FOTO Toscana: o experienţă culinară pe care nu trebuie s-o ratezi
0
Toscana este ceea ce are Italia cel mai bun de oferit, e tărâmul de care m-am îndrăgostit iremediabil. Patria lui Michelangelo şi-a lui Brunello din Montalcino, a viilor mângâiate de soare şi-a marmurei de Massa şi Carrara însufleţită în capodopere. Sub soarele toscan, cu-n Chianti rubiniu în mână, fellinica dolce vitta devine realitate.
Michelangelo m-a fascinat încă de copilă, iar visul meu dintotdeauna a fost să simt miracolul Capelei Sixtine. Nu s-a întâmplat să trăiesc acea pioşenie, încă. Dar am păşit în locurile în care nobilul, dar voit ascetul Michelangelo s-a născut, în ţinutul unde vizionarul Da Vinci a creat, pe tărâmul prin care toată omenirea a trăit Renaşterea: însorita Toscana.
Să descrii o umbră ce defineşte musculatura unui Isus pictat de Leonardo sau să povesteşti despre gleznele fragile ale lui David, nu se poate. Lucrurile astea trebuie trăite.
Dar savorile Toscanei, care-mi „bântuie“ şi acum simţurile, despre ele v-aş putea vorbi. Dacă aş şti de unde să încep, fără să nedreptăţesc...
Viile se-ntind mari şi leneşe pe dealurile din Toscana. Aliniate întru perfecţiune. Acea perfecţiune care va izbucni rubinie din butoaie, în fiecare toamnă, sau peste ani şi ani, cu nume cântate la fel de leneş: Chianti, Rosso sau Brunello din Montalcino.
Să savuraţi, măcar o dată-n viaţă, un Chianti, într-o siestă molcomă, într-un sătuc cu origini etrusce, la San Gimignano, după ce-aţi mâncat cel mai gustos panino (sandviş). Şi tot la San Gimignano să mâncaţi cea mai bună înghreţată din lume. O spun eu şi cele două trofee de campion mondial al îngheţatei câştigate de Gelateria Dondoli.
Un panino cu prosciutto crudo. Italienii preferă acest prânz frugal FOTO www.farfuridi.ro
Anul acesta aveau în meniu o nouă creaţie: îngheţata Michelle (creată special pentru vizita lui Michelle Obama în Italia, dar prima doamnă a SUA nu a mai ajuns, l-a lăsat pe soţul ei să se mire singur de mărimea Colosseumului). Îngheţata Michelle o combinaţie sublimă de migdale, portocală amară şi şofran.
Dar varietatea e cuvântul de ordine la această gelaterie unde vara, în plin sezon, cozile sunt uriaşe. În aprilie (low sezon) noi am stat la coadă doar zece minute.
Cum vă spuneam, găsiţi de toate aici: de la îngheţatele simple – fistic, lămâie, spumă de lapte, ciocolată, rom, stracciatella, caramel, iaurt, castane, ciocolată albă, zmeură etc – la cele combinate – foret noire (ciocolată şi fructe de pădure), vanilie şi oţet balsamic sau specialităţi – grapefruit roz şi şampanie, ricotta şi fructe de pădure, brânză de oaie (pecorino) şi nuci de Sorento, îngheţată cu ierburi aromatice. O cupă de îngheţată, în cornet, costă 2,5 euro. Să vă mai spun toate celebrităţile care-au trecut pe-aici? De la Jamie Oliver şi fostul premier al Angliei, Tony Blair, la actorul Michele Placido (comisarul Corrado Cattani din serialul „Carcatiţa“) şi Miss Italia (mai multe câştigătoare).
Îngheţata campioană mindială, de la Gelateria Dondoli din San Gimignano FOTO www.farfuridi.ro
Dar îngheţata şi vinurile nu sunt singurele atuuri ale acestui sat turistic: veţi găsi aici produse de piele şi marochinărie de o calitate extraordinară, produse cosmetice (în special săpunuri), ustensile de bucătărie (tocătoare din lemn de măslin) şi alte produse alimentare, în special cârnaţi şi mezeluri uscate din mistreţ (specialităţi toscane). Ca să nu mai vorbesc de nenumăratele sortimente de ulei de măsline: extravirgin, aromatizat cu ierburi, cu trufe etc.
De la San Gimignano, noi am pornit spre Volterra, un sat încă şi mai mic, dar la fel de pitoresc, celebru pentru bibelouri şi decoraţiuni din alabastru. E plin centrul pietonal de magazine care vând astfel de produse, iar în unele dintre ele vânzătorii, totodată artizani, lucrează chiar în faţa clienţilor. De la lampadare şi veioze, la diverse figurine sau ouă de Paşte, de la albul cel mai pur la culorile cele mai vii, creaţiile meşteşugarilor din Volterra te fascinează.
În Volterra am mâncat cele mai bune mezeluri din toată (scurta) vizita noastră în Toscana. La Taverna, unde patronul nu s-a sfiit deloc să ne servească la masă, să stea de vorbă cu noi, să facă glume. Roberto (un suporter al echipei de fotbal Fiorentina - iar fiul lui de doi ani ne-a demonstrat asta când a strigat „Forza Viola!“) e un somelier şi un bucătar incredibil.
La Taverna am mâncat cele mai bune mezeluri şi brânzeturi făcute în casă: lardo (slănină sărată), pancetta (un fel de bacon neafumat), tobă, prosciutto crudo, salumi, pâine prăjită cu cremă de lardo (untură aromatizată cu diverse ierburi), cârnăciori cruzi-uscaţi, bruschete, pâine prăjită cu ulei de măsline şi sare, pecorino (un fel de caşcaval de oaie, maturat), grana (un fel de parmezan).
Antipasti la Taverna din Volterra FOTO www.farfuridi.ro
La Taverna lui Roberto veţi găsi după aceste antipasti tot felul de specialităţi toscane, de la supa ribollita la diverse paste. Dar Roberto vă va spune şi alte specialităţi făcute zilnic în casă, de la pappardelle (paste, un fel de tăieţei mai laţi) cu ragu de iepure sau mistreţ, la îngheţata de ou cu piper (pe care am încercat-o şi noi).
Însă cel mai bun desert din toată vizita în Toscana e un cannolo pe care l-am mâncat la o cofetărie micuţă din Volterra, specializată în dulciuri din sudul Italiei: Pasticeria Miglorini. Un cannolo cu o crustă groasă şi crocantă, rumenită şi uşor caramelizată, umplut cu o spumă fină de ricotta, plină de bucăţele de ciocolată şi fructe confiate. Acest desert (cannoli) îl veţi găsi în toată Italia, fie nord sau sud, în orice pasticerie sau restaurant din orice oraş sau aeroport, dar făcut industrial. Tocmai de aceea cannoli de la mica cofetărie de familie din Volterra sunt delicioşi, pentru că sunt făcuţi cu suflet. Iar un delicios cannolo costă 1,5 euro.
Cannolo (dreapta) şi alte prăjituri italiene FOTO www.farfuridi.ro
Şi pentru că tot vă povesteam mai sus de antreurile de la Taverna lui Roberto, o să vă spun că italienii nu concep nicio masă de duminică, în familie, fără ele. Nu trăiesc doar cu pizza (cu cartofi) sau cu paste, ştiţi, ci şi cu antipasti (antreuri). Iar diversitate un cuvânt mic pentru a le descrie: au zeci de mezeluri, zeci de brânzeturi, zeci de brschete şi crostini, dar şi zeci de antipasti vegetariene.
Unele dintre cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată sunt de la fabrica et F.lli Lombardi, pe care am avut ocazia s-o vizitez şi de unde am plecat încărcată cu provizii. O afacere de familie începută acum mai bine de jumătate de secol, a cărei tradiţie e dusă mai departe de Lisa, o italiancă simpatică şi dependentă de muncă.
În fabrică am văzut bazine uriaşe cu fructe de capere în saramură sau măsline verzi puse la desărat, munţi de borcane cu tot soiul de conserve: mixuri de ciuperci aromatizate în fel şi chip, roşii uscate în ulei, cepe murate, usturoi murat, anghinare în ulei de măsline, castraveciori, măsline de toate felurile, capere şi fructe de capere, vinete, zacuşti, sosuri şi conserve. Chiar dacă nu eşti vegetarian, un astfel de platou de antreuri s-ar putea să-ţi zdruncine puţin principiile.
Despre piaţa centrală din Florenţa - visul oricărui gurmand - şi specialităţi precum lampredotto (stomac fiert) sau pizza cu cartofi citiţi pe Farfuridi.ro.
Se încarcă comentariile...
