FOTO VIDEO Aventură şi relaxare la Cetatea Colţeşti din Munţii Trascău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
coltesti alba

Zeci de turişti din Alba, Cluj, Hunedoara şi din alte zone ale ţării au ales să petreacă ziua de 1 mai pe Valea Aiudului, în localităţile Colţeşti şi Rimetea, care oferă unele dintre cele mai spectaculoase imagini ale Apusenilor. Printre destinaţiile obligatorii a fost Cetatea Colţeşti.

Aşezată în imediata apropiere a satului cu acelaşi nume, Cetatea Trascăului, numită şi Cetatea Colţeşti, poate fi destinaţia ideală pentru o zi de relaxare în natură. Pentru a ajunge la cetate este nevoie de un efort fizic de aproximativ 30 de minute, răsplătit la final cu privelişti deosebite ale Văii Aiudului. În faţă se dezvăluie satul Colţeşti, cu arhitectura specifică a zonei, în stânga se află masivul Colţii Trascăului, iar în dreapta Cheile Aiudului.

Zeci de turişti au ales să petreacă 1 mai 2013 în zona satului Colţeşti, cu o excursie de câteva 

ore pe cetate. Unii au încins grătarele la baza dealului, în vârful căruia se mai păstrează încă o parte din ziduri şi un turn de apărare. Cei mai mulţi au ales, însă, să se oprească la una din pensiunile din zonă ca să se desfete din bunătăţile tradiţionale ale locurilor. Se ajunge la Colţeşti pe drumul judeţean ce pleacă din centrul oraşului Aiud şi face legătura cu comuna Buru din judeţul Cluj, pe Valea Arieşului. Modernizat de Consiliul Judeţean, drumul a făcut ca turismul să „explodeze” în această zonă. Există zeci de pensiuni şi tot atâtea cabane construite de persoane fizice care s-au îndrăgostit de peisajele spectaculoase de aici. 

Cetatea Colţeşti a fost construită în jurul anilor 1296 de subvoievodul Thoroczkay din Trascău, ca cetate locuibilă şi de refugiu. A fost ridicată pe vârful abrupt al unui deal calcaros, în urma invaziei tătare (mongole) din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităţilor Trascău şi Sângiorgiu. Pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 metri, se păstrează o inscripţie care menţionează ca familia Thoroczkay a construit castelul în secolul al XIII-lea. În anul 1470, cetatea a fost confiscată de regele Matia Corvin şi dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thoroczkay), iar în 1514 a fost devastată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja.

Opunându-se anexării Transilvaniei de către Casa de Austria (Habsburg) în cadrul revoltei Curuţilor, familia nobililor de Trascău (Thoroczkay) a fost eliminată de pe scena istoriei, odată cu cetatea lor, distrusă în anul 1703 de către trupele imperiale austriece conduse de generalul Tiege (Lobonţi). Azi se mai păstrează o bună parte din zidurile incintei şi cele două turnuri laterale. Cetatea este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice ale judeţului Alba. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite