Ce probleme pot avea femeile cu sânii prea mari sau asimetrici
0Un bust generos nu este întotdeauna un avantaj. Sânii prea mari, dar şi cei asimetrici pot influenţa sănătatea emoţională a femeilor, susţin specialiştii.
Femeile cu sânii asimetrici au o sănătate emoţională mai fragilă şi o stimă de sine mai scăzută decât fetele cu sâni de mărime „normală”. De asemenea, potrivit unei echipe de medici de la Spitalul de Copii din Boston, acestea au probleme în interacţiunile sociale. Indiferent dacă diferenţa dintre sâni este mare sau mică, impactul negativ asupra sănătăţii mintale este aproape la fel de mare, susţin specialiştii americani.
În cadrul primului studiu de acest gen, doctorul Brian Labow, împreună cu echipa sa de cercetători, a observat, analizând implicaţiile mărimii sânilor asupra sănătăţii mintale, că impactul este unul negativ şi în cazul tinerelor care suferă de macromastie, o boală care cauzează creşterea excesivă a sânilor.
Medicii mai descoperit că măsurile luate din timp, cum ar fi controlarea greutăţii şi consilierea medicală sau operaţiile de micşorare a sânilor, ar putea ajuta femeile care se confruntă cu astfel de probleme.
La studiu au participat 59 de femei, cu vârste cuprinse între 12 şi 21 de ani, cu mărimi diferite ale sânilor, din care 40% aveau diverse modificări mamare. Cercetătorii au monitorizat atât starea psihică a acestora, cât şi pe cea de sănătate. La teste similare au fost supuse şi fetele cu sâni asimetrici sau cele cu un bust foarte mare. Rezultatele au arătat că anumite aspecte legate de sănătatea emoţională şi în special stima de sine erau mai scăzute în cazul fetelor cu probleme ale sânilor decât în cazul celor cu sâni „normali”. Alte aspecte influenţate de mărimea şi simetria mamelelor sunt comportamentele şi obiceiurile alimentare.
„Această legătură între bunăstarea emoţională a adolescentelor şi mărimea sau simetria sânilor ar putea indica nevoia de intervenţii în cazurile celor care suferă de asemenea afecţiuni, pentru a minimiza rezultatele negative. Nu mă refer neapărat la operaţii, mai ales în cazul fetelor foarte tinere, ci la consultaţii şi consiliere”, a declarat Labow, citat de publicaţia britanică „Daily Mail”.
Citeşte şi:
Ce se întâmplă când pui o femeie cu sânii mari să folosească un picamer
Cât de tulburaţi sunt, de fapt, bărbaţii în prezenţa unei femei cu sâni mari