FOTO Un australian a devenit cea mai în vârstă persoană care a traversat înot Canalul Mânecii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cyril Baldock a reuşit să traverseze Canalul Mânecii în 12 ore şi 45 de minute. FOTO abc.net.au
Cyril Baldock a reuşit să traverseze Canalul Mânecii în 12 ore şi 45 de minute. FOTO abc.net.au

Cyril Baldock, un înotător în vârstă de 70 de ani, a reuşit ieri să traverseze Canalul Mânecii în 12 ore şi 45 de minute, devenind astfel cea mai în vârstă persoană care stabileşte acest record.

Cyril Baldock, fost salvamar în tinereţe, a pornit în cursa de 34 de kilometri din Dover, în Marea Britanie, şi a încheiat-o la Cap-Gris-Nez, pe coasta franceză, relatează abc.net.au. Baldock, care va împlini 71 de ani peste trei luni, a depăşit astfel recordul precedent, deţinut de Roger Allsopp, un britanic cu cinci luni mai tânăr decât el.

”După 10 ore de înot, am avut o perioadă de 30 de minute foarte dificile şi mă îngrijorasem puţin. Braţele mă dureau, dar am continuat să avansez, chiar dacă înotam foarte încet”, a relatat bărbatul cele mai dificile clipe de care a avut parte pe finalul cursei.

Septuagenarul a sărbătorit victoria cu câteva pahare de bere, dar numai ”din motive medicale, pentru că trebuie să dorm”, a glumit Baldock cu jurnaliştii. 

A fost a doua traversare a Canalului Mânecii realizată de Baldock, după o primă reuşită în 1985, când devenea cel de-al cincilea australian care îşi trecea în palamares doborârea ”Everestului” pentru înotători, aşa cum este supranumit Canalul Mânecii în rândul temerarilor dornici să-şi depăşească limitele.

image

FOTO abc.net.au

”Faptul că am reuşit să repet performanţa din 1985 la vârsta aceasta, reprezintă o încercare uriaşă pentru mine. Atunci am fost cel de-al cincilea australian care termina cursa, dar acum am devenit cea mai vârstnică persoană care reşeşte acest lucru, ceva ce numai foarte puţine persoane pot realiza”, a declarat Baldock pentru postul de televiziune ABC.

Totuşi, este posibil ca Baldock să nu se bucure prea mult după ce a stabilit noul record. Săptămâna aceasta se pregăteşte să traverseze Canalul Mânecii şi o înotătoare în vârstă de 73 de ani, Irene Keel.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite