Delicioasele mâncăruri tradiţionale din Ţara Moţilor. Când au apărut în bucătăria locală păsatul, chisăliţa şi balmoşul
0
Ţara Moţilor a fost, în trecut, o zonă în care sărăcia era întâlnită la tot pasul. Acest lucru s-a răsfrânt şi asupra alimentaţiei locuitorilor de aici. Moţii mâncau în special produse oferite de agricultura şi zootehnia locală. De-a lungul timpului, s-au remarcat câteva mâncăruri specifice cum ar fi chisăliţa, păsatul, cirul şi balmoşul.
Potrivit istoricului Dominuţ Pădurean, alimentaţia moţilor a fost influenţată de-a lungul timpului de situaţia economică generală şi locală, zona fiind mult rămasă în urmă faţă de altele din ţară, de repercusiunile regimurilor politice străine asupra Transilvaniei, de perioade de pace sau cele de conflict social sau războaie, de foamete şi molime.
Relevantă în acest sens este situaţia din timpul foametei din anii 1814-1817. Pentru a demonstra situaţia dramatică a locuitorilor zoneiun reprezentat al administraţiei a trimis autorităţilor comitatului patru cutii cu mostre din alimentele cu care se hrăneau aceştia: ”În prima este pâine făcută numai din buruieni; în a doua, pâine de coajă de fag, hrana celor mai săraci. În a treia se găseşte pâine de tărâţe şi de rumeguş de lemn. În a patra sunt câteva boabe de grâu şi porumb, ceva mai mult ovăz, dar partea cea mai mare este coajă de fag. Aceasta este mâncarea gospodarilor mai înstăriţi pe care o macină la moară, după cum şi mostra aceasta a fost luată din uium”.
Alexandru Sterca-Şuluţiu, moţul ajuns mitropolit, scria următoarele despre hrana moţilor pe „timpul foametei celei mari”: „Groaznic lucru este a şi spune despre pâinile celea negre ca cărbunele, făcute cu buruieni, cu scoarţă de lemn şi ciocani de cucuruz, mestecate cu tărâţă sau fărină de orz, sau de cucuruz necernută, sau cu puţini crumpiri precum aveau ei a face, se hrăneau pe sine”.
Hrana de bază a moţilor, săracă în proteine şi vitamine
Profesorul Pădurean Dominuţ susţine că, în timpul primului război mondial, situaţia moţilor s-a înrăutăţit dramatic, la aceasta contribuind şi rechiziţiile pentru armată. Preţurile la care erau achiziţionate cerealele, animalele, furajele, lâna erau foarte mici. În luna martie 1917 prim-pretorul din Câmpeni raporta prefecturii comitatului că „pe teritoriul plasei (Câmpeni) foametea este deja de nesuportat”, cerând ajutor de urgenţă. Istoricul afirmă că în 1938, cu prilejul adunării generale a ASTREI de la Abrud, în 10-12 septembrie, s-a prezentat şi un bilanţ privitor la nutriţia locuitorilor Ţării Moţilor, concluzionându-se următoarele:
- o mare parte a moţilor trăiau într-o cruntă sărăcie;
- alimentele uzuale erau sărace în proteine, vitamine şi săruri minerale;
- în alimentaţia cotidiană mălaiul şi mămăliga erau hrana de bază;
- carnea şi laptele erau folosite sporadic;
- hrana lacunară, locuinţele insalubre, muncile grele pe care le prestau ş.a., constituiau principalele cauze al îmbolnăvirilor (în special de tuberculoză)
De-a lungul vremurilor s-au remarcat câteva mâncăruri specifice cum ar fi chisăliţa, păsatul, cirul şi balmoşul. «Chisăliţa era făcută din prune (cu predilecţie), din mere şi alte fructe. Fructele proaspete (toamna) sau uscate (iarna şi primăvara) erau puse la fiert, apoi conţinutul era (uneori strecurat) turnat peste bucăţi de „pită”(pâine) mărunţită, mămăligă sau mălai. Se lăsa puţin să se răcească, apoi se consuma. Era o mâncare naturală, sănătoasă, apreciată de toţi şi în special de copii, mai ales iarna”, afirmă Dominuţ Pădurean în lucrarea ”Consideraţii privind unele vechi mâncăruri din Ţara Moţilor”.
Păsatul şi balmoşul, mâncăruri tradiţionale în Ţara Moţilor
Un alt exemplu oferit de profesorul universitare este Păsatul, o mâncare preparată din seminţe de mei, boabe de
porumb sau, rar, din alte cereale, pisate sau măcinate mare. Avram Iancu, în timpul revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, într-o dispoziţie adresată tribunului Nicolae Corcheş din Câmpeni, îi scria acestuia următoarele: ”(…) ziua şi noaptea să nu dormi şi oamenii să capete pâine de unde este coaptă, iar la Câmpeni cu cea mai mare grabă să se macine cucuruz şi să se coacă”. «La moţi termenul „cucuruz” desemnează atât porumbul cât şi fructul bradului (ce seamănă cu ştiuleţii de porumb). Interesant este şi faptul că în limba sardă, prin filieră latină, se păstrează termenul „cocoriza”», afirmă istoricul.
Cirul a fost şi este în continuare o mâncare care se prepară foarte uşor, din făină de grâu, sare şi apă, puse la fiert. După fierbere, se consuma cu lapte sau alte ingrediente alimentare. Cirul a fost o mâncare uzuală pentru moţi. Petru Suciu scria că moţii mănâncă (şi) „zeamă de „tşir” cu paine: „Tşirul e apă turburată cu făină; fiartă la foc şi turnată apoi într-un blid mare peste pâinea sfărâmată. Din acesta mănâncă întreaga familie”.
O ultimă mâncare, ce este preparată şi acum de moţi este balmoşul. Pentru moţi, era un aliment foarte uzual
fiind preparat din produsele obţinute în gospodărie: smântână (groştior) şi făină (fărină) de mălai. Reţetă pentru balmoşul moţesc: se pune într-o cratiţă de fontă smântâna, după care se pune pe foc. Când începe să fiarbă se pune făina şi se amestecă încontinuu să nu se afume. Se lasă să fiarbă bine până se îngroaşă astfel când se amestecă cu lingura de lemn ea se învârteşte după lingură. Când pe marginea cratiţei apare untul topit, atunci este gata, după care se potriveşte de sare şi se serveşte caldă. Mâncarea este deliciul moţilor şi se face în orice gospodărie moţească.
Citiţi şi:
Cum s-au dezvoltat moţii în Apuseni. Dovezi extraordinare despre vechimea plutăritului pe râul Arieş
Se încarcă comentariile...
