O perspectivă din Crimeea

Svitlana Buko, Ph.D., originară din Crimeea, este director de cercetare şi face parte din generaţia curentă a Bursei Fundaţiei ERSTE pentru Cercetare Socială.

E aproape vară în Crimeea, calmă şi însorită. Însă veştile înfricoşătoare de la Odessa şi Doneţk le amintesc localnicilor de „primăvara rusească din Crimeea“:

tancuri şi echipamente militare pe străzi, forţe de apărare din Crimeea îndreptându-se spre punctele de control situate la intrările în oraş, suporteri pro-Rusia arborând steaguri ruseşti la fiecare colţ, soldaţi în uniforme militare neidentificate asediind Parlamentul din Crimeea şi blocând bazele militare ucrainene, elicoptere survolând zona.

Aşa a arătat un instantaneu „primăvara rusească“, suprarealistă, din Crimeea – însă nu am avut război şi nu am avut victime. Acum ştirile ne cutremură zilnic cu informaţii despre ciocniri soldate cu zeci de morţi, între trupele ucrainene şi rebelii separatişti, despre morgi pline de trupuri de civili şi soldaţi: Ucraina e în război. Este groaznic numai să începi să te gândeşti la acest lucru.

Reflecţii personale

Locuiesc şi muncesc în Crimeea, la Sevastopol, oraş port la Marea Neagră. M-am născut la Sankt Petersburg, în URSS, în familia unui ofiţer din Flota Maritimă a Armatei Sovietice. Tatăl meu era relocat la fiecare doi ani, aşa că am locuit în aproape toate bazele navale ale fostei Uniuni Sovietice. Familia mea a trecut prin experienţa dezmembrării URSS, ne-am confruntat cu greutăţile provocate de pierderea economiilor şi a identităţii în anii 1990. La vârsta de 16 ani am primit paşaport ucrainean. Timp de 23 de ani am fost cetăţean al Ucrainei. Aici am crescut, am avut acces la educaţie şi am primit o bursă de merit datorită căreia mi-am petrecut un an în America, în cadrul unui program de schimb de experienţe pentru liceeni.  Am primit diploma de doctorat la Academia Naţională de Ştiinţe din Kiev, Ucraina, şi îmi declar admiraţia şi respectul faţă de profesorii mei – părinţii fondatori ai sociologiei ucrainene.

De-a lungul carierei, am vizitat fiecare oraş din Ucraina, am facilitat schimburi de experienţă între jurnalişti, am intervievat femei de afaceri şi „tineri-minune” în domeniul IT în toate regiunile Ucrainei. În 2012 am făcut 23 de călătorii în interes profesional în toate regiunile Ucrainei. Sunt un om de ştiinţă, sociolog şi cercetător ucrainean – îmi place Ucraina şi înţeleg frumuseţea complexă a identităţii naţionale ucrainene. Acum, însă, nu mai locuiesc în Ucraina pentru că Rusia a semnat un tratat cu autorităţile din Crimeea, în urma căruia s-a făcut anexarea regiunii. După acordarea automată a cetăţeniei ruse, pe 18 aprilie 2014, viaţa locuitorilor din Crimeea a început să se schimbe.

În Crimeea nu au fost organizate birouri de votare la alegerile prezidenţiale care au avut loc în Ucraina pe 25 mai. Singura posibilitate de a vota era să mergi peste noua graniţă care desparte Crimeea de Ucraina.

Conflictul ăsta a provocat mult patriotism, naţionalism şi fascism de ambele părţi – atât în Rusia, cât şi în Ucraina.

Istorie

Ruşii simt că sunt îndreptăţiţi să anexeze Crimeea datorită argumentelor de ordin istoric. Locuitorii au credinţa sinceră că, sub guvernarea Rusiei, viaţa lor va deveni mai bogată şi mai fericită – pur şi simplu mai bună. Toţi încearcă să-şi explice problemele actuale punându-le pe seama revoluţiei şi radicalilor din Kiev, acuzând Ucraina pentru sărăcie şi greutăţi, în timp ce Rusia este percepută ca o eliberatoare şi apărătoare împotriva fascimului care a pus stăpânire pe Ucraina prin evenimentele de pe Euromaidan.

Pe 16 martie 2014, o majoritate de două milioane de cetăţeni ai Crimeei a votat la referendum, încercând să transforme Crimeea într-o entitate a Federaţiei Ruse. În timpul referendumului, majoritatea locuitorilor din Crimeea spuneau „mergem acasă”. Pe 9 mai 2014, locuitorii Crimeii au sărbătorit Marea Victorie – nu numai victoria din Al Doilea Război Mondial, ci victoria reunificării cu Rusia. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a venit cu avionul la Sevastopol imediat după parada din Piaţa Roşie din Moscova. Majoritatea locuitorilor din Crimeea a sărbătorit cu flori, cântece şi steaguri ale Rusiei – a fost o sărbătoare naţională.

Oamenii

Acum avem o nouă ţară şi localnicii îmi par a fi oameni noi. Noua situaţie politică a provocat polarizare, învinovăţire, „arătat cu degetul”, ameninţări şi diferite stereotipii lingvistice sau etnice aplicate cetăţenilor ucraineni. Niciodată n-am văzut atâta furie şi înverşunare. Conflictul ăsta a provocat mult patriotism, naţionalism şi fascism de ambele părţi – atât în Rusia, cât şi în Ucraina. Crimeea a ajuns ştire naţională prin această turnură istorică de evenimente.

Mass-media

Mass-media din Rusia, Ucraina, Europa şi SUA au prezentat patru variante complet diferite ale evenimentelor. E greu să desluşeşti faptele în noianul tuturor acestor perspective. Fiecare vede „propriul adevăr” prin canalele media alese. Oamenii au nevoie să asculte, să citească, să vadă, să analizeze, să filtreze şi să devină conştienţi de consecinţe. E ca şi cum ai trăi în cartea de istorie, când se scriu noi capitole, pornind de la zero.  

Noua Crimee

După separare, au apărut numeroase probleme. Mulţi locuitori au plecat din Crimeea şi s-au mutat peste graniţă, ca să rămână în Ucraina, legând viitorul lor de viitorul acestei ţări. Am avut deja parte de o trezire foarte dură în Crimeea: noi programe şcolare pentru copii, schimbări ale statutului universităţii, programe pentru adolescenţi; băncile ucrainene nu mai operează în Crimeea, multe conturi au fost blocate; întâmpinăm lipsa lichidităţilor la bancomate; preţurile au explodat; ni s-a cerut să trecem la carnete de conducere ruseşti; noi sisteme de raportare la fiscul rusesc; lipsa legăturilor aeriene cu Kiev, Istanbul sau Europa; străinii care doresc să intre în Crimeea au nevoie de viză rusească; ştiri despre schimbarea conexiunilor de tren între Crimeea şi Ucraina – teama de izolare. Trist este că oamenii obişnuiţi sunt cei care suferă.  

Asistăm la o bucurie adevărată şi la încredere într-un viitor mai bun sau este doar „o lună de miere“?

Perioada de tranziţie prezintă o dinamică socială interesantă. Localnicii stau mulţumiţi la coadă pentru a-şi lua paşapoarte ruseşti şi numere de înmatriculare ruseşti pentru maşini. Băncile ruseşti apar ca ciupercile după ploaie, instalând bancomate pentru ruble (şi aici sunt cozi). Începând cu 1 iulie 2014, moneda ucraineană iese din circulaţie. Furnizorii ucraineni părăsesc piaţa, iar rafturile goale ale magazinelor alimentare aşteaptă mărcile ruseşti. Pensionarii primesc pensii mai mari, în ruble, şi ridică în slăvi guvernul rus.

Rămân însă foarte multe întrebări. Asistăm la o bucurie adevărată şi la încredere într-un viitor mai bun sau este doar „o lună de miere“? Va fi Rusia capabilă să-şi sprijine propria populaţie, ca să nu mai vorbim de Crimeea? Va veni vreun turist în Crimeea anul acesta? Mulţi localnici au mari speranţe: Sevastopol este o bază navală, Crimeea este pământ rusesc, iar oamenii se aşteaptă ca Rusia să investească, să dezvolte, să repare şi să furnizeze cel mai bun ajutor posibil. Este uluitor pentru mine să văd că oamenii chiar cred că „totul va fi bine de-acum înainte!” (все будет хорошо!).

Ca sociolog, am simţit cum este să trăieşti la marginea istoriei. Ca locuitor simplu al Crimeei, am fost fascinată de opiniile şi percepţiile localnicilor. Ca expert în comunicarea interculturală, am învăţat să mă obişnuiesc cu incertitudinile şi să trăiesc de pe-o zi pe alta. Este însă foarte neliniştitor să trăieşti într-un semn de întrebare. E o adevărată provocare să trăieşti într-o carte de istorie.  

Svitlana Buko, Ph.D., este director de cercetare şi face parte din generaţia curentă a Bursei Fundaţiei ERSTE pentru Cercetare Socială. Este interesată în mod special de comunicarea interculturală şi noile tipare de angajare. În cadrul proiectului Fundaţiei ERSTE, subiectul lucrării pe care o realizează este: „Bariere privind incluziunea liderilor antreprenori de IT în sectorul formal de ocupare a forţei de muncă în Ucraina“.