Analiză realizată de Nicolae Ţîbrigan*

În ajutorul lui Fănică al nostru îi vin o sumedenie de troli pro-Kremlin, unul dintre ei este Roke Romy ce-i oferă un filmuleţ mai vechi cu Putin care-i pune la punct pe oligarhii ruşi.

După ce a văzut cum Putin „face ordine în ţară” în stil mafiot, Fănică G. a distribuit filmuleţul lăsând şi un comentariu:

„Eu zic să declarăm război Rusiei şi să ne predăm lor... Ne trebuie un Putin...”

Ce l-a făcut, totuşi, pe Fănică al nostru, românaş din talpă, să-şi dorească în loc de mici şi bere, murături şi vodcă? De ce ar avea nevoie de un Putin? Oare e atât de bun în „a câştiga minţile şi inimile oamenilor”, aşa cum spunea Goebbels? Nu prea cred. Pur şi simplu, Putin şi-a însuşit doar câteva trucuri de la alţi autocraţi mai breji ca el.

Dar el nu acţionează de unul singur deoarece i-a obligat să pună „osul la muncă” pe jurnalişti, comentatori, troli, postaci, etc. în vederea distribuirii şi promovării în social-media a cultului personalităţii. Putin are nevoie acum să recâştige simpatia ruşilor, în urma scandalurilor de corupţie din guvern. Acţionează pe plan extern pentru a-şi creşte ratingul la nivel intern.

Lecţii de la Stalin (zis SOSO)

Lecţia nr. 1: Transformă mass-media (iar acum şi new-media) în vuvuzele de propagandă a cultului personalităţii

În URSS se lipeau ziare pe pereţi pentru a fi citite de către cetăţeni. Acum, sunt folosiţi „pereţii” Facebook, unde fanii lui Putin distribuie poze şi meme-uri:

Numărul acestor grupuri de „fani şi fane” au început să crească în ultima perioadă, mai ales pe reţelele ruseşti: Odnoklassniki şi Vkontakte şi aşa-numitul „runet” („online-ul rusesc”).

Motivul e de la sine înţeles: pregătirea precampaniei electorale din 2018 pentru cel de-al patrulea mandat, în contextul unor proteste a zeci de mii de ruşi din 150 de oraşe din Rusia cu mesaje de schimbare a clasei politice şi intensificare a luptei anticorupţie.

Lecţia nr. 2: Crează-ţi o armată de troli şi jurnalişti profesionişti care să-ţi promoveze imaginea ca pe o „icoană”

Stalin mai avea un pic şi urma să fie canonizat. Putin de ce ar rămâne în urma lui? Doar aşa mai ajunge norodul să-şi atingă şi pupe dictatorii. Icoana trebuie să fie omniprezentă în toate birourile oficialilor – un model moştenit de la Stalin.

Lecţia nr. 3: Orice dictator iubeşte copiii, aşa că adună cât mai mulţi în jurul tău

Chiar dacă le trimite părinţii în Gulag-uri sau taţii în războaiele din Ucraina şi Siria. Important ca imaginea să fie multicoloră.

Lecţii de la „Papa Coreei de Nord“ (zis Kim Ir-sen)

Lecţia nr. 1: Nu uita să călăreşti un cal, măcar un ponei

De la Napoleon încoace, dictatorii au o obsesie cu călăritul, poate din cauza alurei de fals eroism, sau poate din încercarea de a depăşi unele complexe. Spre deosebire de Stalin, care nu putea urca pe cal din cauza handicapului de la o mână, Kim Ir-sen şi Putin apar în ipostaze ecvestre:

Ulterior, internauţii îl urcaseră pe Putin pe diverse meme-uri haioase cu: urşi, girafe, rechini, pisici şi chiar... cozi de topor. Ultima categorie s-a înmulţit simţitor de mult pe Facebook.

Lecţia nr. 2: Distribuie pe la târguri nişte cărţi de propagandă pentru lume, că sigur mai târziu te vor face Doctor Honoris Causa al vreunei universităţi.

Nici chiar nu trebuie de exagerat în dimensiunea cărţilor. Dacă în cazul lui Kim s-a mers pe formula consacrată al volumelor, pentru Putin e de ajuns momentan un volum cu „citate celebre” de 400 de pagini.

În cele din urmă, Vladimir Vladimirovici a urmat modelul lui Kim Ir-sen, devenind Doctor Honoris Causa al Universităţii „Sfântul Chiril şi Metodie” din Bulgaria (Veliko Tărnovo) şi completând astfel lista cu autocraţi deţinători de titluri ştiinţifice dubioase.

Lecţia nr. 3: Ce fel de dictator fără monumente? Neapărat să-ţi ridici vre-o câteva sau să-i laşi pe fanatici singuri să te venereze.

Este vorba de o veche formă a cultului personalităţii instituit chiar de împăraţii romani. Pentru nord-coreeni, Kim ir-sen „a făcut” pământul timp de şapte zile, iar pentru putinişti „preşedintele nostru” (#наш президент – rus.) încă mai construieşte Rusia şi ar mai avea nevoie de mandate şi după 2024.

Unii s-ar grăbi să afirme că Rusia nu-i Coreea de Nord, şi din anumite puncte de vedere nu e. Dar să ne uităm un pic doar la organizaţiile de tineret pro-Putin (Naşî) sau paramilitare (Younarmiya) şi vom găsi aceleaşi manifestări de obedienţă oarbă faţă de lider ca şi la sărmanii nord-coreeni.

Lecţii de la Charlie Chaplin (zis The Tramp)

Pentru a-şi definitiva opera de clişee, se pare că Putin a apelat şi la comedie, inclusiv la cea din filmele lui Charlie Chaplin.

Una dintre cele mai remarcabile scene ale actorului este cea din „The Great Dictator” – joaca cu globul. Surprinzător, dar o regăsim „globul” atât la Kim ir-sen, cât şi la Vladimir Putin. O fi vorba de stimularea unui impact emoţional al publicului, sau e o joacă de-a „supremaţia globală”?

Tot de la Chaplin preşedintele rus a învăţat cum să plângă. Poate nu-ţi vine să crezi, dar din 2012 Putin a devenit sensibil, mai ales că l-a mişcat profund gestul ruşilor de a-l realege în funcţia de preşedinte, şi asta după ce a coordonat din spate activitatea lui Medvedev timp de 6 ani.

Lacrimile au priză la public, mai ales pentru amatorii de telenovelele. Este vorba despre partea „umană” din lider, chiar umilă, expusă publicului pentru a ajunge la concluzia: „Uite, ţi-am zis io! Este ca noi!”.

Ceea ce nu ştiu ei e că politica e politică, iar emoţia serveşte la machiaj. Putin e preşedinte sau clovn?

De fapt, toate aceste mecanisme de propagare a cultului personalităţii lui Putin au dus la prezentarea liderului şi statului ca fiind contopiţi, devenind imposibil să înţelegi viaţa unuia fără celălalt.

Miza acestor „cutii de rezonanţă” ale propagandei ruse nu constă în venerarea propriu-zisă a lui Putin de cât mai mulţi non-ruşi (care-l asociază deja cu imaginea statului rus), ci în promovarea unor narative secundare pro-Kremlin mult mai subtile.

„Statul sunt eu!”, ar fi spus Ludovic al XIV-lea, dar Putin nu spune asta, ci-l pune pe trolul Edmund Eduard Tiribentea să distribuie conţinut de pe pagini special administrate din Rusia. Una dintre ele este Made in Russia, de unde trolii pro-Kremlin „se inspiră” cu directive de postări pentru Fănică G. din România.

Iar pentru asta nu e nevoie să-l ţii pe Tiribentea la Moscova. Dimpotrivă, acesta acţionează chiar din România, din moment ce se implică activ în distribuirea şi promovarea unor ştiri traduse de Rusul, inclusiv a cultului personalităţii faţă de Putin, cu câteva piese Katiuşa şi manevre de Suhoi-24 în pauza de masă.

Examinând meme-urile lor, ajungi uşor la concluzia că nivelul linguşelii online a trolilor poate ajunge şi la limita absurdului.

Chiar dacă e vorba despre o redactare în Photoshop, unde Vladimir Putin se plimbă flancat de tineri după ce şi-a lăsat umbra la Kremlin, iar o tânără din spate priveşte galeşă la altcineva decât la „liderul suprem” - poate la o pisică, un copil, pui de urs... dictatorul macho trebuie să apară ca fiind permanent implicat în diverse cauze – umanitare, multipolare, de echilibru etc. Cu alte cuvinte, să emane dinamism, că altfel se atrofiază moral şi imagologic.

De fapt, miza acestor „cutii de rezonanţă” ale propagandei ruse nu constă în venerarea propriu-zisă a lui Putin de cât mai mulţi non-ruşi (asociat deja cu imaginea statului rus), ci promovarea unor narative secundare pro-Kremlin mult mai subtile, cum ar fi: inutilitatea sancţiunilor economice occidentale la adresa Rusiei, inutilitatea bazelor militare şi a scuturilor anti-rachetă, necesitatea stabilirii unor relaţii mai strânse cu Federaţia Rusă în detrimentul SUA, efectele negative ale intervenţiei NATO în lume, invincibilitatea armatei ruse, promovarea noilor tehnologii militare ruse (fabulaţii), necesitatea protejării familiei tradiţionale şi a valorilor conservatoare după modelul rus, etc. Deci, pe lângă Putin, publicului i se mai serveşte sistematic şi doze mici de narative propagandistice.

Putin a fost un elev silitor şi perspicace, însuşindu-şi lecţiile de promovare a cultului personalităţii. Altfel nu ar fi ajuns pe canele, matrioşcele şi tricourile din Chişinău şi alte republici din spaţiul Comunităţii Statelor (In)dependente (sau CSI).


Piaţa de artizanat din centrul or. Chişinău, Republica Moldova

Ce-i de făcut?

  1. Cum îl ajutăm pe Fănică G. să nu-l mai care în spate pe Putin în social-media?
  2. În primul rând, îi recomandăm să renunţe la vodcă;
  3. Îl ajutăm să identifice clişeele de dictator ale lui Putin, deloc originale;
  4. Îi reamintim că Putin e ca oricare alt om politic care doreşte să se menţină la putere şi de aceea utilizează tehnici de propagandă;
  5. Îl atenţionăm că oricând distribuie o poză sau o înregistrare cu Putin, devine automat sclavul trolilor pro-Kremlin;
  6. Îi recomandăm să raporteze orice distribuire insistentă a materialelor cu Putin, utilizând butonul din dreapta sus – Report post, după modelul de mai jos, selectând It’s spam.
 

*Nicolae Ţîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.