Sexul cu ochii închişi: semn de bun augur sau un indiciu al problemelor din viaţa sexuală?
0Se spune că, dacă închidem ochii, senzaţiile pe care le simţim alături de partener capătă o intensitate mai mare. Totuşi, pe lângă aspectele pozitive, sexul cu ochii închişi poate avea şi semnificaţii mai puţin îmbucurătoare.
Sexul cu ochii închişi: sexualitatea, un subiect greu de abordat
Sexul este o conexiune intimă extrem de profundă, care ne poate ajuta să ne împărtăşim, dar şi să ne expunem vulnerabilităţile. Felul în care ne comportăm în dormitor spune multe despre felul în care percepem intimitatea, despre atitudinea noastră faţă de sex şi despre relaţia cu propria sexualitate.
Potrivit expertei în relaţii Denise J. Charles, în multe cupluri căsătorite sau aflate pe punctul de a se căsători, discuţiile deschise despre sex încă ridică probleme. „Oamenii sunt sinceri şi recunosc că încă se simt jenaţi să vorbească despre propria sexualitate cu jumătatea lor. Drept consecinţă, multe persoane rămân nesatisfăcute în dormitor şi ajung să se certe. De aceea, este foarte important să fim atenţi la acele semne care ne pot oferi indicii despre viaţa noastră sexuală”, spune Charles, conform publicaţiei online „Your Tango”.
Sexul cu ochii închişi, un indiciu care ne poate induce în eroare
Denise J. Charles susţine că sexul cu ochii închişi poate fi o modalitate de a ne concentrata pe senzaţiile profunde pe care le simţim în timpul sexului, trăindu-le, astfel, mult mai intens, după cum au relevat mai multe studii în acest sens. Totuşi, acest gest poate avea şi semnificaţii negative, pe care le putem identifica de la caz la caz. De exemplu, o persoană poate face sex cu ochii închişi pentru că nu se simte confortabil, în armonie cu propria sexualitate sau cu exprimarea acesteia. Ar putea fi, de asemenea, şi dovada ruşinii sau chiar a lipsei de plăcere. O persoană poate face sex cu ochii închişi pentru a trece mai repede peste momentul neplăcut, peste conexiunea fragilă sau inexistentă pe care o simte faţă de cel cu care face sex.
„Cred că femeile sunt cele care experimentează, de cele mai multe ori, niveluri ridicate de conflict sau discomfort. Chiar dacă sunt mult mai deschise decât în trecut, unele femei se simt încă îngrădite când vine vorba de sex”, explică specialista.