Reconcilierea naţională, în Egiptul de mâine, dincolo de intervenţia armatei

La Cairo a avut loc o preluare, previzibilă, a puterii, de la un şef de stat rupt de realităţile societăţii egiptene seculare, printr-o lovitură de stat militară, ingenios derulată, care se bucură şi de un amplu sprijin popular. Dincolo de filmul evenimentelor, care pot fi primele concluzii?

Incontestabil, ceea ce părea scepticilor de necrezut, totuşi s-a petrecut în statul arab cu cea mai numeroasă forţă militară.

Puşi în faţa faptelor împlinite, respectiv a deciziilor prezidenţiale favorabile unor forţe politice dornice de a urma  modelul de evoluţie internă a Iranului, militarii egipteni au pus punct unei serii de abuzuri prezidenţiale.

Mohamed Morsi a revenit la condiţia unui simplu cetăţean.

O condiţie ignorată, în virtutea unei beţii a puterii, pe care nici fostul preşedinte, nici susţinătorii săi, cu convingeri religioase autoritare, nu au mai luat-o în calcul.

Suspendarea unei constituţii abuzive este un element de reflecţie şi pe alte meleaguri.

Organizarea de alegeri parlamentare anticipate, acolo unde o majoritate arogantă ignoră, programatic, deloc democratic, convingerile unei opoziţii condamnate la poziţia pasageră, de voce minoritară – iată o supapă pentru a elibera energiile negative ale unei populaţii îngenuncheate de criza economică.

În societatea egipteană se ajunsese la o ruptură, între liderii conservatori, ce doreau să îşi întărească puterea, acum pierdută, pe baza islamizării constituţiei, şi marea majoritate, a celor obişnuiţi să trăiască într-o lume seculară.

Intervenţia armatei este comparabilă cu aceea a unui bisturiu chirurgical.

Dar chirurgul, ca atare, a fost nemulţumirea populară, a zeci de milioane de egipteni.

În mod paradoxal, pe ultima sută de metri, susţinătorii lui Mohamed Morsi se bazau pe dorinţa... Casei Albe, de a prevala dialogul.

Islamiştii ignorau însă că starea de spirit a străzii le depăşise capacitatea de percepere a realităţii nemachiate.

Până şi Morsi discutase la telefon, cu omologul american, în urmă cu 52 de ore, dar nu a înţeles să se adapteze la exigenţele noului Egipt.

Un Egipt care nu îşi pleacă capul în faţa unor lideri religioşi, ce visau la statutul conducător al prelaţilor din Teheran.

Un Egipt ce vrea o constituţie democrată, nu supusă intereselor partinice deplasate, ale unor formaţiuni politice trecute rapid, de armată, în opoziţie.

Un Egipt sătul de inconsecvenţe şi decizii arbitrare, de bâlbâieli inacceptabile, la conaţionali cocoţaţi în vârful unor instituţii doar pentru că votanţii au crezut că vor aduce... lumina spre mai binele general.

Este adevărat că între regele detronat şi preşedintele Morsi, îndepărtat de la putere, toţi şefii de stat au avut o carieră militară.

Dar prezenţa lor, în fruntea statului egiptean era expresia unei evoluţii specifice a societăţii egiptene.

Ca şi în cazul Turciei, profesioniştii din armata Egiptului supervizează structuri economice, ce furnizează o bună parte din echipamentele necesare forţelor armate.

Din acest motiv nu pot fi nici umiliţi, prin tăierea veniturilor legale, nici lăsaţi fără perspectivă, la momentul părăsirii instituţiei militare.

Asigurându-şi practic autofinanţarea, militarii egipteni, ca şi cei turci, nu au motive pragmatice pentru a deveni supuşi, fără temei lucid, unor decidenţi politici trecători.

În societatea românească s-a încercat, în primii ani de după 1989, înfiinţarea unei bănci militare, a unui complex economic menit a asigura dotarea modernă, a forţelor noastre armate, după modelul existent în armata turcă.

Dacă ar fi reuşit, salariile, dotările esenţiale ale militarilor activi, pensiile rezerviştilor nu ar mai fi depins de un buget precar.

Un premier devenit azi un simplu decor în viaţa politică, nu a fost de acord cu proiectul, pentru simplul motiv că agreatul său nu era şi cel al instituţiei militare.

Milioanele de egipteni care sărbătoresc acum, în stradă, abolirea constituţiei cu multe prevederi de sorginte islamică, indică forţa unui popor de a se lepăda de iluzii mincinoase.

De o societate solidă, nepolarizată prin absenţa unui dialog democratic real, au nevoie nu numai egiptenii.