Români prinși spionând în Grecia. Aveau fotografii cu cea mai importantă bază navală elenă
0Doi cetățeni români, în vârstă de 22 și 52 de ani, au fost arestați în Grecia, fiind acuzați de spionaj, după ce pe telefoanele lor mobile au fost descoperite fotografii ale Fortăreței Navale Salamina, una dintre cele mai importante baze militare ale Marinei Elene.

Cei doi români se aflau la bordul unei ambarcațiuni turistice cu pavilion grec, care naviga în canalul Strâmtorii Stației Navale Salamina.
Ambarcațiunea a fost interceptată de o navă a Gărzii de Coastă, iar în urma unui control s-a constatat că românii surprinseseră imagini ale obiectivului militar.
Cei doi au fost escortați la Autoritatea Portuară Centrală din Pireu și reținuți pentru încălcarea articolului 148 din Codul Penal elen, care incriminează spionajul, scrie CNN Grecia.
În urma percheziției, autoritățile au confiscat trei telefoane mobile, 4.700 de euro și 400 de dolari.
De asemenea, ambarcațiunea pe care se aflau a fost dusă în portul Paloukia, Salamina, pentru verificări suplimentare ale documentelor de navigație.
„Autoritatea Portuară Salamis a fost informată despre existența unei nave turistice profesionale (E/P-T/R) sub pavilion grec, cu doi pasageri străini (cetățeni români), care naviga în canalul Strâmtorii Nafstathmos și a fost oprită de o navă a Marinei. Într-o verificare efectuată de echipajul ambarcațiunii de patrulare LS-EL.AKT., care s-a deplasat de urgență la fața locului, s-a constatat că persoanele menționate mai sus, în vârstă de 22 și 52 de ani, dețineau materiale fotografice ale Fortului Naval Salamis, pe dispozitivele de telefonie mobilă pe care le aveau asupra lor. Cei doi străini au fost duși la Autoritatea Portuară Centrală din Pireu, unde au fost arestați pentru încălcarea articolului 148 din Codul Penal (Spionaj)”, a transmis Garda de Coastă.
Baza navală Salamis este cea mai mare din Marina Elenă, găzduind majoritatea navelor sale, precum şi multe dintre serviciile sale administrative, de instruire şi de sprijin. Are aproximativ 10.000 de angajaţi militari şi civili.