Sindromul trăgătorului singuratic

Acesta a fost obsesia, coşmarul şi teroarea americanilor în războiul din Vietnam: trăgătorul singuratic urcat într-un copac sau disimulat într-un tufiş, aflat în misiune sinucigaşă, având ca misiune să ucidă cât mai mulţi adversari din patrulele inamice, începând cu liderul plutonului.

Sigur că avea să moară, posibil să nu fi putut trage decât o singură dată dar, dincolo de rezultatul imediat, avea să contribuie la instalarea senzaţiei de nelinişte permanentă, de nesiguranţă, de difuzare a spaimei că atacul poate fi permanent şi poate veni de oriunde.

„Regula numărul unu înainte de bătălie: luptătorul trebuie să ştie că are de înfruntat un duşman mai bine înzestrat decât el din punct de vedere militar. Trebuie să lovească o singură dată, hotărâtor, definitiv, şi după aceea să se retragă. Trebuie să meargă la luptă liniştit, relaxat, cu siguranţa că a analizat corect raportul de forţe. Să se gândească tot timpul că natura ajută la dobândirea seninătăţii indispensabile războinicului”

Generalul Giap

Reacţia americană, atunci şi mereu după aceea, a fost bazată doar pe logica multiplicării de forţe: pe de o parte tehnica „covoarelor de bombe”, pe de alta dezvoltarea unor sisteme tehnologice din ce în ce mai sofisticate şi cu înalt potenţial de destrucţie.  Fără, însă, să integreze vreodată elementul de fanatism, de devoţiune absolută, oarbă şi definitivă, care anima luptătorii de cealaltă parte a baricadei. Cei care descopereau valoarea uriaşă a potenţialului de disuasiune reprezentat de elementul individual cu o motivaţie idologică extremă.

Această logică a fost împrumutată de ideologii primelor mişcări teroriste şi a apoi dezvoltată şi perfecţionată timp de decenii. Cu rezultatele care se văd acum. Adică o translaţie a conceptului luptăorului singuratic în cel al teroristului singuratic, cea mai mare ameninţare reală cu care se confruntă acum sistemele de securitate din întreaga lume.

Teroristul singuratic are o motivaţie ideologică şi religioasă, poate intra în contact cu organizaţii sau celule teroriste, poate chiar să beneficieze de antrenamen specific într-o tabără de pregătire, dar logica sa de joc este strict individuală şi aşa va rămâne până în final.

Este cel mai primejdios dintre toţi pentru că el poate să evolueze în permanenţă sub radarele controalelor, evaluărilor şi supravegherilor clasice, oricât ar fi ele de sofisticate, asta pur şi simplu pentru că toate sunt gîndite să analizeze scheme de comportament sau de infiltrare şi nu poate să urmărească un individ decât dacă el corespunde unor criterii prestabilite.

Iar teroristul singuratic are scutul de apărare al unei identităţi infailibile deoarece este perfect reală, fiind personalitatea perfect integrată în normalitatea mediului social pe care urmează să-l atace, personaj obişnuit în mijlocul unor oameni obişnuiţi şi cu preocupări legate doar de rutina zilnică.

„Acest copil care aruncă o piatră şi înfruntă un tanc, oare nu reprezintă cel mai important mesaj adresat omenirii atunci când acest erou devine martir? Suntem mândri de ei...”

Yasser Arafat, Premiul Nobel pentru Pace

Dependenţa de tehnologie a actualelor sisteme de securitate globală, devenită în ultimii ani dependenţă absolută, se constituie şi va o vulnerabilitate colosală în măsura în care, ca şi odinoară în Vietnam, tinde să minimalizeze şi să ignore importanţa uriaşă a factorului fanatismului individual transformat în armă de distrugere în masă.

Din nefericire pentru lumea occidentală, miza aproape exclusivă pe uriaşul său avantaj tehnologic a făcut-o să considere drept insignifiant stilul de luptă adoptat de adversari, cu toate că potenţialul său letal a fost dovedit de nenumărate ori. Iar Afganistanul este încă o dovadă a rezultatului dezastruos pentru Occident al conflictului între cele două tipuri de ideologii militare. 

Teroristul singuratic nu are decât o ţintă unică: lumea pe care o urăşte, şi un singur ţel, acela de a produce un maximum de distrugere într-un timp cât mai scurt.

Teroristul singuratic este prelungirea cea mai primejdioasă a conflictelor deschise sau îngheţate din întreaga lume, iar acţiunea sa este unică şi finală. Nu i se aplică niciunul dintre conceptele morale sau civilizaţionale cu care operăm noi. Pentru el nu există convenţii care trebuie respectate sau reguli restrictive ale conflictului.  Fiind singur, ştiind că este singur, acceptă de la început că nu mai există cale de întoarcere şi că nu există alternative.

Nu este un kamikaze, pentru că ţintele sale nu sunt soldaţii inamici. Nu are decât o ţintă unică, lumea pe care o urăşte, şi un singur ţel, acela de a produce un maximum de distrugere într-un timp cât mai scurt.  De partea cealaltă, avem logica democraţiei şi religia drepturilor omului. Pesemene că marele conflict al timpului de mâine va începe sau va fi motivat de o confruntare decisivă între aceste două moduri de gândire şi, în definitiv, a acestor două tipuri de civilizaţie.