Ivanul din numele Ivan Pescar & Scrumbia Bar vine de la Ivan Patzaichin, celebrul sportiv lipovean care şi-a pus numele pe acest proiect, experienţa sa de pescar, şi poate că şi o parte din bani, cine ştie...

Ivan Pescar & Scrumbia Bar au luat partea stângă a parterului cunoscutei The Ark, fosta clădire a Bursei de Mărfuri din vremurile interbelice şi romantice ale Bucureştiului, unde acum e Piaţa de Flori a Bucureştiului. E una dintre clădirile acelea cu cărămidă roşie, aceasta complet renovată şi făcută birouri de firme mari şi spaţii culturale, într-un fericit proiect de redare a marilor lucruri frumoase înapoi bucureştenilor.

Partea aceea de Bucureşti e absolut fascinantă, din orice direcţie ai privi-o. Sunt câteva palate acolo. Bragadiru, desigur, acesta al Bursei de Mărfuri, care sunt complet renovate şi folosite de către lumea bună, mai sunt şi alte clădiri impunătoare, unele în curs de refacere, altele în ruină, sunt şi cocioabe, terenuri virane, cu păduri de bălării, e Academia Română, cu marii noştri învăţaţi, sunt nişte sedii de companii multinaţionale, e Piaţa de Flori şi ceva pieţe de alte feluri, pline cu săraci şi cu nesăraci, cu ţigani, cu puradei care se joacă şi bat mingea în mijlocul străzii, printre maşini, cu bătrâni care şi-au pus taburetele pe stradă şi îşi văd de treburi acolo, cu câini de toate felurile.

Greu cred că va găsi cineva în Bucureşti un loc mai reprezentativ pentru ce înseamnă acest oraş şi această ţară colorată. Am vrut să filmez o ţigancă, însă a fost mult mai rapidă decât Samsungul meu. O florăreasă cu şapte rochii înflorate iese din prăvălia ei cu ceva în mână, un fel de cutie de carton. Nu iese, de fapt, ci se opreşte chiar în uşă, cu un picior înăuntru şi cu celălalt afară. După care aruncă în faţa uşii ce avea în cutie. Dar fix în faţa uşii, nu mai la stânga, nu mai la dreapta, să te gândeşti că ar fi vrut să facă o surpriză concurenţei.

M-am gândit că or fi nişte confetti, la început, sau cine ştie ce. Având o bănuială, totuşi, mă apropii să mă uit mai bine. Erau gunoaie. Coşul ei de gunoi, care se umpluse, probabil: coji de alune de pădure şi seminţe, hârtii, sforicele, frunze şi încă vreo câteva obiectele pe care nu am reuşit să le identific în timp util, pentru că deja studia ameninţătoare spontana mea curiozitate.

Am lăsat ţiganca şi am intrat în The Ark, să mergem la Ivan Pescar & Scrumbia Bar. Ne aşteptam să găsim un spaţiu nefinisat, aşa că nu a fost o surpriză, asta se poartă acum. E mai mic, însă mai înalt decât îmi imaginasem, destul de rece şi impersonal, minimalist, auster. Toate mesele erau deja rezervate, aşa că ne-am aşezat la una înaltă, de bar. Şi, într-adevăr, la scurt timp s-a umplut restaurantul.

Meniul e cel aşteptat la un restaurant pescăresc ce se numeşte Ivan Pescar & Scrumbia Bar: felurile cunoscute de peşte, altele despre care nu auzisem, însă care arătau imagini familiare în pozele de pe Internet. Am întrebat care sunt cele mai bune feluri de mâncare la Ivan Pescar & Scrumbia Bar, locurile 1, 2, 3 şi 4. Gustarea pescărească "Ivan Pescar", adică un platou cu de toate, saramură de somn sau de crap, storceag şi chifteluţe de peşte - a venit răspunsul. Aşa că pe acelea le-am luat.

Platoul "Ivan Pescar" ne-a fost recomandat ca fiind "pentru două persoane", însă nu ni le-au şi descris pe acele persoane. După ce l-am văzut, ne-am imaginat două frumoase manechine care, împreună, au semnificativ mai puţine kilograme decât am eu, de pildă. Acesta a fost destul de bun, aşa cum sunt mai toate platourile reci pescăreşti, de altfel.

În restaurantele de peşte, diferenţa se vede la mâncărurile calde, de regulă. Şi am avut ocazia să o vedem la Ivan Pescar & Scrumbia Bar, pentru că saramura de somn a fost destul de banală, cam fără gust şi fără zeamă deloc, chifteluţele de peşte au plăcut invitaţilor mei, însă mie nu prea, iar cu storceagul a fost pe dos, adică mai pe placul meu şi mai puţin pe al lor. Mămăliga a fost, de departe, cel mai apreciat fel de mâncare de pe masă, însă după deserturi, care au fost două foarte bune plăcinte, una cu brânză şi cealaltă cu mere.

Porţiile au fost surprinzător de mici la Ivan Pescar & Scrumbia Bar şi, prin urmare, preţurile ni s-au părut cam mari. Totuşi, lume multă, plin restaurantul, semn că nu au scăzut salariile aşa cum tot se spune pe la emisiunile de ştiri din televizor.

Serviciul a fost şi el reprezentativ pentru oraşul de la răspântia civilizaţiilor pe care l-am descris mai sus. Când am ajuns noi, nu era niciun client înăuntru, cred. Vreo patru chelneri stăteau în capătul restaurantului, foarte bine dispuşi, în jurul unuia despre care am fost informat, ulterior, că e şeful restaurantului. Desigur, aşa cum ne şi aşteptam, niciunul nu a făcut vreun gest să vină în întâmpinarea noastră. Se uitau la noi, totuşi, să vadă ce facem, însă îşi vedeau în continuare de ale lor. Şeful stătea într-o rână, sprijinit cu un cot de bar, şi nu s-a făcut vertical până când nu am ajuns aproape de el. După ce ne-a aşezat la o masă s-a dus înapoi, a reluat poziţia oblică şi şi-a văzut de ale lui.

Pe noi ne-a preluat alt chelner, cu care ne-am înţeles foarte bine. În primul rând, a rezistat cu stoicism la toate zilele negre pe care am încercat să i le fac. Ba, la sfârşit, ne-a şi mulţumit că i-am spus câteva lucruri utile pentru jobul lui, cum ar fi ca hainele trebuie duse la garderobă sau că pentru felurile de mâncare la comun se aduc nişte tacâmuri separate, totuşi. Mi s-a părut sincer.

În scurt timp, Ivan Pescar & Scrumbia Bar s-a umplut, după cum am spus, aşa că chelnerii erau din ce în ce mai ocupaţi, abia mai reuşeau să facă faţă. Totuşi, şeful de sală şi încă unul (îmbrăcaţi exact la fel ca şi ceilalţi chelneri, de altfel) stăteau tot timpul într-o rână, în colţul lor, se jucau pe telefoane şi discutau amuzaţi despre nu ştiu ce.

Am mâncat în mii de restaurante până acum. În mii, nu sute, am scris bine. Şi am văzut tot atâtea mii de şefi de sală, de restaurante, manageri de toate felurile şi patroni. Când erau restaurantele pline, oamenii aceia nu stăteau într-o rână, nu se jucau pe telefon şi nu se hârjoneau, ci aduceau şi ei câte o farfurie sau un pahar, stăteau printre mese şi le spuneau celorlalţi ce şi unde să ducă, primeau clienţii nou veniţi, îi salutau pe cei care plecau, lucruri din astea. Dar nu, la Ivan Pescar & Scrumbia Bar postul de şef de sală sau de restaurant are alt job description!

Ivan Pescar & Scrumbia Bar e deschis de foarte puţin timp, şi pare să aibă un mare şi imediat succes, după cum ne-a spus şi chelnerul muncitor, că e mai mereu plin la ei, mai ales seara. De ce, încă nu ştiu, pentru că la mâncarea aceea noi nu am mai reveni nici dacă am sta peste drum. Dar mai vedem ce se va mai spune despre ei...