar nu am stat decât 6-7 luni cu soţul meu. Când am văzut că nu mi-a reuşit (mariajul, n.r.), am zis că ori mă arunc în faţa trenului, ori în Someş, ori mă duc la azil. Trei posibilităţi am avut”, povesteşte acum bătrâna. A ales-o pe cea de-a treia, la îndemnul mătuşii sale. „Am crezut că e un om de omenie, dar a început să bea şi nu mai ştia ce face. M-a bătut noaptea. Am fugit de acasă. Era toamnă, târziu, noaptea era frig. Am luat pe mine toate hainele ce le-am putut lua şi am plecat”, relatează ea episodul care i-a schimbat viaţa.

Rătăcind pe străzi toată noaptea

„Locuiam aproape de pădure. Am plecat de-acasă înspre centrul oraşului Seini, noaptea  târziu. Lumea se culcase. Eu nu ştiam ce să fac, ăîncotro să mă duc. Am intrat la o casă unde se făceau sicrie şi am stat acolo pe terasă, sub o masă. Dar m-am gândit că lătrau câinii şi dacă mă găsea acolo cineva ar fi crezut că-s o vagaboandă şi m-ar fi dus la poliţie. Am plecat la sora mea şi am bătut la uşă, dar dormea şi nu m-a auzit. Atunci am pornit spre gară şi am dormit acolo în sala de aşteptare. Dimineaţă eram aproape îngheţată de frig”, îşi aminteşte ea.

A doua zi a mers la mătuşa ei şi i-a cerut să o lase să stea acolo câteva zile, până va găsi ceva de făcut, însă aceasta a refuzat-o. „A zis că nu mă poate lăsa să dorm la ea că dacă o întreabă poliţia pe cine găzduieşte, ea nu ştie ce o să le spună”, continuă ea. Dar mătuşa ei a fost cea care i-a dat ideea de a merge la cămin, spunându-i că acolo îi va fi cald şi bine.

Din 1973, la căminul de bătrâni

Astfel, a doua zi a ajuns din nou la sora ei mai mare şi i-a cerut ajutorul. „M-a întrebat de ce am plecat de la el şi dacă nu vreau să mă întorc acasă. Şi i-am zis că nu mai vreau, i-am povestit că m-o bătut noaptea, că bea şi că nu mă mai duc la el niciodată. A doua zi, ea s-o dus la primărie şi a cerut primarului să ne ajute să facem actele pentur azil”, mai spune ea. Astfel, cu ajutorul primăriei, în 1973, femeia a ajuns la Căminul de bătrâni din Baia Sprie. „Sora mea a umblat pe la Sfatul Popular (primărie, n.r.) şi a făcut dosarul, pentru că eu nu am venituri. Eu am avut grijă de un copil, timp de nouă ani. Dar nu am fost angajată cu carte de muncă”, explică ea situaţia.

Aşa că, până în ziua de azi, primăria din Seini îi plăteşte femeii cheltuielile lunare pentru cazarea la cămin. Sora ei, între timp a murit, astfel că i-au rămas foarte puţine rude în viaţă.

Martoră la multe schimbări în cei 44 de ani

Eniko Belenyesi este asistent social şi lucrează acolo de aproape 20 de ani. Ea îşi aminteşte despre cum era Maria Toth acum mulţi ani. „Eu lucrez aici de 19 ani şi doamna era aici deja de multă vreme. Pe atunci lucra la sala de mese. 35 de ani a ajutat, însă după ce a mai îmbătrânit, s-a retras. Dacă i-ar fi putut face carte de muncă, acum avea venituri. Pe atunci mai mergea la rude, în vizită. Mai ieşea şi prin oraş, dar acum o doare piciorul şi nu mai poate”, spune ea. Din păcate, nu a putut să lucreze legal, decât ca voluntar.

Maria Toth îşi mai aminteşte că la început, lucrurile nu erau la fel în cămin. „Pe atunci aveam aici o sobă de teracotă şi trebuia să ne aducem lemne, iar dimineaţa să ducem cenuşa afară. Mergeam în oraş, lucram la sala de mese”, îşi mai aminteşte ea. Şi acum locuieşte în aceeaşi cameră în care s-a mutat la nici şase luni de când a ajuns în cămin. Acum are acolo multe lucruri personale, iar pe pereţi sunt multe farfurii din lut, ornamentale. „Astea au costat câte 25 de lei bucata. Nu aş merge acum în altă cameră şi să le las aici”, mai spune ea hotărâtă.

Accidentul din tinereţe care îi îngreunează şi azi mersul

Un accident din tinereţe i-a afectat mersul pentru tot restul vieţii, iar acum, situaţia s-a agravat. „Aveam 18 ani şi fratele meu îi tot spunea mamei: spune-i la Mărioara să-şi caute şi ea ceva de lucru, să-şi facă un ban. Şi mama a insistat, iar eu m-am dus la cineva din localitate la cules de fructe. Şi a pus o scară la pom, pe care trebuia să mă urc, să culeg fructe, dar scara nu a fost bine fixată şi am căzut”, povesteşte ea acum. Piciorul s-a vindecat deformat, astfel că mersul său a avut de suferit. Acum, după mulţi ani, este imposibil de reparat. „M-au dus la medic şi mi-au spus că ar trebui o operaţie, dar aici în Baia Mare nu se leagă nimeni să o facă pentru că e foarte complicată. Iar eu am probleme şi cu inima, iar la operaţie aş putea muri”, mai spune ea, tristă.

Făcând o socoteală, îşi aminteşte câţi directori s-au schimbat în cei 44 de ani, de când este la cămin. „Cinci directori s-au schimbat. Toţi au fost de treabă, dar niciunul ca ăsta de acuma”, mai spune ea.

În ciuda faptului că viaţa ei s-a scurs parcă împotriva firii, într-un cămin de persoane vârstnice încă de pe când avea doar 40 de ani, Maria păstrează o tentă pozitivă în poveştile ei şi încă are speranţa că viaţa poate fi frumoasă.

Mai puteţi citi:

Top 20 de cuvinte şi expresii ardeleneşti greu de înţeles

citeste totul despre: