Totuşi, cine se luptă în Siria?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luptător al Armatei Siriene Libere, în Al-Ghouta, o suburbie a Damascului, pe 9 septembrie FOTO Reuters
Luptător al Armatei Siriene Libere, în Al-Ghouta, o suburbie a Damascului, pe 9 septembrie FOTO Reuters

Toată atenţia se concentrează acum asupra problemei armelor chimice şi eventualului acord care ar pune arsenalul sirian sub control internaţional, evitând astfel o acţiune militară punitivă a SUA.

Dar, dincolo de asta, nimeni nu pare să vadă că marea problemă, cea a războiului civil din Siria, nici măcar nu a mai fost evocată şi că actorii din teren vor fi lăsaţi să se masacreze în continuare, de data asta cu un avantaj cert, moral şi poziţional, de partea forţelor guvernamentale din moment ce Assad, aflat acum în plină contra-ofensivă de imagine, îşi doreşte chiar să organizeze un Summit asupra Siriei cu participarea lui Putin şi Rouhani…

Cine sunt însă cei care se luptă cu trupele lui al-Assad ? Rebelii, sună răspunsul standard. Nu e deloc aşa de simplu…dimpotrivă chiar. Să vedem despre ce e vorba.

Contextul  în definiţia dată de Tariq Ramadan, un excelent analist al Orientului Apropiat:

„Dividendele conflictului ar putea fi substanţiale atât pe termen scurt cât şi de lungă durată. Orientul Mijlociu este profund destabilizat şi de acum divizat pe multiple fronturi: pe plan politic, persistă tensiunile între laici şi islamişti; dezacordurile între suniţi sunt tangibile (salafiţi tradiţionalişti, reformiştii, salafiştii jihadişti, etc) iar fractura între suniţi şi şiiţi a devenit unul dintre termenii majori ai ecuaţiei din zonă. Trebuie să adăugăm alianţele politice mai vechi şi mai noi: ţările Golfului, nedemocratice şi pro-occidentale, noile formule de putere în Egipt, Libia şi Tunisia, instabilitate profundă irakiană şi libaneză şi, în fine, ostracismul iranian…Orientul Mijlociu traversează o criză profundă iar Occidentul, la fel ca şi China şi Rusia (sau Turcia şi India) caută să se repoziţioneze şi să-şi protejeze interesele economice şi alianţele lor strategice...Trebuie să ne opunem regimului autocrat al lui Bashar Al-Assad, dar asta nu înseamnă să cădem în capcana unei prezentări simpliste a conflictului şi al unei suţineri orbeşti acordate forţelor rezistenţei. Opoziţia siriană este problematică prin formula sa de constituire şi anumiţi aliaţi ai săi şi susţinerilor de care dispun reprezintă o problemă din cauza obiectivelor lor mărturisite sau nu. Confuzia este mare: trebuie asociată o poziţie de principiu (refuzul dictaturii) cu o vigilenţă care să refuse naivitatea (susţinerea necondiţionată a opoziţiei)…Nu există însă garanţia că, odată liberat de despot,  poporul sirian va fi eliberat şi de dominaţia intereselor străine. Dimpotrivă, celălalt scenariu pare cel mai credibil..”

Trupele din teren

Primul dintre actori este Armata Siriană Liberă (ASL) a cărei existenţă este anunţată pe 29 iulie 2011 într-o înregistrare video difuzată pe internet de către un grup de militari care proclamă că au dezertat din armata regulată. Conducătorul grupului este  colonelul Ryad al Assad. ASL fuzionează pe 23 septembrie 2011 cu Mişcarea ofiţerilor liberi (MOL), imediat după ce şeful acestei ultime organizaţii, lt-col Hussein Harmouch (care refuzase o colaborare cu Fraţii Musulmani) este răpit de serviciile de securitate siriene. Pe 29 noiembrie 2011, ASL recunoaşte autoritatea Consiliului Naţional Sirian, instalând o tabără de antrenament în Turcia. În primăvara anului următor, ASL anunţă formarea unui comandament comun care grupează şefii brigadelor care acţionează în cele 10 din cele 14 provincii siriene. În luna octombrie, la îndemnul Turciei, Qatarului şi Arabiei Saudite, se constituie un alt comitet director compus din 30 de persoane (printre care Ryad al Assad, gen. Mustafa Cheik şi gen. Mohamed Hahj Ali), acest consiliu militar anunţând o lună mai târziu susţinerea faţă de Coaliţia naţională a forţelor de opoziţie şi ale revoluţiei (CNFOR) dar, câteva luni mai tîrziu, refuză să recunoască pe Hassan Hitto, primul ministru desemnat de CNFOR pentru administrarea teritoriilor sub controlul rebelilor. ASL are un efectiv estimat (în aprilie 2013) la 140.000 de oameni, dar, în vara aceluiaşi an, Selim Idriss vorbeşte doar de 80.000 de oameni cu armament uşor dintre care “doar 50-60.000 sunt activi în teren”. Conform declaraţiei de la 1 aprilie 2012, Consiliul Naţional Sirian, el însuşi finanţat din surse externe, anunţă că va plăti integral solda celor din ASL, publicând pe 31 octombrie totalul şi provenienţa sumelor primite din exterior, adică 40,4 mil. dolari dintre care 2,8 milioane sunt dirijaţi către ASL. Sponsori pentru finanţare şi livrări de arme sunt, în principal, şări ca Arabia Saudită, Qatar, Kuweit, Iordania, Turcia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite plus transporturi de arme din partea rebelilor libieni, la aceasta adăugâdu-se decizia UE de a ridica embargoul livrării de arme către Siria...Este vorba despre cantităţi foarte mari de arme diverse (sute de tone), susţinere logistică dar şi pregătire în diverse tabere de antrenament a luptătorilor ASL de către instructori străini, mai ales în domeniul comunicaţiilor şi luptei de gherilă.  Interlocutor recunoscut de comunitatea internaţională ca reprezentând oficial forţa principal a rebelilor, ASL este supusă şi unor critici rezumate de politologul Hasni Abidi care afirmă: 

ASL este un fel de amestec heteroclite de persoane. Este vorba despre armate diferite care se opun regimului Assad şi sunt decise să-l răstoarne dar nu se ştie cu exactitate cine sunt. Există multe mişcări isolate. Şi, din momentul în care frontierele cu Irakul şi Turcia au devenit extraordinar de permeabile, sunt create condiţiile pentru ca în Siria să intre ceea ce numim noii jihadişti”.

Mai mult chiar, în martie 2013, cercetătorul suedez Aron Lund publică un articol foarte documentat în revista Institutului suedez pe probleme internaţionale (aveţi textul aici) în care proclamă că ASL nu există ca atare, multe dintre brigadele rebele care acţionează în teren fiind asumate de ASL fără a fi sub comandamentul acesteia şi că numele de Armată Siriană Liberă serveşte doar la departajarea trupelor neideologizate de formaţiunile jihadiste.

Al doilea actor major îl reprezintă Frontul Islamic Sirian care grupează o serie dintre formaţiunile Jihadiste

Sunt formaţiuni 11 active (cu potenţial estimat la cîteva zeci de mii de luptători foarte bine antrenaţi în gherila urbană, o parte venind din Libia sau Afganistan, alţii din ţările Europei occidentale) :

Ahrar al-Sham (Mişcarea Islamică a Oamenilor liberi ai Levantului) , grup activ în toate provinciile

Liwa al-Haq (Adevăratul), grup activ în provincia Homs

Al-Fajr (Răsăritul), grup activ în provincia Alep

Avangarda islamică, grup activ în guvernoratul Idleb

Ansar al-Sham (Partizanii Levantului), grup activ în provincia Lattaquia

Brigada Moussab ibn Umeir, grup activ în provincia Alep

Tawhid (Unicitatea), grup activ în provincia Deir ez-Zor

Kataeb al-Imane (Brigăzile credinţei) , grup activ în provincia Damasc

Kataeb sokour al-Islam (Brigăzile vulturilor Islamului), grup activ în provincia Damasc

Unităţile pentru operaţiuni speciale , grup activ la Damasc

Brigada Hamza ibn Abdel-Mouttaleb, grup activ la Damasc.

Dintre acestea, de o atenţie specială din partea serviciilor de informaţii occidentale se bucură  Harakat Ahrar ash-Sham Al Islami (Ahrar as-Sham) condusă de Hassan Aboud, acum în fruntea unui efectiv estimat în iulie 2013 la o cifră cuprinsă între 10-20000 de oameni grupaţi în 83 de unităţi combatante. Scopul lor proclamat este de a înlocui guvernul Assad cu un stat islamic, caracterizându-şi lupta ca pe un Jihad împotriva complotului safawist de propagare a şiismului şi de creare a unui stat şiit din Iran prin Irak şi Siria până la Palestina cu toate că subliniază că întreaga campanie este “în favoarea Siriei şi nu a unui Jihad global”. Rapoartele vorbesc despre o susţinere masivă din partea Kuweitului, beneficiind de o logistică excelentă şi de armament de toate categoriile, inclusiv armament greu, folosind tancuri, unităţi mobile de artilerie, rachete ghidate anti-tanc.

Al treilea actor major: Frontul Al-Nusra (Jabhat al-Nusra, în arabă Ansar al-Jebhat al_Nusra li-Ahl al-Sham, Partizanii Frontului pentru victoria Poporului Siriei) cu aproximativ 6000 de membri considerat cea mai puternică, influentă şi bine organizată componentă a acţiunii rebelilor contra forţelor guvernamentale. Există divergenţe asupra momentului în care a fost creată mişcarea : fie în aprilie 2011, după ce Bashar al-Assad ia decizia eliberării din închisoare a cvasi-totalităţii jihadiştilor sirieni, fie în ianuarie 2012, după ce Al Qaeda din Irak a trimis în Irak un prim grup de luptători la mijlocul anului 2011. Este desemnat drept “grup terorist” de către SUA în 2012 . Acceaşi decizie e luată şi de Consiliul de Securitate al ONU în 2013, după ce un grup de 12 luptători Al Nousra sunt prinşi în Turcia în posesia de gaz sarin pe care voiau să-l utilizeze în atentate pe solul turc. Este aliatul de bază în toate operaţiunile militare ale Armatei Siriene Libere…

Steagul gruparii siriene Al Nusra

FOTO Steagul grupării Al-Nusra

O caracteristică esenţială o reprezintă prezenţa a foarte mulţi luptători veniţi din toate colţurile lumii. Observaţie susţinută de islamologul Mathieu Guidere (professor la Univ. Toulouse II – Le Mirail) care susţina în aprilie 2013 că jihadiştii străini din Al Nousra „sunt acum majoritari în proporţie de două treimi faţă de sirieni…Străinii au modificat misiunea iniţială a Frontului Al Nousra care era cea de a răsturna regimul alauit al lui Bashar al Assad, acuzat că ucidea suniţi. Ideologia jihadistă a primilor combatanţi sirieni a devenit una de suţinere a martiriului. Agenda, iniţial prioritar siriană, a devenit una regională ”. Ideea la care se raliază şi Bruce Riedel de la Brookings Institution, directorul programului Intelligence Project într-un articol apărut în Al Monitor pe 8 aprilie 2013:

„Estimările asupra forţei Al Nusra variază dar mulţi sunt de accord că reprezintă un sfert din luptătorii rebeli din Siria. Prezenţa Al Qaeda este mai puternică în jurul Alepului şi în nord decât în jurul Damascului, dar devine un fenomen naţional. Fără nici un fel de îndoială, este vorba despre cei mai eficace luptători ai rezistenţei şi cei care sunt cei mai doritori să se se implice în atentate sinucigaşe, marca Al Qaeda. Organizaţia din Irak a Al Quaeda are o vastă experienţă în construirea de bombe sofisticate de mare putere care au fost exportate în Siria. Iar Frontul Al Nousra atrage rapid mulţi combatanţi, nu doar din Siria, ci şi din totă lumea musulmană. O estimare sugerează că peste 5000 de luptători străini se află acum în Siria…Vin din Libia, Arabia Saudită. Egipt, Irdania, Tunisia, Palestina, Liban, Cecenia, Australia, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Kosovo, Azerbadjian, Franţa, Irak şi Spania ”  

Aceştia sunt actorii unui conflict care este departe să fie încheiat şi fără perspective de rezolvare politică imediată şi definitivă, propagând în continuare unde de şoc care zguduie întreaga lume. Până la urmă, cine va trebui să dea răspunsul la încercarea din ce în ce mai vizibilă de a impune Sharia, legea islamică pură şi dură, în întreg Orientul Apropiat? Aceasta este tema profundă a negocierilor de acum între marii actori ai scenei internaţionale, aceasta justifică presiunea, graba, ameninţările, tratativele şi speranţele. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite