Rusia reconfigurează raţionamentul de securitate în Orientul Mijlociu

Chiar dacă, precum îi este blestemul naţional, România se concentrează din nou, cu toate puterile, exclusiv şi cu deplină patimă destructivă, doar asupra jocului intern, poate vă interesează măcar pe dumneavoastră faptul că se află în plină desfăşurare o enormă mişcare politică, diplomatică şi militară: reconfigurarea de către Rusia a raţionamentului de securitate în Orientul Mijlociu.

Un spaţiu dominat până acum de americani care, după acordul istoric de la Camp David din 1979, reuşiseră să înlocuiască masiva prezenţă sovietică de până atunci din Egipt, oferind un ajutor anual de 1,5 miliarde de dolari dintre care 1,3 miliarde ajutor militar, cu performanţa de a deveni furnizorul cvasi-unic al armatei egiptene (asigurând deci un debuşeu important pentru industria militară americană) dar şi posibilitatea directă a controlului Canalului de Suez...situaţie care se schimbă radical după ce armata egipteană îl destituie pe Preşedintele Morsi, instituie o formulă dură de dictatură militară şi organizează represiunea sângeroasă împotriva Fraţilor Musulmani.  SUA răspund printr-o îngheţare parţială a ajutorului financiar către Egipt, replica fiind declaraţia lui Badr Abdelaty, purtătorul de cuvânt al ministerului egiptean al afacerilor externe care anunţă că ţara sa doreşte să-şi “extindă opţiunile pentru a servi interesele sale naţionale”. 

Zis şi făcut. Încep rapid discuţii cu Federaţia Rusă. Exact în momentul în care, în spaţiile învecinate Egiptului (Magherb şi Orientul Apropiat) situaţia de securitate explodează. Apare o prezenţă activă, stabilă şi deosebit de puternică a unităţilor armate ale diverselor mişcări islamice fundamentaliste, concentrare pe cele două obiective majore: răsturnarea regimurilor politice şi instaurarea unor state supuse legii Sharia dar şi, în paralel, reglarea unor probleme legate de istoria comunnităţilor confesionale, totul transformat într-o bătălie nemiloasă, un război civil care, în spaţiul a doar cîteva luni, a destabilizat regiunea. Reacţia Occidentului (SUA şi UE) este relativ târzie şi departe de a fi convingătoare, lăsând un spaţiu liber de care ruşii profită instantaneu.

Dovadă vizita de acum la Moscova a unei delegaţii egiptene condusă chiar de mareşalul Abdel Fattah al-Sissi, ministrul Apărării şi vice-prim ministru care, chiar dacă personal nu a anunţat încă intenţia sa de a candida la preşedinţie, a fost salutat în această perspectivă de Vladimir Putin care, cu ocazia primirii la la reşedinţa sa de la Novo-Ogarevo : “Ştiu că aţi decis să vă prezentaţi în competiţia electorală pentru preşedinţia Egiptului. Este o decizie de mare importanţă...în numele meu personal şi al poporului rus, vă doresc să reuşiţi” – aşa cum relatează agenţia Itar-Tass.

Întâlnirea mareşalului Abdel Fattah al-Sissi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, de la Moscova, din data de 13 februarie FOTO Reuters

Mesaj strict convenţional? Depinde de cum vreţi să-l citiţi. Pentru mareşalul al-Sissi, omul de forţă al dictaturii militare din Egipt, este recunoaşterea oficială a rolului său politic viitor, în termeni foarte clari pe care, pesemne, îi aşteptase şi nu-i primise de la Secretarul de stat Kerry, atunci când acesta a vizitat Egiptul la finele anului trecut. Drept care, recalibrează în mod evident relaţia înspre Federaţia Rusă rostind la rândul său exact mesajul pe care dorea să-l audă Moscova:

Lumea trăieşte o perioadă dificilă. Orientul Apropiat, mai ales, se găseşte într-o zonă de tulburenţă. În această perioadă crucială, Egiptul se confruntă cu provocări diverse. Dintre acestea, cea mai importantă o reprezintă terorismul. Facem totul pentru a prelua controlul situaţiei. 

Miza afirmaţiei, spusă la Moscova, este de a arăta că Federaţia Rusă, ajutând militar Egiptul cu un acord estimat la peste 2 miliarde de dolari (unele surse vorbesc despre 3 miliarde), intră efectiv ca actor de forţă în ecuaţia de securitate din Orientul Apropiat, vector de sprijinire al luptei împotriva terorismului. De unde şi importanţa pe care foarte substanţiala “listă de comenzi” egipteană care, după sursele ruse,  cuprinde nu mai puţin de 24 de avioane de vânătoare multirol MiG-29 M/M2, elicoptere de atac Ka-25, Mi-28 şi Mi-25, sisteme de rachete pentru apărarea antiaeriană şi rachete anti-tanc Kornet, sisteme de artilerie pentru apărarea zonei de coastă, muniţii şi arme uşoare.  

Foto : Avion MiG -29 şi elicopter de atac Mi-25

Dacă relaţionăm această mişcare cu negocierile de la Geneva privind Siria şi mesajele repetate ale Rusiei în favoarea unor acţiuni de amploare care să asigure protecţia comunităţilor creştine ameninţate de acţiunile fundamentaliştilor islamici în toate ţările din Orientul Apropiat, vedem cu se conturează o acţiune diplomatico-militară care ar putea avea efecte profunde în viitorul apropiat. Mai ales dacă înţelegem semnificaţia politică profundă a anunţului făcut de partea egipteană privind finanţarea listei sale de comenzi militare de către Arabia Saudită, ţară desemnată în fruntea listei de ţinte potenţiale a islamiştilor fundamentalişti. Ţară care, desigur delicat şi prin intermediarul egiptean, ar putea, poate, să dorească şi ea să-şi exindă opţiunile de securitate în momentul în care americanii nu mai transmit un semnal de angajament în zonă la fel de puternic şi determinat ca până acum.

Este mult prea devreme să poată fi evaluate efectele pe termen mediu şi lung ale unei asemenea situaţii. Ceea ce este însă cert, pe termen scurt, este că apariţia Federaţiei Ruse în ecuaţia Orientului Mijlociu poate să schimbe radical oţiunile unora dintre statele din zonă aflate în căutare disperată de actor major care să garanteze o susţinere financiară şi militară pentru asigurarea stabilităţii interne. Revine, din nou, după multe decenii, posibilitatea de a face apel la o Rusie care-şi deschide politica de diplomaţie activă către o zonă aflată acum în plină derută şi doritoare, în imediat, de o nouă putere-garantă.

Întrebarea la care nu avem încă un răspuns este dacă mişcarea respectivă se face sau nu în contextul unei alte discuţii, cea de rediscutare, redesenare şi reîmpărţire a zonelor de influenţă. Cea care se produce acum, deocamdată nedecisă, pe linia care pleacă de la frontierele de est ale UE, coborând înspre Mediterana, incluzînd tulburata Turcie, sărăcita Grecie şi falimentatul Cipru, mergând înspre ţările în criză sângeroasă din Orientul Apropiat şi cele din Maghreb...