O vizită care trebuia să aibă loc mai demult
0
1. E bine că s-a dus domnul prim-ministru în ţările din zona Mării Caspice şi în China. 2. E bine că ne-am trezit macăr acum că interesele noastre strategice sunt mai extinse decât piaţa internă a UE, ea însăşi deschisă de mult timp opţiunilor din spaţiile enumerate la punctul 1.
3. E bine că am realizat că, alături de discuţia (teoretică şi uneori chiar şi practică despre securitatea energetică europeană, dar şi cu fonleuri majore precum Nabucco) despre proiectele reale se negociază cu furnizorii direcţi si cu acţionarii majoritari ai companiilor de producţie.
4. E bine că încercăm să valorificăm, măcar în al doisprezecelea ceas şi sub disperarea unei presiuni resimţită în mod egal de întreaga Europă aflată în criză, statutul nostru special, dat de o poziţionare pe Drumul Matăsii ce ne-ar putea aduce pe lista unor parteneri naturali în viitoarele restructurari ale hărţilor de putere.
Patru puncte care ţin de logică evidenţei. Sunt însă şi suficiente?
Răspunsul ţine de posibila (dar nu şi previzibila) maturizare a clasei noastre politice. Setată, încă, din nefericire, pe un binom al alegerii venit din alte perioade ale istoriei noastre, atunci cînd fuseserăm învăţaţi că a fi într-o tabără, a accepta statutul de membru al unei alianţe, înseamnă excluderea din start, cu cerbicie şi constanţă, a tuturor celorlalte oferte. Ignorarea tuturor celorlalţi parteneri, dispreţuirea celorlalte pieţe, cu credinţa că o face Dumnezeu aşa încît măcar de data asta să fi mizat pe calul câştigător. Sau măcar pe un măgăruş sănătos şi dispus să ne care şi pe noi în traistă.
Raţionament care s-a dovedit perdat pentru că era prost făcut de la început. Niciunul dintre partenerii noştri din spaţiul euro-atlantic nu ne-a impus piaţa unică europeană drept SINGURA variantă de joc. Ar fi fost şi absurd, atîta timp cît partenerii noştri americani şi europeni erau primii în a identifica pieţele din arealul Mării Caspice şi din China drept obiective strategice fundamentale pentru propria lor dezvoltare. Acţionând de decenii pentru o implantare în forţă, prin semnarea de parteneriate, acorduri de colaborare şi cooperare, trimiterea de sute de misiuni de experţi.
Pentru noi, lucrurile au stat exact pe dos. Odată cu căderea Cortinei de Fier, clasa noastră politică a simţit, a presupus sau a avut revelaţia subită că nu ar fi deloc corect politic să mai avem o relaţie normală cu Rusia, în paralel desfiinţând una după alta pieţele tradiţionale ale unui trecut odios, cele din Asia, Orientul Mijlociu sau Africa. Am ajuns în situaţia ridicolă de a vedea cum partenerii noştri euro-atlantici sunt acum solid amplasaţi în toate aceste zone şi noi, de-abia acum, începem vag să ne dorim să revenim, eventual folosindu-i pe ei ca vehicule de credibilitate şi influenţa.
Cât ne-a costat asta? Este imposibil de făcut o evaluare, deoarece pierderile materiale se combină cu scăderea sau dispariţia puterii noastre de influenţă şi a pachetelor de relaţii stabilite în zonele respective.
Sigur că s-au făcut cîteva încercări de deschidere.Timide sau eşuate sau niciodată duse pînă la capăt deoarece fiecare ministru de externe avea o altă agendă de priorităţi sau trebuia să bifeze punctele de pe o agendă în care toate cele menţionate mai sus figurau undeva la "şi altele". Am crezut în analizele şi priorităţile de tipul Nabucco, fără să fim atenţi şi la celălalt mesaj european, cel al nevoii de diversificare a hărţii resurselor interne şi externe. Am mizat totul pe Nabucco iar acum, evident, suntem nevoiţi să refacem lista de priorităţi, poate mai repede şi mai pe nepregătite decît ar fi trebuit...
Dar problema de fond, aceeaşi pentru toate discuţiile din România, este că, oricare ar fi tema, ea este politizată instantaneu şi trecută în registrul intoleranţelor, greţurilor şi urilor personale. Probă şi această polemică în jurul vizitei prim-ministrului, absolut normală şi similară ca agendă de principiu cu cea a oricărui omolog de-al său din UE, cu aceeaşi listă de priorităţi, cereri şi sugestii de contracte.
Văzută de la Bruxelles, această vizită, dincolo de caracterul de absolută normalitate pe care l-am evocat, ar trebui analizată prin prisma apartenenţei noastre la spaţiul european. Din această perspectivă şi a noilor priorităţi europene va trebui să vedem dacă obiectivele ei corespund noii fiolozofii de joc a instituţiilor europene, cea din prisma căreia România este acum analizată ca posibil cap de pod, ultimul liniştit şi fără probleme, înaintea unei zone de mari nelinişti actuale şi de perspectivă.
Aici, sau începînd de aici, ar trebui să înceapă discuţia care, repet pentru prima dată după mult timp, priveşte, aici la Bruxelles, intenţiile manifeste ale unei Românii pol strategic de securitate, trebuind să fie ajutată să-şi întărească propria ei independenţa economică în general şi energetic în special, tocmai pentru că, dincolo de noi, chiar în spaţiul Mării Negre, începe (sau poate începe) Marea Problemelor.
În acest sens, este posibil ca discuţiile din această vizită să nu fi privit doar domeniul securităţii energetice ci să fi prezentat ceva mai mult, adică oferta de securitate economică pe care o poate garanta, măcar în principiu, ultimul bastion al UE înspre est....Ne interesează discuţia pe acest palier sau este mai uşor şi mai spumos să înjurăm la nesfîrşit, plângându-ne de soartă nemiloasă care face că orice să devină atît de uşor ridicol sau detestabil în dulcele nostru spaţiu mioritic?
Se încarcă comentariile...
