13 rezoluţii în dragoste pentru 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Propune-ţi ca în noul an să-i oferi partenerului mai multe dovezi de iubire  Foto: Corbis Photoland
Propune-ţi ca în noul an să-i oferi partenerului mai multe dovezi de iubire  Foto: Corbis Photoland

Dovezile de afecţiune, cumpătarea şi favorurile făcute partenerului sunt lucruri de care e bine să ţineţi cont în acest an.

Satisfacţia în relaţia cu partenerul este unul dintre factorii care asigură fericirea, fiind mai importantă chiar decât educaţia, situaţia financiară sau un loc de muncă bine plătit, arată studiile. Dacă vreţi să aveţi un 2013 fericit, iată 13 sfaturi de care trebuie să ţineţi cont, potrivit site-ului de lifestyleredbookmag.com.

1 Cultivă-ţi creativitatea! Nu este niciun secret că imaginaţia, creativitatea, talentul sunt sexy. Doar dacă te gândeşti la muzicieni, actori, scriitori şi îţi vin în minte scene de senzualitate, ajutor în acest sens fiind şi zeci de producţii romantice cu astfel de protagonişti. „Studiile arată că, deseori, creativitatea joacă un rol important în procesul de cucerire a partenerului, însă de multe ori, odată căsătoriţi, lăsăm în urmă pasiunile şi interesele noastre“, spune americanul Glenn Geher, psiholog şi co-autor al volumului „Rolul minţii în sex, întâlniri şi dragoste“. Prin urmare, o bună rezoluţie anul acesta ar fi reînvierea acelor pasiuni care l-au cucerit pe celălalt. Lecţiile de chitară sau de pictură vor avea cu siguranţă un impact important şi în alte aspecte ale vieţii, nu doar a celei de cuplu.  

2 O faptă bună în fiecare zi. „Dacă trece o săptămână întreagă fără niciun gest de acest fel faţă de partener, este un semnal că nu sunt investite suficiente resurse în relaţia respectivă. Am evoluat împreună ca specie care este profund legată de partener, ceea ce înseamnă că aceste dulci nimicuri ne fac mai atractivi în ochii celuilalt“, mai explică psihologul Glenn Geher. Nu trebuie să fie un gest măreţ, asigură specialistul. De pildă, este suficient să-i faci un compliment frumos din când în când sau data viitoare când ieşi în oraş cu prietenii tăi să-i aduci partenerului un desert. 

3 Nu lăsa să-ţi sară ţandăra uşor! Este simplu să presupui că, doar pentru că vă iubiţi, relaţia va merge strună, însă, din păcate, nu există relaţie fără suişuri şi coborâşuri. Aşa că data viitoare când soţul va spune că a decis să renunţe la slujba sa bine plătită pentru a-şi relua cariera de profesor sau când soţia se va apuca de un curs de machiaj în loc de unul care i-ar aduce promovarea, este bine ca partenerul să se gândească de două ori înainte de a începe o ceartă. „Mihai a decis în urmă cu doi ani că nu mai suportă serviciul pe care îl avea, bine plătit, dar foarte solicitant, şi m-a anunţat senin că şi-a dat demisia şi că va începe o afacere online. Totul ar fi fost minunat dacă am fi avut un capital pentru visul său. În loc de asta, aveam rate, un copil pe drum şi părinţi cu probleme de sănătate costisitoare. Mi-a fost greu să nu-i arunc toate farfuriile în cap în acel moment, dar acum mă bucur că n-am făcut-o. Ştiind presiunile financiare din familie, a muncit foarte mult şi acum suntem bine. Ne descurcăm aproape la fel ca atunci când a demisionat, dar avem mai mult timp pentru noi şi fetiţa noastră“, povesteşte Ioana Marin (34 de ani), din Bucureşti.

4 Decenţa este pe primul loc. Relaţia dintre prinţul William şi Kate Middleton a demonstrat ce înseamnă clasa când vine vorba de relaţii. Au arătat că dragostea lor înseamnă şi respect şi protecţie oferită partenerului şi, mai ales, discreţie. Unul dintre cele mai populare cupluri ale planetei a reuşit să păstreze în intimitatea căminului conjugal evenimentele care le-au marcat primul an de căsnicie. Astfel, în loc să împărtăşeşti la un pahar de vin cu prietenii secrete din viaţa intimă a soţiei sau să-ţi acuzi soţul că nu este amabil cu socrii, mai degrabă încearcă să-ţi aminteşti cât de important este respectul într-o relaţie. În caz contrar, avertizează specialiştii, aceste mici trădări nu vor face decât să macine relaţia. 

5 Nu uita să râzi! „Umorul este corelat cu inteligenţa, în general. Oamenii amuzanţi sunt isteţi, iar persoanele inteligente sunt parteneri foarte buni pentru că reuşesc să găsească soluţii pentru problemele apărute în cuplu“, explică Glenn Geher. Astfel, dacă vă aflaţi într-o perioadă în care există mereu plângeri la adresa celuilalt sau dacă au apărut resentimente faţă de greşeli anterioare, să admiţi că ai defecte într-un fel uşor amuzant ar putea detensiona situaţia şi ar putea readuce comunicarea şi conexiunea după care tânjim cu toţii când vine vorba de partener. 

6 Recunoaşte meritele partenerului! De la preşedintele SUA, Barack Obama, care a recunoscut că nu ar fi câştigat alegerile fără ajutorul soţiei sale, Michelle, până la cel mai simplu cuplu, recunoaşterea meritelor partenerului în dezvoltarea personală aduce un plus de calitate relaţiei. „A slăbit 10 kilograme, aşa cum i-a cerut medicul, te-a ajutat să montezi un dulap, are grijă de copii cât eşti la fitness sau te lasă să-ţi iei a treia bormaşină la promoţie, toate aceste gesturi contribuie la sănătatea relaţiei şi ar trebui răsplătite măcar cu un «mulţumesc». De asemenea, este important să împărtăşeşti succesul şi să te bucuri de acesta împreună cu partenerul. Aceste mici gesturi fac diferenţa în relaţie şi aduc un sentiment de satisfacţie comună, de muncă în echipă“, spune Alina Chifu, licenţiată în psihologie, din Bucureşti.

7 Fii „altfel“ din când în când! Chiar dacă, după câţiva ani de căsnicie, obişnuiţi să umblaţi prin casă în pijamale, în haine ponosite, este important ca, din când în când, să-i aminteşti partenerului de vremurile când încercai să-l impresionezi la orice pas. „Nici măcar nu contează că nu mai ai silueta de pe vremuri, să porţi din când în când o ţinută mai specială reaprinde sentimentul că încă îl curtezi pe celălalt. Nu este nevoie ca o astfel de ţinută să atragă după sine o consecinţă de altă natură (cum ar fi o partidă de sex), gestul în sine este unul amuzant şi care demonstrează afecţiune şi respect pentru celălalt“, mai spune dr. Geher.

Umorul este corelat cu inteligenţa, în general. Oamenii amuzanţi sunt isteţi, iar persoanele inteligente sunt parteneri foarte buni pentru că reuşesc să găsească soluţii pentru problemele apărute în cuplu“, explică Glenn Geher

8 Fii tu însuţi! Dacă eşti căsătorit(ă) sau te afli într-o relaţie de lungă durată, partenerul cu siguranţă îţi iubeşte ciudăţeniile. De fapt, este posibil ca acestea să fi fost motivul pentru care s-a îndrăgostit de tine. Aşa că, anul acesta încearcă să-i arăţi cât de mult înseamnă pentru tine, chiar dacă acest lucru presupune afişarea ciudăţeniei respective în public, fără să-ţi faci griji despre ce vor crede ceilalţi. Evident, în cazul în care aceasta este una simpatică şi decentă. Vulnerabilitatea, spun specialiştii, este o scânteie pentru viaţa de cuplu. „Dana nu are voce deloc. Dar deloc! Poate goli o sală întreagă în trei secunde dacă doreşte şi ştie foarte bine acest lucru. Dar, în urmă cu şase ani, când ne-am îndrăgostit, mi-a zis că mă iubeşte atât de mult încât îi vine să-mi cânte mereu. Melodia noastră era «Eu vreau să-ţi spun că te ador». O cânta îngrozitor, dar era felul în care îmi arăta că mă iubeşte. Anul acesta, când am aniversat un an de căsnicie mi-a făcut o surpriză şi mi-a cântat asta la petrecere. Ştiu cât urăşte să o audă cineva cântând, iar acum erau vreo 30 de prieteni şi rude. Am iubit-o şi mai mult, pentru că nu i-a păsat de asta, doar a vrut să ştiu cât mă iubeşte. Infinit, sunt sigur, la cât au râs amicii noştri“, povesteşte Ştefan (38 de ani), profesor în Bucureşti.  

9 Dragostea e online în 2013. E important să-ţi faci publice sentimentele, susţin specialiştii, mai ales când vine vorba de reţele sociale. Însă nu într-un fel adolescentin, cu postări nenumărate şi siropoase, ci discret, din când în când. Un exemplu îl dă Răzvan Fodor, prezentatorul show-ului „Master Chef“. Iată ce scrie el pe Facebook, pe 4 septembrie, la aniversarea căstoriei sale. „Fraţilor, azi am făcut doi ani de căsnicie şi vreo cinci de relaţie. M-am prins: nu e combinaţie! Altă treabă era când umblam teleleu, mă anturam când nici nu te aşteptai şi plecam cu gaşca la munte sau la mare sau îmi făceam din orice banală zi de marţi o zi superbă de weekend. Aşa... Azi a trebuit să mă duc să îmi iau soţia de la serviciu, că na!, o iubesc, să-i fac o masă romantică, să caut vinul ei roze preferat prin vreo cinci magazine, să îi fac surpriza că, până a ajuns ea acasă, am scos copilul în parc, i-am făcut şi baie... Nu mai pot! Eu cred că mai stau vreo 55 de ani cu fata astă, şi după aia îmi văd de treaba mea!“ 

10 Relaţia nu poate fi doar roz. Căsnicia poate avea un anumit ritm, iar anumite evenimente, precum schimbarea locului de muncă sau apariţia unui copil, necesită anumite ajustări. În loc să vă simţiţi demoralizaţi de aceste fracturi în ritmul vostru obişnuit, mai bine găsiţi timp să discutaţi despre efectele pe care le are o schimbare în viaţa amândurora. 

11 Sacrificiile, văzute ca favoruri. Actorii Jennifer Garner şi Ben Affleck stau cu rândul acasă pentru ca partenerul să-şi poată face meseria. Să pui interesul celuilalt peste cel personal şi să gândeşti că faci parte dintr-o echipă este o dovadă de maturitate într-o relaţie. „Este normal să ai resentimente când, de pildă, soţul îţi cere să te muţi cu el într-un alt oraş sau chiar într-o altă ţară pentru că a primit o ofertă bună. La fel, este normal să te simţi exploatat când trebuie să te trezeşti în fiecare dimineaţă mai devreme pentru a duce copiii la şcoală deoarece soţia lucrează în partea opusă a oraşului. Însă astfel de sacrificii, atunci când sunt făcute cu toată inima, sunt în beneficiul relaţiei şi-l îndeamnă pe celălalt să fie mai bun, să se gândească la modalităţi de a întoarce aceste aşa-zise favoruri“, explică Alina Chifu.

12 Sexul, o prioritate. „Bărbaţii se plâng adesea că nu fac suficient sex atunci când sunt într-o relaţie stabilă, serioasă, iar femeile se simt fie epuizate, fie pur şi simplu lipsite de chef. Odată însă ce înţelegi că acesta este un tipar al primilor ani de căsnicie, poţi să-ţi pui imaginaţia la treabă şi să găseşti modalităţi noi de a-l face pe celălalt să te dorească“, spune psihologul american Glenn Geher. De exemplu, dacă discutaţi, iar unul dintre motivele pentru care nu aveţi timp de sex într-o altă perioadă este că trebuie făcută curăţenie generală în casă, puteţi apela, din când în când, la serviciile unei menajere. Este importantă comunicarea, soluţiile vin pe parcurs. 

13 Dovezi de afecţiune. Ambele sexe au nevoie de confirmarea sentimentelor. „Este parte a subconştientului nostru. Un studiu internaţional recent a arătat că cei mai mulţi tineri îşi doresc un partener care să-i iubească“, precizează Geher. Poate uneori pare forţat, dificil sau inutil, dar specia­liştii dau asigurări că este de fapt pe dos. Orice dovadă de afecţiune reaminteşte celuilalt că dragostea este încă vie şi la fel de puternică. „Când cred că am intrat într-o rutină, Eusebiu, soţul meu, vine cu o invitaţie. Ba la un concert de jazz, ba la cină, ba la bowling. Ştiu că acest lucru înseamnă că mă iubeşte, pentru că, la începutul relaţiei noastre, îmi spunea mereu că nu vrea să mă plictisesc de el. Dovezile lui de afecţiune mă fac şi pe mine să fiu la fel, să-i fac din când în când o bucurie, ca să ştie cât îl iubesc“, spune Denisa (31 de ani), din Bucureşti.

cuplu

Promisiunile se respectă mai uşor în cuplu 

De multe ori, deşi vă faceţi zeci de promisiuni pentru noul an, locul de muncă, familia şi alţi factori vă „ajută“ să uitaţi să le respectaţi. Atunci când sunteţi într-o relaţie, aveţi însă un atu foarte important: partenerul. Studiile arată că o relaţie poate fi să mărească, fie să „ucidă“ succesul în ceea ce v-aţi propus pentru noul an. Astfel, iată sfaturile lui Judith Joyce (SUA), expert în dezvoltare personală, pentru a vă transforma partenerul într-un aliat:

Planificaţi împreună. Stabilirea unor scopuri alături de partener îl va face pe acesta aproape la fel de responsabil. În plus, acesta vă cunoaşte cel mai bine, aşa că poate aprecia dacă ţelurile sunt realizabile sau nu. 

Concentraţi-vă pe realizări. Nu vă judecaţi partenerul atunci când acesta greşeşte sau se abate de la ţel, ci ajutaţi-l să depăşească momentul. De asemenea, gândiţi pozitiv. Astfel, în loc să vă puneţi în cap să slăbiţi cinci kilograme, mai degrabă stabiliţi ca ţel un stil de viaţă mai sănătos.

Nu uitaţi să vă distraţi. Uneori oamenii au tendinţa de a-şi stabili nişte ţeluri doar pentru a demonstra că-şi pot depăşi limitele. Însă aceste decizii vor fi înăbuşite repede de firea voastră. Potrivit lui Joyce, dacă veţi privi lucrurile ca pe o aventură amuzantă, rata de succes va creşte considerabil. 

Comunicaţi. Atunci când vă concentraţi asupra unui anumit obiectiv, asiguraţi-vă că dialogaţi corespunzător, mai ales câd ţelul este unul comun. Aţi putea descoperi astfel noi metode de a vă atinge scopurile. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite