Ciudăţeniile lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printre obsesiile lui Putin se numără curăţenia, luxul şi sfidarea occidentului
Printre obsesiile lui Putin se numără curăţenia, luxul şi sfidarea occidentului

Liderul de la Kremlin nu are viziune geopolitică, iar obsesiile sale sunt păstrarea puterii, curăţenia, luxul şi sfidarea liderilor occidentali

Mihail Kasianov, fost premier şi principal colaborator al lui Vladimir Putin, timp de patru ani (2000 - 2004) spune despre liderul de la Kremlin că Putin nu este Stalin şi nu are nici o viziune geopolitică. „Este un pragmatic şi are o singură obsesie: să păstreze puterea. Pentru aceasta el are nevoie de victorii rapide, oricare ar fi acestea şi-şi consolidează popularitatea în mod constant pentru a arăta poporului rus că el este Ţarul“, declareă Kasiavov într-un interviu pentru  „ Le Nouvel Observateur“.  

Analiştii care i-au analizat cei 15 ani de când se află la cârma Rusiei spun că au observat la el câteva evenimente care i-au marcat evoluţia. Apropierea şi relaţia strategică a fostului ofiţer KGB cu Biserica Ortodoxă Rusă este este pusă nu numai pe pragmatismul său ci şi pe faptul că Putin a văzut un semn divin în faptul ca a scăpat cu viaţă dintr-un incendiu la vila sa din suburbia Sankt Petersburgului.

De atunci, Putin şi Biserica Ortodoxă Rusă se ajută reciproc: Biserica propovăduind supunere şi dragoste faţă de „tătuca ţarul”, iar Putin o ajută chiar şi în afaceri. Influenţa gânditorilor şi miliardarilor ultra-ortodocşi se simte şi ea asupra lui Putin , scrie „Bild“.

Obsedat de igienă 

Cei care îl cunosc spun că liderul de la Kremlin este obsedat de igienă şi curăţenie. Putin nu tolerează scamele şi praful pe haine.Chiar şi în timpul întâlnirilor foarte importante îl poţi vedea pe Putin că adună scamele de pe hainele interlocutorilor săi, notează Bild.  

Anturajul liderului rus spune că acesta cere şi colaboratorilor săi să aibă un aspect îngrijit, nu supărtă bărbaţii neglijenţi, cu barbă şi femeile fără coafuri îngrijite. Mai mult, Putin a interzis importul în Rusia de lenjerie de corp sintetică. În ceea ce priveşti mâncarea, liderul de la Kremlin preferă bucătăria rusă: supă, clătite şi blini.

Înebunit după ceasuri scumpe 

Puterea i-a amplificat gustul pentru lux. Este de notorietate dragostea pentru ceasuri scumpe. „Pentru o lungă perioadă de timp, Putin şi-a etalat în mod deschis ceasurile, dar în 2012 opoziţia, pe baza fotografiilor, a estimat costul total al ceasurilor exclusiviste aflate în posesia lui Putin şi au aflat că valoarea acestora se ridică la aproximativ 550 de mii de euro. După „incident”, Putin a devenit mai discret cu ceasurile lui, purtând îmbrăcăminte cu mâneci neobişnuit de lungi.

Potrivit „Bild“ Putin este proprietarul unui ceas lucrat manual de compania elveţiană Audemars Piguet în valoare de 268.000 de euro. Colecţia lui Putin, care include 13 copii exclusive, valorează cel puţin 650 de mii de euro.

Averea preşedintelui rus este o altă enigmă. „Aparent, Putin este precum eroul din basmele germane, Rumpelstiltskin, transforma paiele în aur. Altfel nu se poate explica cum, din salariul său oficial de 145 de mii de euro pe an a reuşit să stângă o avere de peste 40 de miliarde de dolari, potrivit agenţiilor de informaţii străine.

În plus, Putin are proprietăţi imobiliare. Unele foarte scumpe şi exclusiviste. În total, conform estimărilor neconfirmate, la dispoziţia preşedintelui se află 23 de palate, reşedinţe, vile şi „alte complexe rezidenţiale”. De asemenea, liderul de la Kremlin deţine alte zece imobile, inclusiv un adevărat palat la Marea Neagră şi un complex de clădiri de lux din Moscova. În plus faţă de cele 20 de iahturi aparţinând statului, Putin are propriul iaht , trecut pe numele unui apropiat de-al său. În pofida acestui gust pentru lux.

Îşi lasă interlocutorii să aştepte

Dar, cu lideri străini, printre care cancelarul german Angela Merkel, Putin se comportă sfidător, arătând totala lipsă de punctualitate. Odată, de exemplu, invitaţii săi au trebuit să-l aştepte patru ore.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite