Omanul şi noile alianţe în Orientul Mijlociu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armata naţională a Omanului Foto: AFP
Armata naţională a Omanului Foto: AFP

Presa de la Riyadh a anunţat astăzi că Sultanatul Omanului se alătură coaliţiei islamice aniteroriste, fondată şi condusă de către Regatul Arabiei Saudite.

Conform informaţiilor oficiale, Prinţul saudit Salman a fost informat de către ministrul apărarii de la Muscat privind intenţiile Omanului, urmând ca în perioada imediat următoare Salman să viziteze această ţară în scopul întăririi cooperării politice, economice şi militare.

Coaliţia islamică a fost creată de către saudiţi în data de 15 decembrie 2015, cuprinzând acum în total 41 de state membre, dintre care, odată cu accederea Omanului, toţi actorii Consiliului de Securitate al Golfului (GCC). Creată la iniţiativa prinţului Salman, arhitectul politicii externe şi de securitate saudite, coaliţia îşi propune să apere stabilitatea ţărilor musulmane în faţa ameninţării teroriste, fiind remarcată până în prezent nu prin acţiunile sale militare, ci mai degrabă prin simbolistica pe care încearcă să o exprime.

Neincluzând în larga sa componenţă Iranul sau Irakul, al cărui actual guvern este apropiat Teheranului, această alianţă este privită mai degrabă ca o încercare de consolidare a axei sunnite de către Arabia Saudită în contextul unui război rece purtat cu statul iranian. De altfel, lupta geopolitică dintre Arabia Saudită şi Iran a condus către dezvoltarea mai multor războaie proxy în Bahrain, Liban, Irak, Siria sau Yemen, adâncind conflictul sectar dintre şiiţi şi sunniţi.

Deşi membru al GCC, sub conducerea Sultanului Qaboos, Omanul a păstrat bune relaţii atât cu Arabia Saudită cât şi cu Iranul, rămânând concomitent un partener strategic desăvârşit al Statelor Unite şi Marii Britanii, ceea ce i-a permis inclusiv să fie unul dintre cei mai importanţi mediatori pe axa Washington-Teheran în privinţa Dosarului Nuclear.

Ca urmare a actualelor dispute regionale, Omanul a rămas un punct de interes pentru ambele centre de putere, încercând printr-o politică externă abilă să îşi atingă propriile obiective. Spre exemplu, a urmărit evitarea escaladării tensiunilor în zona Strâmtorii Hormuz, unde pe celălalt ţărm se află Iranul şi ale cărei ape sunt străbătute de 40% dintre transporturile de petrol la nivel global. Totodată, Omanul este direct interesat de a construi împreună cu Iran un gazoduct subacvatic care să răspundă propriilor necesităţi energetice, fiind însă total dependent de banii oferiţi de către saudiţi pentru a evita izbucnirea unor proteste masive odată cu Primăvara Arabă.

Recenta decizie luată de către Oman însă, arată că statul din sudul Peninsulei Arabe este dispus, cel puţin pentru moment, să ducă o politică mult mai coezivă alături de membrii GCC, putând face mai uşor decriptabil mesajul ministrului de externe Bin Abdullah, care afirma în această săptămână, cu ocazia unui interviu acordat pentru publicaţia egipteană Akhbar, că:

„Omanul are interes de a menţine bune relaţii cu fiecare ţară în parte, dar ca fiecare stat, va face acest lucru cum îl va crede de cuviinţă”.

Mai mult ca sigur, pe termen scurt, Omanul nu îşi va schimba poziţia în relaţia bilaterală cu Iran, însă ţinând cont de gravele probleme de sănătate de care suferă Sultanul Qaboos, este posibil ca viitorul leadership politic să intre în sfera de influenţă a GCC şi, implicit, a Arabiei Saudite, provocând o schimbare de paradigmă în politica externă omanită.

Sigur, mulţi alţi factori vor determina posibilele scenarii viitoare, printre care şi implicaţiile puterilor externe. Dar, relevantă în acest sens este poziţia Marii Britanii exprimată la începutul lunii decembrie, cu ocazia Summit-ului GCC desfăşurat în Bahrain.

Premierul Theresa May, care a participat în cadrul întâlnirii, fiind nu numai prima femeie care ia parte ca şi oficial la acest eveniment, ci şi primul lider britanic de acest rang prezent în cadrul întâlnirii anuale, nu a ezitat să îşi exprime dorinţa de a întări cooperarea militaro-economică dintre Marea Britanie şi GCC.

Pe acest fond, sunt mai mulţi factori care pot determina balansarea Omanului către GCC, printre care:

  • Primirea unor garanţii de securitate în faţa ameninţării Daesh, sau a altor grupări care ar putea afecta securitatea internă. În Kuweit, Arabia Saudită şi Bahrain au avut loc deja mai multe atentate îndreptate împotriva minorităţii şiite. Omanul conştientizează astfel că fără susţinerea fermă a Monarhiilor poate fi destabilizat prin acte de terorism.
  • Influxul de capital venit din partea GCC. Oman este un stat ce nu dispune de mari rezerve de hidrocarburi, motiv pentru care are nevoie de stabilitate internă pentru a dezvolta sectorul turistic, însă nu va fi de ajuns pentru a menţine o economie sustenabilă, ceea ce va face ţara dependentă de banii Monarhiilor;
  • Riscul importului crizei yemenite, care face ca Omanul să fie interesat de a menţine legături strânse cu triburile sunnite din Sudul Yemenului, triburi ce sunt sub influenţa Arabiei Saudite;
  • Poziţionarea partenerilor strategici, unde Marea Britanie se arată tot mai interesată de a întări cooperarea cu GCC iar viitoarea politică a Casei Albe vis a vis de Iran este incertă.

Viitorul acestei ţări, extrem de importantă din punct de vedere strategic va fi determinat şi de către evoluţiile geopolitice regionale, cel mai bun scenariu pentru Oman fiind acela în care va reuşi să menţină echilibrul între Arabia Saudită şi Iran, fiind poate chiar un viitor mediator în relaţiile dintre cele două state. Pe termen scurt însă, dependenţa faţă de Monarhiile Arabe tinde să devină din ce în ce mai puternică.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite