Bărbat reţinut de procurorii DIICOT Bacău pentru producerea de dispozitive folosite la falsificarea cardurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băcăuan reţinut pentru deţinerea şi producerea de dispozitive folosite la falsificarea cardurilor
Băcăuan reţinut pentru deţinerea şi producerea de dispozitive folosite la falsificarea cardurilor

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) –  Serviciul Teritorial (S.T.) Bacău, împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău l-au reţinut ieri pe Lucian Marian Dior (43 de ani), acuzat că producea dispozitive de skimming.

Procurorii DIICOT – ST Bacău au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Dior Lucian Marian (43 de ani), pentru săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori.  „Din materialul probator administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada septembrie-octombrie 2014, inculpatul Dior Lucian Marian a produs şi deţinut dispozitive de citire a cardurilor bancare şi de captare a codului PIN (respectiv dispozitive de skimming) în scopul de a le instala la bancomate din străinătate în vederea obţinerii, în mod ilegal, de date de carduri.De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul a fabricat şi deţinut echipamente, atât hardware cât şi software, folosite la falsificarea instrumentelor de plată electronică“, se arată în comunicatul procurorilor DIICOT.
    La percheziţiile efectuate pe 6 octombrie, în trei imobile din municipiul Roman, unde inculpatul locuieşte fără forme legale, au fost descoperite mai multe dispozitive care pot capta datele de identificare ale cardurilor, dispozitive destinate să capteze acţiunea de tastare a codurilor PIN, echipamente, atât hardware cât şi software, folosite la falsificarea instrumentelor de plată electronică, precum şi instrumente şi componente folosite la fabricarea acestor dispozitive. Marian Dior ar putea fi arestat preventiv 30 de zile, dacă propunerea procurorilor DIICOT va fi acceptată de Tribunalul Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite