Vara dă în clocot pe toate meridianele: joaca de-a războiul anunţă explozia iminentă

FOTO EPA

Vara anului 2017 a fost dominată de o răbufnire a demonilor războiului, în toate formele sale, pe toate meridianele. Mai întâi memoria Războiului Rece a început să bântuie din nou cancelariile, după ce Coreea de Nord a revenit în prim plan cu ameninţarea nucleară globală după lansarea unei rachete balistice intercontinentale.

Războiul spionilor între SUA şi Rusia a fost readus în prim plan de ingerinţele Moscovei în alegerile prezidenţiale americane, în timp ce în SUA demonii rasismului, excepţionalismului alb şi supremaţiei majoritarilor, combinată cu neofascism şi Ku Klux Klan au fost readuşi în plină stradă.

Şi noile ameninţări continua să irumpă în jurul globului. Mai întâi, războiul ruso-ucrainean din Donbas a răbufnit din nou la nivelul subminării statului ucrainean şi acţiunilor subversive cu grupuri de sabotori în spatele liniei de contact, în adâncimea teritoriului ucrainean, aflat sub controlul autorităţilor legitime. Apoi e vorba despre războiul de spioni şi despre terorism, inclusiv cel desfăşurat împotriva turiştilor în cele mai aglomerate locuri precum Barcelona.

Mai mult, această vară a subliniat şi utilizarea instrumentarului divers şi a tipurilor de războaie utilizate în toată istoria contemporană: de la ameninţarea cu forţa şi utilizarea armelor nucleare la terorism, războiul de spioni, războiul informaţional, atacuri cibernetice şi subminarea economiei, toate instrumentele sunt utilizate pe scară largă, deşi vorbim încă de o perioadă ce nu a căzut încă în conflict deschis, dar frizează cel mai adesea războiul cât se poate de cald.

SUA pierde războiul spionilor cu Rusia: au pătruns direct la Casa Albă

Chiar dacă instrumentarul spionajului modern s-a diversificat dramatic, incluzând atacurile cibernetice şi spionajul din satelit, SUA a recunoscut recent că are o mare problemă şi că pierde războiul spionilor cu Federaţia Rusă. Spionajul clasic a atins un nivel mai important decât în timpul Războiului Rece, iar resursele şi capacităţile necesare pentru a contracara acest aflux de spioni acoperiţi diplomatic sau civili în SUA depăşeşte cu mult resursele FBI.

Un oficial FBI a confirmat pentru publicaţia americană The New Yorker că spionii ruşi au inundat SUA şi au drept ţintă infiltrarea Guvernului, afacerilor şi lumii academice. Nu mai este vorba aici de vechile conserve din perioada sovietică şi urmaşii lor, expulzaţi la precedentele scandaluri de acum 10 ani din SUA, aceştia fiind tineri născuţi în SUA din părinţi implicaţi în legături cu serviciile secrete ruse civil şi militar – SVR şi GRU. Acum vorbim despre infiltrarea unor noi categorii de spioni care s-au insinuat relativ recent în interiorul establishmentului american.

Preocuparea este cu atât mai importantă cu cât instrumentarul şi capacităţile FBI sunt insuficiente pentru aceste anchete.

Aşa se explică expulzarea celor 35 de diplomaţi ruşi de către preşedintele Obama, la final de mandat. A fost o reacţie pur simbolică. Dacă ar fi vrut să elimine numai spionii cunoscuţi aflaţi sub acoperire diplomatică, SUA ar fi avut nevoie de un contingent mult mai mare de expulzaţi, ca să nu mai vorbim despre cei fără acoperire diplomatică, estimaţi a fi cam de 10 ori mai mulţi în Statele Unite. De altfel, gestul vine după o încercare ostentativă a doi ofiţeri operativi, sub acoperire diplomatică, de a obţine informaţii direct din Casa Albă despre modul în care va reacţiona fostul preşedinte Obama în decembrie anul trecut, ca reacţie faţă de implicarea Rusiei în alegerile americane. Întâlnirea a avut loc, dar cu un ofiţer al serviciilor de contrainformaţii americane acoperit, astfel încât FBI a putut proba dincolo de orice dubiu calitatea celor doi ofiţeri acoperiţi ca diplomaţi.

Preocuparea este cu atât mai importantă cu cât instrumentarul şi capacităţile FBI sunt insuficiente pentru aceste anchete, în primul rând datorită legislaţiei respectate şi a drepturilor omului urmărite strict, în al doilea rând din cauza numărului mare de operativi ruşi aflaţi în Statele Unite şi care ar trebui urmăriţi constant şi probaţi fără dubiu cu activitatea lor de spionaj. În replică, Federaţia Rusă are mult mai puţine scrupule şi mult mai multe instrumente pentru a contracara spionajul american, iar CIA are de asemenea probleme mari cu spionajul clasic în Rusia lui Putin, în parte şi din cauza legislaţiei căreia i se supun agenţii săi. „Arderea“ unui spion, adică deconspirarea sa, face ca viteza de schimbare şi retragere a acestora din Rusia, din cauza acţiunii virulente şi active a FSB, să fie foarte mare, iar instrumentarul să fie debalansat între cele două state.

Una dintre modalităţile prin care FBI încearcă să limiteze această capacitate este eliminarea sprijinului spionajului rus la cel mai înalt nivel din partea oficialilor Casei Albe şi apropiaţilor săi. Este cunoscută abordarea lui Donald Trump din campanie, atunci când a pledat pentru acţiuni mai susţinute pentru apropierea de Rusia şi ridicarea sancţiunilor. Ei bine, după ce Michael Flynn, fostul consilier pentru Securitate Naţională, a fost îndepărtat, fiind implicat în întâlniri incorecte cu ofiţeri de informaţii ruşi pentru a obţine date despre campania contracandidatului, astăzi fiul lui Donald Trump, Donald Jr., este implicat într-o asemenea întâlnire, la fel ca şi ginerele său, Jared Kushner, în timp ce fostul şef de campanie, Paul Manafort, a fost vizitat de către FBI într-o percheziţie acasă. Şi Flynn, şi Manaford colaborează cu ancheta, care pare că se îndreaptă cu paşi mari spre preşedinte.

Ancheta nu mai poate fi oprită şi ameninţă să ofere rezultate surprinzătoare şi periculoase pentru Donald Trump.

Numirea consilierului special Robert Mueller pentru anchetarea cazului relaţiilor improprii ale Casei Albe cu Rusia şi contactarea de către acesta şi formarea unui Mare Juriu în cazul implicării Rusiei în alegerile din SUA şi a legăturilor improprii şi incorecte cu Administraţia Prezidenţială vine din nou să ameninţe puternic mandatul lui Donald Trump. Ancheta este în curs, este serioasă, iar apelurile preşedintelui pentru înlocuirea directorului în exerciţiu al FBI şi demisia acestuia, supărarea pe Procurorul General Jeff Sessions care s-a recuzat din anchetă sau ameninţarea presei pentru distribuirea de „fake news“ în această direcţie, sau referinţa de victimizare a preşedintelui SUA pentru pretinsa „vânătoare de vrăjitoare“ la care ar fi supus subliniază un gen de disperare şi faptul că afacerea e tot mai serioasă, iar ancheta nu mai poate fi oprită şi ameninţă să ofere rezultate surpinzătoare şi periculoase pentru Donald Trump. Care se suprapun presiunii natural, în creştere, a spionajului rus în SUA.

FOTO AFP

Eliberarea demonilor: un mort, 19 răniţi în primul atac al terorismului alb în Charlottesville

Lupta cu „corectitudinea politică“ liberală a dus la reanimarea demonilor în societatea americană. Dacă terorismul venea de la grupările jihadiste Al Qaeda/Daesh – ISIL, autointitulat Stat Islamic, astăzi a renăscut terorismul de dreapta al grupărilor supremaţiei albe (aşa cum America a cunoscut terorismul negru, în istorie). La Charlottesville, o manifestaţie a grupărilor de extremă dreapta Ku Klux Klan, ale supremaţiei albe, neo-naziste a fost întâmpinată cu o contramanifestaţie care a fost atacată cu o maşină intrată în mulţime.

Un mort şi 19 răniţi s-au înregistrat în momentul în care James Alex Fields Jr., de 20 de ani, din Maumee, Ohio, a intrat în viteză cu maşina în mulţime. El a fost arestat după ce a fugit de la locul tragediei şi a fost încarcerat la închisoarea Albermarle-Charlottesville County Regional. Reacţia a fost una dură a tuturor oficialilor americani, însă impactul redeşteptării monştrilor trecutului nu va trece prea repede.

Ideea de a împrumuta o formulă de atac terorist asupra ţintelor soft prin utilizarea maşinilor lansate în viteză asupra mulţimilor pentru a face cât mai multe victime este una în măsură să califice drept terorism acţiunea tânărului radical.

Renaşterea urii rasiale ca efect al unei relansări a limbajului deschis, liber, necenzurat, ca replică la abordările corecte politic, este o tară care va costa America. Dezbateri privind discriminarea minorităţilor de culoare, latino/hispanică sau de alte origini sunt frecvente în SUA, ca şi manifestări violente de protest ale populaţiei de culoare la diferite intervenţii în forţă ale poliţiei sau acte în forţă împotriva infractorilor sau inocenţilor de culoare. Or, relansarea subiectului astăzi prin asemenea manifestări puternice ale Sudului SUA, conservator prin definiţie dar aţâţat în porniri vindicative cu nuanţe rasiale şi de ură profundă faţă de cei care sunt diferiţi sau alte păreri redeschide cutia Pandorei a unor vremuri considerate de mult apuse după alegerea lui Barack Obama, el însuşi preşedinte de culoare, la Casa Albă, în urmă cu 8 ani.

Ideea de a împrumuta o formulă de atac terorist asupra ţintelor soft prin utilizarea maşinilor lansate în viteză asupra mulţimilor pentru a face cât mai multe victime este una în măsură să califice drept terorism acţiunea tânărului radical. Deşi formal este cercetat pentru ucidere cu intenţie, dar nu cu premeditare, abordarea de către procuror pe linia acţiunilor teroriste este foarte naturală, având în vedere că sunt evaluate şi abordate în aceiaşi termeni şi alte atacuri similare din SUA şi din Europa. Iar SUA chiar nu avea nevoie de răbufnirea demonilor interni.

Subiectul relevă limita contestărilor regulilor jocului în politică şi în abordarea publică a comunicării. Contestarea sistemului şi tendinţa reformării lui sunt binevenite în condiţia unor proiecte alternative. Însă contestarea de plano a oricărei abordări decente, de bun simţ, de respect pentru aproape şi pentru concetăţean creează asemenea evenimente cu impact major şi care pot duce la dezumanizare şi la rupturi majore în societăţile occidentale. Contestarea de dragul contestării fără proiect poate împinge societatea spre extreme, poate da aripi extremiştilor de toate culorile să se manifeste şi să propage ura şi poate aduce în prim plan, cu mai mult curaj, manifestările naţionaliste, xenofobe, islamofobe, anti-arabe şi rasiste.

E motivul pentru care reacţia majorităţii Republicane din Congres e binevenită, ca şi reacţia Preşedintelui Trump, care a condamnat atacul şi a vorbit despre ură, dar nu a condamnat grupările Ku Klux Klan, neo-naziste şi rasiste, ale supremaţiei albe ieşite toate în stradă. De altfel, el a suferit cel mai puternic atac pe această temă, abordarea sa asupra campaniei electorale, angajarea lui Steve Bannon, proprietar al trustului media de extremă dreapta Breitbart News, ca şi strateg al campaniei şi al preşedintelui fiind de asemenea contestată şi legată de publicaţiile conservatoare cu nuanţe rasiste pentru care a lucrat anterior.

Liderul nord coreean Kim Jong-un sărbătoreşte succesul testului cu racheta balistică intercontinentală Hwasong14 efectuat într-o locaţie secretă FOTO AFP KCN via KNS

Rusia şi China au devansat programul rachetelor balistice nucleare ale Coreei de Nord cu trei ani, încălcând embargoul

O controversă actuală în dezbaterea internaţională ţine de modul în care Coreea de Nord a reuşit, cu 3 ani mai devreme decât era prognozat, să obţină acces la tehnologia care-i permite astăzi să ameninţe cu rachete balistice intercontinentale cu încărcătură nucleară întreaga lume. Iar datele se acumulează pentru a proba că salturile tehnologice sunt realizate prin încălcarea embargoului de către Rusia şi China, de companii de stat pentru aceste produse strategice din cele două state.

În discuţie intră mai multe elemente, dar să spunem că cele mai importante ţin de tehnologia pentru a trimite rachete cu rază medie şi lungă de acţiune, purtătoare, dar şi miniaturizarea armei atomice pentru a putea fi plasată în interiorul unei rachete purtătoare. Elementele sunt mult mai multe, ca şi barierele tehnologice de depăşit pentru a avea o asemenea armă. Evaluarea iniţială pentru o asemenea performanţă a Coreei de Nord era 2020-2021, deci trei ani de aici înainte, cel puţin. Şi totuşi, există toate datele şi informaţiile că acest pas ar fi fost depăşit, iar lumea aşteaptă primul test cu rachetă balistică cu încărcătură nucleară al Coreei de Nord.

Controversele rămân privind miniaturizarea bombei nucleare şi montarea la bord, cu iniţierea exploziei nucleare şi alte detalii tehnice. Aici există un anumit dubiu până când vedem primul test nuclear făcut cu o asemenea armă. Dubiul merge până la a considera că nivelul de eşecuri ar trebui să fie foarte ridicat, prin devansarea termenelor şi absenţa testelor potrivite.

La nivelul programului nuclear se consideră că încălcarea Tratatului de Neproliferare are la bază reţeaua A.Q.Khan, a savantului pakistanez care a condus programul nuclear al acestei ţări (şi el venit din China în timpul Războiului Rece), reţea care a cumpărat şi a reexportat, respectiv a făcut contrabandă cu precursori, tehnologie şi componente pentru a obţine arma atomică în Coreea de Nord. Dar şi suspiciunile directe vizând China se menţin.

La programul privind rachetele purtătoare, încercările Coreei de Nord au fost multiple. Au început cu o tentativă de schimb cu Iranul, tehnologia nucleară versus tehnologia pentru rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, însă după ce un transport de tehnologie şi rachete iranian a fost interceptat, în urmă cu câţiva ani, puţine componente ar mai fi putut ajunge şi, oricum, Coreea de Nord a depăşit astăzi nivelul tehnologic iranian, şi nu pe cont propriu.

Componentele pentru rachetele balistice lansate în ultima perioadă de Coreea de Nord au fost produse în Federaţia Rusă şi apoi livrate în Republica Populară Democrată Coreeană, potrivit inginerului constructor de rachete din Germania, Robert Schmucker, într-un interviu oferit Deutsche Welle. Schmucker a lucrat anterior la motorul navei spaţiale „Space Shuttle“, iar acum este profesor la Universitatea Tehnică din Munchen. Datele sunt confirmate de serviciile sud-coreene, care au interceptat resturile rachetei UNHA 3 lansată de nord coreeni în februarie 2016 pentru a trimite un satelit, şi au probat de unde provin părţile constitutive. Serviciile de informaţii sud-coreene au menţionat şi originea rusă a componentelor pentru rachetele nord-coreene, şi surse chineze pentru acestea.

China colaborează pentru stoparea programului nord-coreean, pentru că e complet nemulţumită de contramăsurile americane şi ale aliaţilor, pe care le resimte îndreptate şi împotriva sa.

Michael Elleman, senior fellow la International Institute for Strategic Studies (IISS), susţine că tehnologia vine din spaţiul post-sovietic şi Rusia a folosit datele pentru a da vina pe Ucraina, care nu a produs însă arme de această factură niciodată după independenţă. Mai mult, nu e vorba despre tehnologie sovietică de tip „SCUD“, „NodOn“ şi „Tocika“, ci despre motoare derivate din modelul rusesc RD-250.

O parte din componente provin direct din China, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, livrarea către Coreea de Nord fiind o încălcare flagrantă a rezoluţiilor ONU. Shenyang Machine Tools Company a trimis asemenea produse în Coreea de Nord la sfârşitul lui 2015, iar alte companii chineze au fost intermediari în transferul ilegal de tehnologie occidentală către Phenian, deşi erau angajaţi cu condiţii clare şi stricte privind neexportarea către Coreea de Nord. SUA a pus sub embargo companiile implicate. Mai mult, în septembrie anul trecut, China a arestat 11 directori ai Hongxiang Industrial Development Co., inclusiv pe fondatorul Ma Xiaohong, pentru că au exportat produse cu dublă utilizare. Mai nou, China colaborează pentru stoparea programului nord-coreean, pentru că e complet nemulţumită de contramăsurile americane şi ale aliaţilor, pe care le resimte îndreptate şi împotriva sa.

Războiul spionilor între Rusia şi Ucraina: spionaj, sabotaj, racolări şi asasinate politice de impact

Războiul ruso-ucrainean din Estul Ucrainei, după anexarea Crimeii şi agresiunea militară rusă din Donbas, a escaladat la nivelul războiului de spioni. Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, şeful serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasyl Hrytsak, a dat publicităţii ultimele capturi şi rezultatul debriefingului grupurilor capturate, vizând obiective, ţinte, acţiuni pregătite.

Pe teritoriul Ucrainei au fost capturate, în ultima perioadă, trei noi grupări ruse de spionaj, sabotaj şi racolare de persoane din structurile de forţă ucrainene pentru a servi în bătălia de pe frontal secret. Astfel, deşi nu există detalii exacte, care nu au fost oferite presei din motive lesne de înţeles, simpla paletă de operaţiuni dezvăluite de spionii capturaţi dă imaginea planificării părţii ruse pentru subminarea activităţii vecinilor ucraineni.

Astfel, potrivit celor prezentate de către Vasyl Hrytsak, şeful SBU, numai serviciul civil de informaţii al Rusiei (FSB) a introdus pe teritoriul ucrainean grupuri de sabotori pentru a viza facilităţi strategice şi infrastructură vitală ce urmează a fi distruse, scoase din uz, infectate cu viruşi informatici şi atacate cibernetic sau distruse fizic prin explozii şi distrugeri ce nu pot fi reparate mult timp. Scopul este de a crea dificultăţi de deplasare către regiunea separatistă ocupată, unde se derulează luptele zilnice, de a submina voinţa populaţiei de a lupta şi încrederea în oficiali şi personalităţi publice.

Noutatea majoră a acestei prezentări este identificarea drept obiective şi ţinte ale operaţiunilor serviciilor ruse – şi vorbim strict despre cele civile, nu şi despre GRU, serviciul militar – asasinarea personalităţilor publice politice şi sociale din Ucraina cu scopul de a sădi frica şi a rupe lanţuri decizionale, dar şi de a elimina personalităţi vizibile, cu charismă şi forţă de a coagula sprijin public şi a determina acţiuni ale autorităţilor.

Grupările de sabotori sunt alcătuite din ofiţeri FSB, nu din localnici, care au identităţi false, care planifică şi execută comploturi pentru activităţi subversive în adâncimea teritoriului ucrainean, aflat sub controlul autorităţilor legitime. Activizarea crucială a acestor celule implantate pe teritoriul ucrainean a fost dezvăluită de către şeful serviciilor secrete, cel mai probabil, pentru a avertiza populaţia şi a determina o vigilenţă sporită, dar şi pentru a crea descurajare la nivelul serviciilor ruse şi a grupurilor care nu au fost încă identificate de către SBU.

Aceste evoluţii au loc chiar în săptămâna în care o componentă de război informaţional s-a consumat în legătură cu motoarele de rachetă RD 250 de provenienţă rusă care au alimentat programul de rachete balistice al Coreei de Nord.

Mai mult, grupurile de recunoaştere, altfel tradiţionale şi de aşteptat, au evoluat la niveluri greu acceptabile pentru un stat aflat în război, pentru că e vorba deja despre planificarea de acţiuni de sabotaj, atacuri teroriste şi asasinate politice. În plus, într-un caz relatat de către Hrytsak,  SBU a capturat un agent al FSB care încerca să obţină informaţii şi documentaţie militară confidenţială şi să racoleze pentru serviciile ruse un angajat al Ministerului ucrainean al Apărării.

De remarcat faptul că, deşi de obicei foarte vocal şi prompt în a nega orice asemenea prezentări, serviciul rus FSB, dar şi purtătorul de cuvânt al MAE rus, nu a avut nici un răspuns imediat la acuzaţiile aduse de către partea ucraineană. Singura formulă de răspuns relativ poate fi considerată anunţul, în aceeaşi zi, a capturării unui ofiţer SBU în Crimeea, care ar fi pregătit acţiune de sabotaj, fără ca niciun element specific să însoţească un asemenea comunicat, ce pare mai degrabă propagandă. SBU, serviciul ucrainean, a negat prompt şi vehement o asemenea alegaţie.

Aceste evoluţii au loc chiar în săptămâna în care o componentă de război informaţional s-a consumat în legătură cu motoarele de rachetă RD 250 de provenienţă rusă care au alimentat programul de rachete balistice al Coreei de Nord, caz în care Rusia, prin vocea unor autori occidentali, a introdus dubiul, ba chiar a încercat să paseze răspunderea pe o uzină din regiunea Doneţk, ocupată de trupele ruse şi pro-ruse. Reacţia promptă a autorităţilor de la Kiev şi deschiderea unei anchete, precum şi argumente evidente, au dus la prăbuşirea cazului construit de Rusia pentru a scăpa de responsabilitatea directă şi imediată, alegaţiile frizând uneori absurdul – transferul unor motoare foarte voluminoase şi delicate, cu tehnologie  fină, de circa o tonă fiecare, prin tot teritoriul rus, şi livrat către Coreea de Nord fără ca autorităţile ruse să aibă vreo responsabilitate, ci doar nişte foşti angajaţi ai uzinei din Ucraina, în condiţiile în care producţia a fost sistată aici de 25 de ani, de la prăbuşirea URSS.

Vladimir Putin şi Joe Kaeser, preşedintele Siemens FOTO Picture-alliance/dpa

Scandalul Siemens: după încălcarea embargoului, gigantul german continuă afacerile cu Rusia lui Putin

Recent, a făcut furori un scandal care a implicat firma germană Siemens, în legătură cu exportul unor turbine pentru producere de energie electrică către Rusia, după ce aceste turbine au fost livrate în Crimeea, aflată sub embargou al UE. Violarea acordurilor comerciale, a contractului şi a embargoului privind 4 turbine Siemens amplasate de Rusia în Crimeea a fost întâmpinată cu reacţii dure şi clare de către compania germană, care a insistat că e pe cale să-şi revizuiască toate contractele cu Rusia din acest motiv.

Crimeea este o peninsulă în care toată aprovizionarea cu energie provenea din nord, de pe teritoriul rămas sub controlul autorităţilor legitime ale Ucrainei, de care este conectată astăzi. Curent electric, gaz, dar şi banalele alimente provin, în general, de pe continent, şi după anexarea sa în 2014, aprovizionarea Crimeei cu diferite produse a fost sistată de nenumărate ori, iar o formulă alternativă de aprovizionare peste strâmtoarea Kerci e greu de realizat. De altfel, nici podul proiectat de către Moscova peste strâmtoare nu a fost încă realizat, deşi navele militare au blocat de nenumărate ori, pe anumite perioade de timp, orice traversare a strâmtorii de către nave aflate sub alte pavilioane decât cel rus, cu costuri majore în izolarea portului ucrainean Mariupol de la Marea de Azov şi blocarea rutelor comerciale din această parte a Mării Negre.

În ciuda acestui scandal de ultimă oră, compania de căi ferate de stat din Rusia a anunţat că va achiziţiona mai departe trenuri de la Siemens şi că ultimele evoluţii nu au blocat relaţiile comerciale cu gigantul german.

Pentru a compensa această lipsă a alimentării, Rusia a cumpărat turbinele de la Siemens şi le-a livrat în Crimeea. Siemens a declarat că turbinele au fost livrate mai departe de Rusia fără cunoştinţa sa şi fără acordul său, ba mai mult, împotriva dorinţelor companiei germane. Incidentul a dus la adoptarea unor sancţiuni adiţionale împotriva Moscova, la nivel european. De altfel, încă persistă problema modului în care turbinele vor fi instalate în peninsula anexată de Rusia, odată ce componenta tehnică germană de la Siemens nu poate încălca embargoul şi să participe la această operaţiune, care va fi preluată, cel mai probabil, de către o companie fantomă sau intermediar unde lucrează tehnicieni Siemens.

Lucrul cel mai şocant este faptul că, în ciuda acestui scandal de ultimă oră, compania de căi ferate de stat din Rusia a anunţat că va achiziţiona mai departe trenuri de la Siemens şi că ultimele evoluţii nu au blocat relaţiile comerciale cu gigantul german. Aleksandr Misharin, prim-vicepreşedinte al Căilor Ferate Ruse, a făcut afirmaţia la Dvoriki, regiunea Vladimir, la 16 august, declaraţie preluată triumfal de întreaga presă rusă. Este vorba despre achiziţia trenurilor de mare viteză Sapsan produse de către Siemens. Compania feroviară naţională rusă cumpără de mai mulţi ani trenuri electrice de la Siemens, afacerea în curs derulându-se printr-o firmă intermediară înregistrată de gigantul german şi Sinara Grup, firma oligarhului rus Dmitry Pumpyansky. Compania livrează trenuri Lastochka, iar contractul încă în vigoare presupune livrarea a nu mai puţin de 13 trenuri în acest an.

Deşi a afirmat sus şi tare că ia în discuţie revizuirea acordurilor cu Rusia, Siemens a refuzat să comenteze afirmaţiile oficialului rus. Mai mult, este greu de anticipat dacă e vorba despre o revizuire în sensul blocării oricărei negocieri pentru noi livrări către Rusia, odată ce autorităţile au încălcat embargoul european cu produse Siemens, sau dacă această revizuire se extinde şi la contractele în derulare, care pot fi blocate şi anulate sau amânate în timp, până la ridicarea embargoului.

Orice tendinţă de rezolvare brutală şi rapidă, printr-un răspuns coerent politic dar costisitor social, ar putea duce la costuri electorale pe care guvernul german nu şi le permite astăzi.

Lucrurile sunt cu atât mai complexe cu cât livrările de echipamente Siemens sunt doar o componentă a contractelor către Rusia, o parte ţine de întreţinere şi pregătirea personalului pentru exploatare şi mentenanţă, furnizarea de piese de schimb şi supraveghere în exploatare, pentru a menţine garanţiile. Pe de altă parte, fiind deja în campanie electorală, Germania nu poate permite mai departe ca un asemenea contract să continue. Iar gestul oficialului rus este desigur unul neprientenesc, care obligă guvernul german la o poziţionare pe care şi-ar fi dorit să o evite în această perioadă, Siemens fiind un gigant industrial foarte important şi angajator al unui număr mare de salariaţi.

Deci orice tendinţă de rezolvare brutală şi rapidă, printr-un răspuns coerent politic dar costisitor social, ar putea duce la costuri electorale pe care guvernul german nu şi le permite astăzi, în perspectiva alegerilor din 24 septembrie. Cel mai probabil, sarcina reacţiei va fi lăsată, pentru moment, către firma germană, dacă presiunea publică, cu precădere cea europeană, nu va face imposibilă această temporizare şi lipsă de reacţie a statului german.

FOTO EPA

Şi totuşi, Barcelona a fost rezultatul disperării în pragul arestării, după un atentat terorist ratat

Este o impunitate să faci speculaţii, cu atât mai mult despre un atentat terorist în derulare, atunci când ai o abundenţă de informaţii venite din surse nesigure şi unde apetitul presei pentru senzaţional şi acoperire în premieră a evenimentului face ca în spaţiul public să se lanseze foarte multe ipoteze şi date neverificate, fapt care sporeşte confuzia şi teroarea în rândul publicului. Mai mult, în asemenea atacuri, informaţiile oficiale nu pot fi avansate prea repede, când ancheta este încă în derulare, iar o parte din responsabili se ascund sau vor să fugă. Însă din cele difuzate deja de către oficiali şi autorităţi am reuşit şi voi încerca să trag câteva concluzii prealabile, chiar dacă analiza noastră poate fi supusă şi ea unor revizuiri ulterioare.

Potrivit datelor pe care le avem de la comandatul formaţiunii antiteroriste spaniole, Josep Lluis Trapero, o explozie produsă miercuri la Alcanar, localitate situată la 200 km de Barcelona, a dus la identificarea unei celule teroriste care urma să execute un atac cu bombă artizanală. Atunci, dispozitivul exploziv improvizat care era pregătit de terorişti, a sărit în aer. Din acest moment, celula a fost expusă şi era doar o chestiune de timp până la identificarea tuturor membrilor săi şi arestarea de către poliţia spaniolă.

De aceea, oricât ar părea de ciudat, atacul terorist din Barcelona nu a fost decât unul al disperării membrilor celulei, scăpaţi din explozie, cei care au orchestrat, cu ce aveau la îndemână, în viteză, lovitura împotriva civililor nevinovaţi de pe cea mai circulată arteră pietonală din Barcelona. Şi de aceea au folosit varianta cea mai ieftină şi greu de identificat, intrarea cu duba în mulţime, în zig zag, apoi la Cambrils intrarea cu altă maşină în postul de control al poliţiei, acolo unde grupul a fost oprit şi teroriştii ucişi.

Cercetările sunt în curs şi, probabil, după perioada de doliu naţional, vor interveni şi detaliile, timp în care se încearcă identificarea tuturor membrilor reţelei şi a faptelor anterioare, a contribuţiei fiecăruia la diferitele atacuri şi a modului de operare. De asemenea, cei care nu au fost încă arestaţi din această celulă sau din cercul de relaţii care i-a ajutat vor intra în ancheta autorităţilor antiteroriste spaniole.

Reacţia Poliţiei spaniole după declanşarea atacului terorist a fost fermă şi potrivită.

Marea discuţie la acest moment - şi acest lucru va intra în atenţia opiniei publice şi în analiza autorităţilor - este dacă acest atac ar fi putut fi prevenit. Mai mult, după studierea modus operandi, un număr de lecţii învăţate vor fi comunicate prin schimb de informaţii la nivelul partenerilor europeni şi transatlantici. Până atunci câteva concluzii se impun - din nou, în formă prealabilă.

Mai întâi, din relatările presei şi a martorilor, reacţia Poliţiei spaniole după declanşarea atacului terorist a fost fermă şi potrivită. De altfel, în Spania, Poliţia se află în prim plan şi vizibil în mijlocul oraşelor turistice, cu scopul clar de a descuraja atacurile şi de a putea interveni imediat. E adevărat că putem totuşi vorbi despre o anumită problemă, cea a ieşirii autorilor atacului terorist din spaţiul executării atacului, a extragerii lor şi a producerii celui de-al doilea atac la Cambrils. E de discutat şi analizat aici reacţiile autorităţilor şi procedurile aplicate, dacă puteau aresta executanţii şi preveni atacul ulterior.

Dacă pe segmentul de reacţie la atac lucrurile par să arate mai degrabă pozitiv, partea complicată vine atunci când vorbim despre componenta de prevenire a atacului. Cu atât mai mult cu cât sunt date (neconfirmate pe deplin) că un avertisment nespecific fusese lansat de CIA în legătură cu Spania, deci se aştepta un asemenea atentat. Mai mult, cum explozia accidentală avusese loc în ajun, este discutabil dacă în 24 de ore poliţia spaniolă nu trebuia să identifice ce s-a întâmplat la Alcanar, cine e implicat, şi tot cercul posibilei celule identificate să fie reţinut şi chestionat de poliţie, înaintea atacului din disperare de la Barcelona.

Serviciul de informaţii spaniol, subordonat Internelor în Spania, va trebui să-şi facă propria analiză şi să explice eşecul prevenţiei, asumându-şi responsabilitatea faţă de decidenţi şi faţă de public.

Să ne lămurim: prevenirea unui atac terorist nu se poate face niciodată într-o proporţie de 100%. E de ajuns ca o singură dată autorităţile să nu poată interveni la timp şi evenimentul terorist se întâmplă. Însă în cazul de faţă exista avertismentul timpuriu, existau evenimentul de la Alcanar şi indiciile, deci este greu de explicat faptul că s-a ajuns la atacul din disperare de pe esplanadă. Mai mult, dacă pentru „lupii singuratici“ şi pentru atacatorii din familie se pune problema lipsei unei comunicări ce poate fi interceptate, când vorbim despre o celulă cu 12 oameni, aici comunicarea e obligatorie, prin mijloace electronice sau în întruniri de coordonare şi planificare, deci există toate şansele şi toate posibilităţile de identificare.

Motivaţia neinterceptării şi arestării până la atac e mai greu acceptabilă când vorbim despre un grup terorist, de aceea serviciul de informaţii spaniol, subordonat Internelor în Spania, va trebui să-şi facă propria analiză şi să explice eşecul prevenţiei, asumându-şi responsabilitatea faţă de decidenţi şi faţă de public. Chiar şi definirea terorismului ca infracţiune şi nu atentat la siguranţa naţională, pe variantă europeană, şi absenţa unei instituţii de informaţii autonome pe această dimensiune trebuie repuse în cauză.