FOTO Primul bogătaş al Aradului de după Revoluţie. Ţinea banii în cutiile de pantofi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A lucrat ani de zile ca tehnician la serviciul desfacere din cadrul Combinatului de Prelucrare al Lemnului Arad şi ducea un trai normal la fel ca şi ceilalţi colegi ai lui, având un salariu modest.

Revoluţia însă i-a schimbat toată viaţă. Este vorba despre Mircea Santău, care imediat după căderea Comunismului când s-a dat liber la graniţă, a văzut oportunitatea de a face bani ducând marfă în Ungaria la fel ca mulţi concetăţeni de-ai săi. Acesta mergea şi de două ori pe zi în Ungaria şi ducea spre comercializare scaune de lemn, feţe de masă, hârtie igenică, prosoape.

Cu jumătate din profit arădeanul îşi cumpăra marfă pentru un viitor boutique pe care dorea să îl deschidă, iar cu ceilalţi bani produsele pe care o vindea în ţara vecină. După o perioadă a reuşit să aibă destulă marfă încât să deschidă un boutique în care se aflau tot felul de produse. De la dulciuri, cola, produse alimentare, care erau fosarte căutate şi până electronice, ceasuri şi bijuterii. 

„În două zile de la deschiderea San Boutique am vândut toată marfa pe care am cumpărat-o în decursul a câtorva luni.  Erau între 150 şi 170 de persoane la rând. Am rămas surprins să văd cât de repede s-a vândut marfa. În două zile am făcut bani cât pentru două, trei apartamente. Oamenii se bucurau că puteau cumpăra în lei tot felul de produse străine. La 22 de ani de la Revoluţie am reuşit să reînvii San Boutique în Micul San, numit aşa deoarece este al fiului meu. Pot să spun că este primul restaurant deschis în 2011 cu specific pescăresc din Arad. Acum ne desfăşurăm activitatea în piaţa Obor, la ghereta nr 19. Şi avem atât produse pescăreşti cât şi preparate tradiţionale”, povesteşte Mircea Santău.

Până să-şi reînvie boutique-ul de după Revoluţie, Mircea a trecut prin multe. A avut la un moment-dat 14 magazine, în care avea 72 de angajaţi. Dezamăgirea lui a venit prin anii 1996 când a văzut că statul nu ajuta agenţii comerciali, ci numai le cerea dări. A luat credite pentru a-şi menţine afacerile, unii angajaţi au crezut că este bunul lor şi s-au infruptat din marfă. Aşa a ajuns Mircea să renunţe la aceste afaceri. Apoi a investit sume enorme de bani într-un motel modern ridicat în localitatea arădeană Cladova.

„Am investit foarte mulţi bani acolo. Era cu piscină, cu marmură de Simeria, era ceva de lux. Am încercat să vând construcţia dar nu am primit cele 240 de mii de mărci cât ceream, mi se ofereau doar 160 -170 de mii de mărci. Dintr-un orgoliu nu am vândut nimic şi am decis să demolez. Am pierdut toată investiţia”, a mai afirmat arădeanul care fiind în zodia Taur, este o fire care ori este sus, ori jos. 

După Revoluţie o vânzătoare care lucra pentru Mircea Santău câştiga mai mult decât directorul de la fabrică.  Un director avea cinci mii de lei (5.000) iar vânzătoarele 7.800 lei.

„Aveam bani mulţi şi plăteam foarte bine angajaţii. Ţineam banii în cutii de pantofi nu mai ştiam ce să facem cu ei. Îmi pare rău toată viaţa că nu am investit în imobiliare. Cu magazinele, cu timpul am avut doar de pierdut. Nu  a fost lângă mine persoana potrivită. Când am pierut totul mi-a întors şi soţia de pe atunci, înaintând divorţul. Acum am împreună cu soţia portivită o afacere de familie din care putem duce un trai decent. Cel mai mare regret este că nu a fost şi la început tot ea în viaţa mea”, mai declară Mircea Santău.
În momentul de faţă, familia Santău îşi desfăşoară activitatea în piaţa Obor, iar la fiecare eveniment, cum este Târgul de Primăvară, de Iarnă (din faţa Primăriei) sau Zilele Aradului (pe bulevardul dintre Teatru şi Primărie) produsele lor se pot cumpăra. Oamenii stau la fel la coadă să cumpere produsele lui ca pe vremuri. Mulţi spun că le aleg pentru  calitate, elenganţă, bun gust şi buna deservire cel caracterizează pe Mircea.  

Santău are un trecut glorios. Putem aminti doar faptul că s-a ocupat o perioadă de formaţiile de muzică rock. Prin firma San Roock, organiza diverse concerte. Una dintre formaţiile pe care le promova este fosta Pacifica care a fost în top mulţi ani la rând „Am multe să vă povestesc şi despre implicare mea în sport, muzică şi campanii umanitare, dar cu altă ocazie”, a încheiat Mircea Santău.

Vă mai recomandăm: FOTO Povestea tânărului bancher român care a ajuns consilierul vicepreşedintelui Băncii Europene de Investiţii

Povestea de succes a unui tânăr din Mehedinţi care a ajuns student în Olanda

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite