FOTO Unic în zona de Vest: centru ecumenic cu amfiteatru şi piramide

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul ecumenic cuprinde şi piramide
Centrul ecumenic cuprinde şi piramide

Lucrările la Centrul Comunitar Ecumenic al Bisericii Ortodoxe Arad Micălaca Veche II sunt în toi. Este vorba despre lucrări care vor schimba în totalitate aspectul zonei cunoscute până acum sub denumirea de „Parcul 23 August”.

Proiectul transfrontalier îi are ca parteneri pe Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Ortodoxă Română din Gyula (Ungaria) şi administraţia Otlaca Pustă (Ungaria). În ţara vecină proiectul respectiv cuprinde continuarea restaurării Catedralei Episcopale din Gyula şi amenajarea unui parc tradiţional românesc în apropierea lăcaşului de cult.

Prin colaborarea dintre cei trei parteneri, aflaţi de o parte şi de cealaltă a graniţei, se doreşte intensificarea relaţiilor între cele două eparhii, dar şi la dezvoltarea unui turism cu specific religios în zona de frontieră. Proiectul pe partea română presupune amenajarea unui amfiteatru cu 500 de locuri, a unor piramide în culorile luminii şi a unui ecran de proiecţie şi publicitate. Vor fi şi pavilioane pentru socializare interconfesională şi zone de relaxare şi meditaţie, toate destinate agrementului credincioşilor de toate vârstele. De asemenea, în zonă se vor planta 150 de brazi.

Acest proiect vizează inclusiv amenajarea parcului din jurul noii biserici. Părintele Iacob Bupte, iniţiatorul acestui proiect tranfrontalier, a declarat că valoarea lui pentru partea română este de 358.429 de euro. Tot acesta a ţinut să precizeze că amenajările care se fac în cadrul acestui proiect nu vor afecta locurile de joacă pentru copii. De asemenea, tot ce va fi amenajat în parcul din Micălaca va fi îngrădit.

„În incintă vor exista şi trei «căsuţe» de unde se vor putea cumpăra diverse lucruri. Una va avea spre vânzare obiecte bisericişti, cealaltă obiecte de artizanat şi a treia va comercializa răcoritoare şi diferite produse pentru copii. Ţin să precizez că acest Centru va fi realizat în scopul unei dezvoltări turistice religioase. De asemenea, trebuie ştiut că poate participa la acţiunile care vor avea loc orice persoană. Nu contează religia şi limba pe care o vorbeşte”, a mai declarat părintele Iacob Bupte.

Acesta precizează că lucrările sunt în grafic şi că până la data de 31 martie acestea vor fi finalizate. Marea supărare este că au început să se fure din materiale şi să se vandalizeze unele obiective realizate. Până cum au fost vandalizaţi doi stâlpi ornamentali electrici. „Ceea ce facem nu este pentru noi, ci pentru toţi cei care doresc să ni se alăture. Nu înţeleg de ce se recurge la astfel de gesturi”, mai spune iniţiatorul proiectului.

Vă mai recomandăm: Lucrările de reparaţii la Bazinul Olimpic din Alba Iulia suspendate de CNI. Antreprenorul vrea să lucreze şi iarna

FOTO Lucrări de artă celebre care marchează trecerea timpului

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite