24 august, ziua de naştere a Regelui Ferdinand. Cum a reuşit „Întregitorul“ să sporească populaţia României cu 9,3 de milioane de locuitori
0
Pe 24 august se împlinesc 151 de ani de la naşterea regelui Ferdinand, supranumit „Întregitorul României“. Ferdinand a fost regele sub sceptrul căruia s-a împlinit marele vis al românilor, Marea Unire din 1918.
Prinţul neamţ Ferdinand s-a născut pe 24 august 1865 la Sigmaringen. Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen a fost al doilea fiu al prinţuli Leopold de Hohenzollern-Sigmarinen şi al Infantei Antonia a Portualiei. Viitorul rege al României şi-a petrecut copilăria la reşedinţa familiei din Sigmaringen , Germania. A urmat cursurile gimnaziului din Düsseldorf. În 1885 a absolvit Şcoala de Ofiţeri din Kassel, având gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. A urmat cursurile Universităţii din Leipzig şi Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tubingen.
Cum fratele său mai mare, Wilhem, şi tatăl său au renunţat la drepturile de succesiune la coroana regală a României, în contextul în care Carol I nu avea moştenitor direct, prinţul Ferdinand a devenit principe de Coroană al Regatului României. La data de 14 martie 1889 a fost declarat membru de drept al Senatului României şi câteva zile mai târziu a primit titulatura de ”moştenitor prezumtiv al Coroanei” şi titlul de Alteţă Regală Principe al României.
Ferdinand avea doar 24 de ani la data la care se stabilise că el va fi viitorul rege al României. S-a mutat în România şi şi-a continuat cariera militară, fiind înaintat la gradul de locotenent, iar la 10 mai 1891 la gradul de căpitan în cadrul Batalionului 4 Vânători.
La scurt timp după stabilirea sa în România, tânărul prinţ Ferdinand a trăit o relaţie de dragoste cu Elena Văcărescu, domnişoară de onoare a Reginei Elisabeta.
Elena Văcărescu a fost cea care l-a iniţiat pe principe în literatura românească şi i-a insuflat dragostea pentru poezie. Sub ochii reginei Elisabeta, prietenia celor doi s-a transformat în idilă. Viitorul rege al României, Ferdinand, „mic de statură, cu urechi clăpăuge, crăcănat şi foarte timid”, o cucereşte pe frumoasa Elena. Se spune că relaţia a fost încurajată de regina Elisabeta, care nu a văzut impedimente într-o eventuală căsătorie a celor doi amorezi. Preocupat cu treburile ţării, regele Carol n-a observat, o vreme, idila dintre domnişoara de onoare şi principe.
Iubire interzisă
Elena Văcărescu şi principele Ferdinand, acoperiţi de regina Elisabeta, au avut parte de câteva luni de iubire înflăcărată. Principele era nelipsit din suita de domnişoare de onoare a reginei, tot aşa cum Elena Văcărescu era domnişoara de onoare care urma familia regală peste tot. Cu consimţământul reginei, cei doi s-au logodit în biblioteca palatului regal.
Regina Elisabeta nu era singura care vedea în amorezi un cuplu perfect. Desele apariţii în public ale celor doi îndrăgostiţi erau privite de mulţime ca ieşiri ale moştenitorilor regali. O astfel de apariţie şi-au făcut Elena Văcărescu şi principele Ferdinand, la Câmpulung Muscel, în luna mai 1891, cu prilejul unei excursii a familiei regale.
”Familia regală cu principele moştenitor Ferdinand şi toţi curtenii şi doamnele de onoare au fost în escursiune în judeţul Muscel. Au vizitat Rucărul, defileul Dâmbovicioarei, au intrat în peşteră şi au ieşit la Pajura. Dar în această călătorie, printre brazi , mesteacăni şi anini s-a născut o dragoste. Principele moştenitor s-a înamorat de d-şoara Elena Văcărescu, doamna de onoare a reginei Elisabeta. Dragostea a fost înconjurată de regină. Regina este poetă pentru că era Carmen Sylva, iar regina uitând că măritişurile şi însurătorile celor destinaţi să poarte Coroana şi sceptrul se fac sub controlul raţiunii politice a susţinut căsătoria din dragoste a celor doi tineri care se iubeau”, scrie C. Baclabaşa în volumul ”Bucureştii de altă dată”.
”Majestate, aiasta nu se poate!”
Când idila a ajuns la urechile lui Carol, regele n-a respins, iniţial, ideea unei căsătorii între cei doi. Avocatul apărării celor doi amorezi a fost regina Elisabeta care a încercat să-l convină pe rege că o căsătorie făcută între un Hohenzollern şi o româncă va lega şi mai strâns dinastia de poporul român.”Rasa puţin degenerată a Hohenzollernilor, fiindcă e veche, regenerată cu un vlăstar dintr-o rasă mai tânără şi mai viguroasă va da urmaşi plini de viaţă dinastiei”, i-ar fi spus Elisabeta regelui Carol, după cum notează C. Baclabaşa.
Regele a împărtăşit ideea reginei, însă perspectiva căsătoriei s-a împotmolit în faţa consiliului de ministrii. Miniştrii aristocraţi cu putere de decizie au invocat Constituţia ca pavăză împotriva căsătoriei celor doi îndrăgostiţi. Potrivit Constituţiei, căsătoria regală trebuia să aibă loc cu reprezentanta unei curţi regale din străinătate, din raţiuni politice.
”La stăruinţele reginei, Lascăr Catargiu a răspuns: «Majestate, aiasta nu se poate!». Faţă de stăruinţele reginei care punea înainte ca argument înflăcăratul amor al principelui şi teama ca prinţul să nu aleagă o soluţie disperată, Lascăr Catargiu a răspuns: «Eu, Maiestate, nu spun că prinţul nu poate lua în căsătorie pe d-şoara Văcărescu, o poate lua, însă în cazul aista trebuie să rămâie simplu particuler»”, mai notează C. Baclabaşa în ”Bucureştii de altă dată”.
Carol a fost ”ameninţat” de miniştrii că locul pe tron va fi luat de fratele lui, Wilhem, dacă Ferdinand îşi va uni destinul cu Elena Văcărescu. În aceste condiţii, Carol a făcut tot posibilul să-l împiedice pe Ferdinand să se însoare cu aleasa inimi.
Tronul sau iubirea
Zilele de fierbere şi nelinişti, după aflarea idilei, au fost evocate de Elena Văcărescu în memorii:„Întoarcerea noastra din plimbarea idilică de la Cîmpulung nu a fost lipsită de amărăciune. La Bucureşti încă de la primele audienţe pe care le acorda Regele află că taina logodnei noastre fusese dezvăluită. Dojana lui nu a fost blîndă. Am plecat capul, dîndu-mi seama că iubirea noastră fusese dată în vileag… Regele ne surghiuni pe Regina, pe prinţ şi pe mine în fundul micului apartament atit de primitor altădată, devenit acum “camera de tortură… De-a lungul acelor după amiezi chinuitoare auzeam venind din curte zgomotul trăsurilor acestor rău prevestitori: soseau cîte unul sau mai mulţi deodată, cu pasul solemn, întunecat la faţă, pe chipul lor neputîndu-se citi nimic. Veneau unul după altul să-si îndeplineasca rolul de călău…”.
”Călăii”, aşa cum îi numea Elena Văcărescu pe miniştii care deliberau căsătoria regală, l-au pus pe Ferdinand să aleagă: tronul României sau Elena Văcărescu. Iar Ferdinand a ales să fie rege.
Şase copii
Regina Elisabeta a fost trimisă într-un lung exil de doi ani, după ruperea idilei, timp în care i-a găsit lui Ferdinand nevastă: Maria de Edinburg, nepoata de fiu a reginei Victoria a Marii Britanii. Ferdinand s-a căsătorit cu regina Maria în 1892.
Ferdinand şi Maria au avut şase copii. Primul născut şi moştenitorul tronului - principele Carol şi viitorul rege Carol al doilea s-a născut pe 16 octombrie 1893. A urmat principesa Elisabeta în 1894, principesa Marioara în 1900), principele Nicolae în 1903, principesa Ileana în 1909 şi principele Mircea în 1913. Cel din urmă copil al cuplului rela a murit la vârsta de trei ani din cauza febrei tifoide.
Un bun român
Regele Carol I a murit pe 28 septembrie 1914. La depunerea jurământului în calitate de rege al României, principele moştenitor Ferdinand promitea în faţa Parlamentului României că va fi ”un bun român” şi că toate acţiunile sale vor fi în favoarea românilor. Doi ani mai târziu avea să demonstreze că s-a ţinut de cuvânt. În august 1916, în plin război, Ferdinand accepta în Consiliul de Coroană intrarea României în război de parea Antantei, împotriva Germaniei, deşi era rudă cu familia imperială care conducea la acea vreme Germania. Lupta dintre conştiinţa de rege român şi inima de neamţ nu a fost uşoară, avea să mărturisească regele mai târziu:
”Am simţit o mare mâhnire, căci am înţeles de ce avea să mă îndepărteze acea cale pentru totdeauna de familia mea, de amicii mei de odinioară, de amintirile din copilărie. A fost în mine o luptă a conştiinţei şi a inimii. Conştiinţa a învins”.
Tot în august 1916, Ferdinand semna alături de membrii Guvernului ” Proclamaţia către ţară” , prin care se împlinea visul românilor: Unirea Transilvaniei cu Bucovina. Pentru rege au urmat doi ani de refugiu în Moldova. În război, lui Ferdinand i-a fost alături Regina Maria, care a fost infirmieră şi mamă pentru răniţii români de pe front.
Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari a avut loc pe 15 octombrie 1922.
După săvârşirea Unirii Mari, pentru români, regele a devenit Ferdinand Întregitorul. De numele lui Ferdinand se leagă nu doar realizarea Unirii, ci şi reformele agrare şi Constituţia de la 1923. În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România număra 7,7 milioane de locuitori şi se întinde pe 137.000 de km. După 13 ani de domnie, la moartea lui Ferdinand, ţara avea 17 milioane de locuitori şi 295.049 kilometri. Constituţia emisă sub sceptrul lui Ferdinand în martie 1923 a jucat un rol important în consolidarea statului naţional unitar român şi întârirea independenţei naţiei.
La vremea respectivă, Constituţia României era considerată una dintre cele mai democratice legi fundamentale din Europa Documentul instituia votul universal, egal, direct obligatoriu si secret.
Supărările lui Ferdinand
Pentru că şi-a botezat copiii în religia ortodoxă, Ferdinand a fost excomunicat de Papă. Aceasta a fost una dintre marile supărări care i-au umbrit existenţa. Abia cu două luni înainte de moarte, pe 10 mai 1927, Papa a ridicat excomunicarea regelui Ferdinand după ce ministrul Vasile Goldiş şi cardinalul Gaspari au semnat ”Concordatul” cu Vaticanul.
Escapadele amoroase ale principelui Carol şi renunţările repetate la tron, din cauza amorurilor pentru Zizi Lambrino şi Elena Lupescu, au fost marile supărări are regelui neamţ. După a treia renunţare la tron a lui Carol şi fuga acestuia cu amanta Elena Lupescu în Italia, Ferdinand declara resemnat în faţa Consiliului de Coroană :
„Dacă un asemenea act din partea lui ar fi fost fără precedent, aş mai păstra poate iluzii şi speranţe Grija ce port acestei Coroane nu-mi îngăduie să mai las posibilitatea de reînoire a unei asemenea crize, care e deja prea mult că s-a repetat”
Pentru Ferdinand, Carol a fost, aşa cum recunoştea regele, „o creangă putredă în dinastie, pe care trebuie să o tai spre a salva Coroana”. În 1926, cu acceptul lui Ferdinand, Statutul Casei Regale s-a modificat , şi nepotul său, principele Mihai, în vârstă de doar patru ani, a fost proclamat moştenitorul tronului. Pe 11 februrie 1926, Ferdinand a hotărât ca fostul principe Carol, fiul care a renunţat la tron, să primească numele de Carol Caraiman.
Răpus de cancer
Ferdinand s-a stins din viaţă la 62 de ani, în 1927, dupa o domnie de 13 ani. A murit din cauza unui cancer de colon şi a fost înmormantat la Curtea de Argeş alături de Regele Carol I şi Regina Elisabeta. Pe lespdea de mormânt, în memoria regelui considerat Întregitorul ţării a fost scris: „Aici odihneşte robul lui Dumnezeu Ferdinand I, Regele României, născut la 24 august 1865 la Sigmaringen, răposat la 20 iulie 1927 la Castelul Pelişor. Luând cârma ţării la 11 octombrie 1914, a tras abia la 15 august 1916 pentru dezrobirea românilor de peste vechile hotare înfăptuind întregirea neamului şi încoronându-se la 15 octombrie 1922 la Alba-Iulia ca primul rege al tuturor românilor”.
Se încarcă comentariile...
