Ţarul Putin: fascinaţia puterii absolute

Cred că este o mare greşeală să judecăm personalitatea lui Vladimir Putin în funcţie de criteriile restrictive ale mentalităţii europene.

Evoluţia sa şi apetitul pentru putere absolută aparţin unui cu totul alt spaţiu, vin din o cu totul altă tradiţie, termenii săi de referinţă sunt în primul rând în raport cu ceea ce l-a învăţat istoria ţării sale, iar raportările sale se fac, în primul rând, la ce a fost învăţat că sunt regulile luptei pentru cucerirea, menţinerea şi impunerea puterii în Rusia.

Ca şi în China, e vorba despre o tradiţie în care ceea ce numim noi „democraţie" nu a constituit regula, ci mai degrabă excepţia. Puterea, adevărata putere, a fost mereu piramidală având în vârf un stăpân absolut, incontestabil, trimisul divinităţii, primind totdată dreptul de viaţă şi moarte asupra supuşilor. TOTUL îi aparţinea de drept, nu existau excepţii, era suma absolută a tuturor privilegiilor pe care le putea oricând da sau retrage, era singura sursă de înţelepciune precum şi singura voinţă care să pună în mişcare sau să oprească mecanismele statului, începând cu cele represive.

Ce a învăţat Putin din istoria rusă este că puterea absolută se menţine prin exerciţiul unei violenţe absolute, instituind, întreţinând şi dezoltând mecanismele terorii, implantând spaima care, după generaţii, devine o stare normală de raportare a individului faţă de sistem şi exponentul unic al acestuia, STĂPÂNUL a tot şi a toate.

Asta deosebeşte tradiţia spaţiului european de cea a lumii orientale şi extrem-orientale. Acolo tradiţia spune că aceasta este forma naturală a puterii, definiţa pe care trebuie s-o urmeze orice adevărat conducător, marea sa artă fiind distilarea cu înţelepciune a concesiilor democratice, acceptate doar şi atâta timp căt, din motive diplomatice, trebuie să se arate lumii o oarece deschidere. Dar, pe fond, alta rămâne realitatea mecanismelor de putere, acelea neschimbate de pe vremea ţarilor, cu Ivan cel Groaznic ca model de urmat.

Şi în spaţiul nostru european au existat dictatori, unii extrem de sângeroşi, exemple teribile de cruzime dementă şi care au ameninţat chiar ordinea globală. Dar, per ansamblu, situaţia de pe continentul european a funcţionat relativ corect în sensul marii tradiţii instaurate de regulile lumilor pe care le-am moştenit în construcţia civilizaţiei romane. Vă reamintesc că în Grecia antică, despotul era o funcţie admisă şi impusă în cazul în care apărea un pericol iminent şi într-atât de grav încât trebuiau să fie abandonate regulile democratice pentru ca toată puterea să fie conferită unei singure persoane. Situaţie regăsită şi în Republica Romană unde, în acelaşi tip de situaţie, putea fi activată, pentru o durată de maximum 6 luni, formula juridică excepţională a dictaturii. Dar, chiar după episoade tragice, societatea forţa reîntoarcerea la normal. Absolutismul, inclusiv în monarhii, a fost excepţia istorică şi nu regula.

Societatea învăţase pe propria piele ce înseamnă exercţiul puterii absolute şi, pe spaţii mari ale istoriei, a încercat să rămână în tradiţia toleranţei aduse de Renaştere şi de Secolul Luminilor. Poate, tocmai din această cauză, excepţiile au fost atât de teribile, fie că s-au numit Hitler, Mussolini sau Stalin...

Vladimir Putin a apărut în jocurile mondiale în momentul în care Rusia post-sovietică, sub conducerea lui Elţîn şi după eşecul răsunător al lui Gorbaciov care a închis capitolul istoriei URSS, ajunsese aproape de disoluţie. Drept care opţiunea sa pentru stabilizarea Rusiei şi a-i opri procesul de cădere ce părea ireversibil, a fost de a aplica mecansimul vechi şi sigur al puterii din Rusia Imperială: personalizarea puterii în sistem piramidal, în paralel cu eliminarea tuturor adversarilor direcţi sau cu potenţiale argumente de a deveni probleme pentru sistem.

Operaţiune perfect execută la scară mare. Iar etapele sunt sunt semnificative. În primul rând, a fostetapa redării privilegiilor celor două mari organizaţii de forţă, FSB şi GRU, eliminarea personalului devenit sursă de vulnerabilitate, asta în paralel cu semnalul iniţial dat în ce priveşte revenirea la sistemul marilor investiţii în industria de apărare şi promisiunea (acum total îndeplinită) de a mări exponenţial numărul forţelor armate, al marilor divizii şi dotarea lor exemplară în toate Districtele militare.

A doua operaţiune, şi ea pe deplin reuşită, efectuată în foarte mare viteză şi cu precizie chirurgicală: eliminarea oligarhilor ostili, reinstituirea controlului statului asupra resurselor strategice şi asupra tuturor companiilor relevante pentru economia naţională sau/şi care sunt implantate în diversele state foste membre URSS în primul rând în sectoarele energetice pentru ca, mai apoi, prin acestea, să intre din nou ca acţionar în mari companii din foste state comuniste şi nu numai.

A treia operaţiune, magistral concepută şi cu efecte enorme, a fost restabilirea parteneriatului strategic care asigura credibilitatea şi puterea ţarilor, cel dintre Stat şi Biserică, aceasta din urmă devenind garantul puterii personale a lui Putin şi ambasadorul său, tot la nivel personal, pentru a-l justifica în faţa credincioşilor drept Apostolul luptei pentru adevărata credinţă, Luptătorul pentru fiinţa creştinătăţii în Orientul Mijlociu, acolo unde este direct ameninţată de necredincioşi şi unde nimeni nu vine să-i ocrotească, Garantul valorilor creştine în societatea rusă, astfel niciodată primejduită de viciile care distrug Occidentul aflat în continuare în putrefacţie.

A patra operaţiune, foarte complexă, mai nou începută dar cu rezultate vizibile, este cea de reformare din temelii a pieţei media, aflată din ce în ce mai mult pe drumul revenirii la statut de mijloc de propagandă întru proslăvirea sistemului şi liderului său. rezultat obţinut prin legi succesive  şi restrictive, prin limitarea numărului organizaţiilor media străine care pot emite de pe teritoriul Rusiei, etc. Dar şi, în paralel, cu organizarea unei reţele de presă externă oficială (faimoasele RT sau Sputnik) dar şi a unei reţele paralele, extrem de întinse, excelent finanţate, de troli profesionişti cum sunt, spre exemplu, cei adunaţi sub larga şi primitoarea aripă a Institutul de cercetări pe domeniul Internetului. Oferindu-le mijloace tehnice specifice de intervenţie, folosind în acest scop tehnici şi echipamente din cele aflate în stocul de intervenţie rapidă pentru un atac cibernetic.

În fine, a patra operaţiune, într-atât de amplă încât nimeni nu-i poate determina încă toate punctele finale de implantare, a constat în reactivarea vechilor reţele de vectori de influenţă (mai ales din fostele state comuniste) , alături de susţinerea partidelor europene de orientare anti-europeană, exitremist naţionaliste, alimentând în flux continuu euro-scepticismul sau apelurile în favoarea "acţiunii directe" sau a formaţiunilor politice anti-sistem.

Acestea sunt câteva dintre cele mai interesante componente ale structurii puterii nelimitate de care dispune acum Ţarul Putin. Ce va vrea să facă cu această putere, asta deja este o altă întrebare şi, deocamdată, foarte mulţi se tem de un răspuns care să semnifice o direcţie cu mult mai ofensivă decât până acum. Alţii sunt convinşi că marea confruntare a Rusiei cu Occidentul de-abia acum începe. Iar această totală impredictibilitate este, deocamdată, în avantajul lui Putin în bătălia sa pentru refacerea prestigiului Marii Mame Rusia.