Ultima zvâcnire a avut-o prin anii 60, când s-a crezut că poate fi menţinută în viaţă, şi a avut chiar un reviriment, însă criza din anii 80 i-a dat lovitura de graţie, după 150 de ani de viaţă tumultuoasă. 
 
Mulţi asociază acum boema cu viaţa literară şi cu cea artistică, în general, chiar şi în DEX scrie asta. Însă de-a lungul timpului, „celula“ literară - artistică - culturală a fost minusculă ca dimensiuni în marea masă amorfă a boemei, mai ales în prima sută de ani. De la cei câţiva scriitori şi artişti cu adevărat boemi care au reuşit să se afirme, care au devenit faimoşi, iar apoi mediatizaţi, s-a dus aura şi către restul boemei şi boemilor, şi aşa a rămas. 
 
Boema s-a născut ca, şi a fost o reacţie ostentativă şi teatrală la stilul de viaţă al burgheziei şi la sistemul ei axiologic, ca principiu sintetizator. Unul dintre „pilonii„ boemei a fost refuzul dezgustat de a munci, acesta fiind „firul roşu“, de fapt. Până în anii 80, în civilizaţia occidentală, cel puţin, se putea trăi fără să munceşti deloc. După aceea nu s-a mai putut. Aşa s-a năruit boema, şi în câţiva ani a sucombat. Definitiv, după cum am spus. Câţiva hard core-isti au recurs la o soluţie disperată, în încercarea de a o menţine în viaţă, şi au făcut ceva de neimaginat până atunci: au plecat din marile oraşe şi s-au dus în cele mici, sau chiar la ţară. Boema în afara oraşelor părea un nonsens, şi aşa s-a şi dovedit, până la urmă. Au încercat să refacă în câteva comunităţi rurale, sau măcar să imite stilul de viaţă comunitar specific boemei originare, deja numită de-acum „clasică“. Nu au rezistat mai mult de doi ani.
 
 
De prin anii 90, odată cu noul avânt economic, nişte băieţi deştepţi din marketing au realizat potenţialul comercial uriaş al brandului „boheme - bohema - bohemian“, aşa că s-au pus pe recuperat şi pe construit. Boema fusese folosită şi până atunci că „brand“, desigur, însă nu că brand universal, ci punctual, local, adesea subconştient sau chiar neintenţionat. 
 
În câţiva ani, din zonele cele mai sărace, mai sordide şi mai ieftine ale marilor oraşe cu comunităţi boeme („cartier“ e prea mult spus, termenul de „cartier boem“ e o genială invenţie de marketing, folosită doar pentru consumers, dar niciodată de către adevăraţii boemi), acestea au devenit cele mai scumpe, cu cele mai mari chirii şi preţuri la spaţii. Cam ca în Centrul Vechi de la noi. Apartamentele din Lower East Side, una dintre cele mai faimoase (foste) boeme, sunt acum cele mai scumpe din New York şi, poate, şi din lume.
 
Aşadar, după 150 de ani de luptă îndârjită a boemilor cu burghezia, în 1990 a fost desemnat învingătorul. Şi, că o ultimă sfidare, că răzbunare, fără îndoială, burghezia a reinventat „boema“ şi a ajuns acum cea mai mare şi mai ferventa consumatoare a ei! 
 
Sigur, boemă de astăzi nu numai că nu mai are aproape nimic în comun cu cea originară, ci în multe privinţe e chiar opusul boemei „clasice“. Pe cea din jurul nostru, cercetătorii o numesc „neo-bohema“, „post-bohema“ sau chiar „pseudo-bohema“. Şi îi spun englezeşte pentru că în SUA aceasta construcţie socială se studiază intensiv în mediul academic, în Europa mult mai puţin şi sporadic, nesistematic (încă), iar în România deloc, practic. Neo-post-pseudo bo(h)ema nu e o subcultură, aşa cum au fost unii tentaţi să o considere, la o primă vedere. E ceva mult mai complex şi mai dificil de definit şi de descris. Dar vom ajunge şi acolo în curând.
 
Însă în public tot bohema - boema îi vom spune, evident, cine ar accepta să dea cu piciorul unei asemenea valori de brand? 
 
În boema „clasică“, mai întâi au fost leş bohemiens (bohemians), care adunaţi la un loc au fost denumiţi generic La Boheme (Bohema), fără ca ei să-şi fi propus asta, cel puţin la început. 
 
Acum e invers. Băieţii deştepţi din business le dau un proiect băieţilor deştepţi din marketing, să construiască „o boemă“: un bar, un restaurant, un club, un magazin, o linie vestimentară, un bloc, un cartier. Băieţii din marketing o construiesc, fac apoi o strategie de comunicare, şi boemii încep să vină. Sigur, vin şi neboemi, de curiozitate. Multora le place, şi de mâine decid că sunt şi ei boemi.
 
 
Şi băieţii din marketing sunt adevăraţi profesionişti, ei ştiu bine mecanismele psihologiei sociale, chiar dacă mulţi nu au deschis manualul, ci le-au învăţat empiric, din observaţii, din mers. Ştiu că numărul neboemilor deveniţi boemi peste noapte e mult mai mare decât al boemilor care se leapădă de boemă. Şi acest dezechilibru se va menţine mulţi ani de acum înainte, fără îndoială. Ceea ce justifică investiţiile imense făcute în La Boheme - Bohema - Boheem - Boema, pe care le vedem peste tot în jur. Şi acesta e abia începutul, iar în Bucureşti moda abia acum cuprinde piaţa, după cele câteva teste foarte reuşite, cu rezultate spectaculoase, chiar.
 
Eu mă aşezasem la maşina de scris ca să vorbesc despre Animaletto, de fapt, şi asta a fost o paranteză...
 
Aşadar, Animaletto Pizza Bar e un exemplu perfect de pus în toate studiile de caz din tratatele despre boema, dar nu mai puţin şi în cele de marketing. Aici cred că s-au adunat cele mai ascuţite minţi din arhitectură, din marketing şi advertising, împreună cu nişte băieţi cu multe conturi în bancă, şi au decis să facă un pizza bar. E un restaurant în toată regulă, de fapt, şi cu mâncare chiar bună, însă în boema să spui „restaurant“ sună cam naşpa. Şi aşa a apărut Animaletto Pizza Bar pe Visarion, chiar lângă Biserică.
 
Dacă e să imaginăm un metru pe care să aşezăm toate localurile boeme din Bucureşti (terase, ceainării, cafenele, restaurante etc.) în funcţie de artificialitatea construcţiei, de cât de „naturale“ sunt, sau dimpotrivă, de studiate şi fabricate, cred că aş pune Grădina Sticlarilor într-un capăt, la 0, iar Animaletto Pizza Bar în celălalt, la 100 cm. Sigur, asta sprijinindu-mă doar pe minuscula mea experienţă de student în ale boemei, fiindcă în cele 42 de zile de când am început eu să o cercetez, ca să fac o listă a localurilor boeme pe site-ul meu despre restaurante, Restocracy, am vizitat abia vreo 15 astfel de locuri. Cunoscătorii s-ar putea să dea alt verdict, evident.
 
Animaletto Pizza Bar ocupă parterul şi subsolul unei clădiri cu birouri de pe Visarion, de Biserica Visarion despărţind-o o casă. Visarion e Visarion, e una dintre marile străzi ale Bucureştiului vechi şi elegant, aristocratic, nu zic mai mult. Clădirea e originală, distinctivă, făcută cu cap şi, din fericire, şi fără să violeze fragilul echilibru estetic al bătrânei străzi.
 
E foarte posibil că arhitecţii care au făcut cu cap clădirea cu faţadă de cărămidă roşie să fi amenajat şi restaurantul „pizza bar“, fiindcă se văd un ochi, un cap şi o mână de mare arhitect acolo, care ştia că se poate baza pe nişte conturi bine alimentate, e drept. Unii ar spune că e uşor să fii arhitect sau decorator bun când nu ai o limită la cardul de credit, dar nu e întotdeauna aşa.

 
Animaletto Pizza Bar e construit şi amenajat într-un mare fel, deci. Fiecare detaliu e studiat, măsurat, făcut pe măsură, colorat cât şi cum trebuie, luminat tot cum şi de unde trebuie. Au un salon nu prea mare la parter, câteva mese şi la subsol, unde e şi bucătăria, la vedere, iar pe o latură a clădirii au terasă. Interesantă şi terasă, dar acolo se pare că le-au pus limita la card. 
 
Şi au angajat şi un bucătar bun la Animaletto Pizza Bar, se vede repede că e talentat, cu imaginaţie, a făcut un meniu destul de creativ şi mâncarea a fost surprinzător de bună pentru un restaurant boem, fie el şi neo-boem, post-boem sau chiar pseudo-boem, aşa cum aş fi tentat acum să cataloghez Animaletto Pizza Bar. Şi e un meniu scurt, câteva feluri cu priză la hipsteri şi la boema corporatistă, targetul lui Animaletto Pizza Bar.
 
Şi de costumaţia angajaţilor au avut grijă, e bine studiată şi procedurizată. Boema începe cu personalul, am spus-o de fiecare dată, nu poţi face un local boem dacă cei care se ocupă de tine nu sunt din aceeaşi categorie cu clienţii, în aşa fel încât dacă i-ai schimba pe unii cu ceilalţi să nu îţi dai seama. Aşa e peste tot, şi cine încalcă regula aceasta, nu poate avea un local boem, oricât de mult s-ar strădui şi oricât ar înveşti acolo. Şi proiectanţii Animaletto Pizza Bar au învăţat bine lecţia, şi au ştiut şi ce şi cum să recruteze. Pe unul dintre ei, pe tatuatul Raymond, l-am şi pus în lista cu cei mai buni chelneri de pe Restocracy, de altfel.
 
Animaletto Pizza Bar e, aşadar, neo-boema exemplară, perfect construită de cele mai luminate minţi ale momentului, până în cele mai mici detalii. E făcut special pentru aripa hipster - corporatist - intelectuală a boemei, exact pe modelul şi pe gusturile ei. Merită să-i faceţi o vizită, mai ales că nu e scump.