România, între Trump şi Putin

Conform unui sondaj dat publicităţii pe 19.01.2017, de Pew Research Center, înaintea ceremoniei de instalare a lui Donald Trump ca preşedinte al SUA, respondenţii au indicat faptul că americanii văd propria lor ţară ca una ce este fracturată. Mai concret, 86% dintre ei descriu patria lor ca fiind una azi divizată politic, mai mult decât în trecut. Doar 12%  susţin că ţara Statuii Libertăţii nu mai este divizată.

În acelaşi sondaj de opinie, 58% dintre americani susţin că este prea devreme pentru a spune dacă Trump va fi un preşedinte de succes sau nu, în timp ce restul opiniilor sunt împărţite, între cei care cred că va avea succes (21%) şi cei care susţin că va fi fără succes (20%).

Pe de altă parte, 65% dintre respondenţii la sondaj susţin că este mai important ca preşedintele ales să se concentreze asupra politicii interne. Mult mai puţini, (19%) afirmă că e mai important pentru el să se concentreze asupra politicii externe. Majoritatea participanţilor la sondaj au declarat că politica internă ar fi trebuit să fie prioritatea preşedintelui, pentru o mare parte din ultimul deceniu.

Merită a fi cunoscute şi opiniile care sunt favorabile multor agenţii federale şi departamente. Toate cele 10 agenţii şi departamente din sondaj sunt privite mai mult favorabil, decât nefavorabil. Dar Serviciul Poştal din SUA primeşte cele mai mari note: 86% au o opinie favorabilă, în timp ce doar 11% au o părere nefavorabilă.

FBI, CIA şi Departamentul de Justiţie rămân populare. Aproximativ şapte din zece americani (69%) susţin că au o părere favorabilă despre FBI şi aproximativ şase din zece văd pozitiv CIA (62%) şi Departamentul de Justiţie (61%).

Într-un asemenea context, al începerii primului mandat prezidenţial al lui Donald Trump, opiniile unui conaţional avizat, cu privire la poziţionarea de facto a României, între SUA şi Rusia merită a fi cunoscute şi prin intermediul acestui areal electronic, fiind inserate mai jos, sintetic şi prin imaginile video aferente.

Nu de alta, dar poate vom trăi clipa când la ministerul diplomaţiei române un viitor ambasador american, într-adevăr prieten real, nu mimat, al României loiale Statuii Libertăţii, va fi invitat la o discuţie pentru a contribui pragmatic la organizarea primei vizite de stat a preşedintelui ţării noastre în SUA.

După cum, prin exercitarea firească a demnităţii naţionale, primul diplomat al Federaţiei Ruse la Bucureşti va fi invitat la un dialog menit a pregăti necesara întâlnire între preşedintele român şi omologul rus.

A trecut vremea parăzilor de vorbe, de uz intern. Este timpul acţiunilor concrete.

Nu de alta, dar am văzut cu toţii eşecul unora care păreau apostolii, cu gulere albe, ai reunificării naţionale, iar acum au devenit cei care plâng pe umerii propriilor lor neputinţe, deloc de interes public.

Trump este o şansă pentru restartarea Americii, dar şi a aliaţilor europeni, inclusiv a României, prea des dădăcită de diplomaţi care ar trebui să nu uite realităţile din ţările lor, înainte de a da desuete lecţii de democraţie pe Dâmboviţa.

Nu de alta, dar, ca să parafrazez pe un conaţional cunoscut, nici nu ştiu cât de mici au devenit în ochii românilor cerebrali din ţara care nu va fi detrunchiată nici de iluziile revanşarde ale limitrofilor de la vest, nici de dodonii de la est, par example.

Generalul (r.) dr. CONSTANTIN DEGERATU:

@ Am pierdut nişte momente istorice, în ultimii doi-trei ani, extreme de importante, pentru întărirea capacităţii de acţiune a României, de a îşi promova interesele.

@ Aşa cum este acum, scutul de la Deveselu nu face faţă unei agresiuni aeriene, unei agresiuni navale şi unei agresiuni terestre, deoarece nu are cum, scopul lui fiind altul.

@ Problema este că Rusia a perceput acest scut, voit, sincer sau nesincer, ca fiind o ameninţare la adresa sa. Noi am răspuns, de fiecare dată, aproape pueril, că scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei. Şi sunt convins de lucrul ăsta.

@ Faptul că, pe baza existenţei lui noi am primit ameninţări, de la începerea construcţiei, şi ameninţări directe, atunci când a fost pus în stare de operativitate, arată că este o altă problemă.

@ Problema este că Rusia percepe această chestiune ca o ameninţare la adresa unor capabilităţi ale sale, pe care le-a dezvoltat.

@ Intenţiile administraţiei Trump vor fi descifrate în timp.

@ Problema noastră nu este ce va face noua administraţie americană, ci ce ar trebui să facem noi.

@ Rusia dispune, la ora actuală, de o capacitate de luptă copleşitoare, în partea sa estică.

@ Federaţia Rusă are o capacitate mare de acţiune şi în apropierea graniţei cu SUA.

@ Că a spus Donald Trump că NATO este învechit sunt şi eu convins că este aşa, de vreme ce în ultimii 25 de ani s-a concentrat pe ideea managementului crizelor, şi a neglijat complet problema apărării teritoriale şi a celei colective.

@ Astfel, NATO s-a trezit în cu totul altă situaţie. Nu a fost capabil să gestioneze o criză sau să prevină criza ucraineană şi acţiunile agresive ale Rusiei din Siria.

@ Şi la ora actuală noi, aliaţii, nu suntem capabili să facem faţă unei agresiuni clasice, pentru că ne-am concentrat pe exerciţii de o cu totul altă natură, pe reacţii asimetrice.

@ Ceea ce ne serveşte Rusia, la ora actuală, este un conflict simetric, la care nu prea suntem pregătiţi să îi facem faţă.

@ Este adevărat că încă mai credem că Rusia nu va forţa, sub nicio formă articolul 5, din Tratatul Nord-Atlantic, nu îl va testa.

@ NATO a rămas în urmă doctrinar. Aliaţii au rămas - până în anul 2014, când a fost Summitul din Ţara Galilor – prizonierii ideii că un război, de tip clasic, nu mai este posibil. Şi că tot ce avem de făcut este să participăm la gestiunea unor crize, şi să facem cooperare în domeniul securităţii internaţionale. Asta înseamnă, din acest punct de vedere, un NATO învechit. Nu am anticipat un pericol şi nu ne-am pregătit pentru acesta.

@ În mod normal, din anul 2014, România ar fi trebuit să obţină, din partea SUA, ceea ce este logic şi firesc, la un astfel de exerciţiu, adică apărarea spaţiului unde este dislocat acest scut, element de importanţă strategică pentru repoziţionarea globală a Statelor Unite ale Americii.

@ În pachetul acela, de trei miliarde de dolari, al preşedintelui Barack Obama – care, pe ultima sută de metri a mandatului său prezidenţial parcă a dorit să îşi îndrepte câteva din erorile sale politice, strategice – trebuia să menţinem această situaţie, respectiv dislocarea temporară, pe minim cinci ani, a trei escadrile de aviaţie ale unor state membre ale NATO, în principiu ale SUA. Sunt asemenea escadrile în Germania şi în Marea Britanie, unde stau degeaba.

@ Ar fi trebuit să mai obţinem dislocarea permanentă a două nave, cu capacitate mare de luptă, de tipul celor care pot contracara echivalentul lor din flota rusă.

@ Ar mai fi trebuit să avem trei brigăzi, mecanizate, cu înzestrare corespunzătoare NATO, cu tipurile acele de echipamente care stau degeaba în Germania şi ruginesc. Şi care trebuiau să fie aici. Dar pentru asta ar fi trebuit ca România să aibă o strategie de securitate naţională. Şi nu are. Să înţeleagă că este pe frontiera estică. Şi nu la flanc. Să iasă din acest concept diversionist rusesc, că suntem la flancul estic.

@ Şi să fi avut o comandă unică, în ţara asta. Deci să fi avut o situaţie politică în care preşedintele, care este comandantul forţelor armate, parlamentul şi guvernul lucrează, împreună, pentru acelaşi obiectiv, încetarea războiului româno-român, cel puţin pentru cinci ani.

@ În ultimul an, în zona de interes strategic, pentru România, au fost reactivate patru divizii ruseşti. Mai erau acolo încă vreo şase divizii.

@ Acolo, în Rusia, se pregăteşte un război. Şi pregătirile de război sunt clasice, vizibile. Ar trebui să ştim, aproape în fiecare zi, la opinia publică mă refer, unde se găsesc şi ce fac marile unităţi ruseşti menţionate.

@ Din 2008 încoace, când a devenit vizibilă agresiunea rusă, în permanenţă, administraţia americană a lăudat pe guvernanţii României, că suntem grozavi prin ceea ce facem în problemele de apărare. Lucru care a descurajat, complet, orice efort, în această direcţie. Deci, opinia publică este foarte liniştită şi nu înţelege de ce unii ca mine, sau ca dumneavoastră pledăm pentru înarmare, ca şi când ne-ar place războiul.

@ Din acest punct de vedere nu am înţeles politica administraţiei americane şi mai ales a ambasadei de la Bucureşti, care în permanenţă a spus că România are o singură sarcină, să lupte împotriva corupţiei. Am devenit, într-adevăr, campionii mondiali ai luptei împotriva corupţiei. La capitolul acesta stăm bine, ca şi imperiul roman, pe sfârşite...

@ Această încurajare permanentă a României, de a nu face nimic pe planul întăririi apărării naţionale, trebuie să aibă o explicaţie.

@ America este într-o stare de oboseală strategică. Statele Unite ale Americii nu au mai putut face faţă, în ultimii zece ani, la toate provocările. Din anul 2001, SUA nu mai setează agenda lumii, doar a avut reacţii la cutremure geopolitice majore. Iar noi, europenii, nu am făcut nimic, pentru a suplini această oboseală strategică a SUA.

@ La ora actuală, administraţia Trump se află într-un clenci teribil. Adică, în Marea Chinei de Sud s-a creat o situaţie care deja generează probleme majore libertăţii de navigaţie, pentru SUA.

@ Pe de altă parte există riscul unei confruntări militare, pe articolul 5 din NATO, într-o ţară din estul Europei.

@ Trump se va găsi în situaţia, în cel mult doi ani, ca să ia o soluţie radicală. Ori se schimbă regimul de la Phenian, din interior, ori va bombarda Coreea de Nord.

@ Statele Unite ale Americii au suferit, pe timpul administraţiei Obama, trei înfrângeri majore. Una în Ucraina, deci în estul Europei. A doua a fost în Orientul Apropiat, în Siria. Şi a treia în Marea Chinei de Sud. Toate au fost datorită acelor ezitări permanente ale administraţiei Obama.

@ Nu se poate ieşi, din această situaţie, doar prin defensivă. Este obligată, administraţia Trump, ca să treacă la ofensivă. Să ia iniţiativa.

@ Aici, în zona noastră, singura soluţie ar fi extinderea imediată a NATO, cu Georgia şi Republica Moldova.

@ Este posibil ca Igor Dodon să fie în conflict cu guvernul său. Precum preşedintele Siriei poate cere ajutorul de la Moscova, conform Cartei ONU, articolul 51, împotriva...separatiştilor de la Chişinău. Se retrage în Transnistria şi putem să avem acolo rachete de tipul S-300 şi S-400, astfel ca zona de acţiune să includă şi Câmpia Turzii şi Deveselu. Ceea ce înseamnă că în zona respectivă există interdicţie pentru aeronavele româneşti şi americane, sau altele.

@ Ceea ce am făcut noi până acum, acea ignorare a Moscovei şi mă refer la noi românii, nu arată, în niciun caz, nici tărie, nici siguranţă, şi nici nu produce efecte pozitive.

@ În momentul în care Rusia ne-a ameninţat, preşedintele României trebuia să fie a doua zi la Moscova, ca să clarifice această problemă. A treia zi la Consiliul de Securitate al ONU. A patra zi la NATO. Preşedintele României sau emisarul său, pentru că altminteri, faptul că noi nu îi băgăm în seamă, nu arată tăria noastră, ci este interpretată ca slăbiciune.

@ Lui Trump i s-a creat un handicap enorm, prin enunţuri de genul: este prieten cu Putin, a fost la Moscova, sunt date compromiţătoare despre el şi, prin atacuri cibernetice a fost influenţat votul american încât să fie ales el.

@ Aşa cum Germania s-a unificat şi România trebuie să înlăture această ultimă relicvă a pactului Stalin-Hitler.

@ Guvernul de la Chişinău merită toată admiraţia că rezistă presiunii, unei astfel de diversiuni estice şi unei tăceri vinovate româneşti.

@ Eu cred că preşedintele Donald Trump ştie ce spune şi, în principiu, va face ce spune.

@ Donald Trump va fi, din 20 ianuarie 2017, o instituţie. Şi se va comporta instituţional. Are dificultăţi majore. Pleacă practic cu cel mai mare handicap posibil. Acela al aprecierii, de către preşedintele precedent, Barack Obama, că nu a câştigat Trump alegerile, ci ruşii, pentru el.

@ La ora actuală, politica în România este de tipul…care, pe care, deci de distrugere completă.

@ România trebuie să ia toate măsurile corespunzătoare pentru respingerea unei agresiuni. Dacă vom face aşa nu va fi agresiune. Dacă nu vom face aşa, nu are nimeni garanţia că nu va fi o agresiune.